ICCJ. Decizia nr. 5228/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5228/2010
Dosar nr. 2396/112/2009
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud la data de 19 octombrie 2009, reclamantul C.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Tineretului şi Sportului (în prezent Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret), anularea Ordinului nr. 517 din 23 aprilie 2009 emis de ministerul pârât, reîncadrarea pe funcţia din care a fost eliberat prin ordinul atacat şi obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale cuvenite începând cu 23 aprilie 2009 şi până la data reîncadrării în funcţie, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în data de 23 aprilie 2009, pârâtul Ministrul Tineretului şi Sportului a emis ordinul atacat prin care a dispus eliberarea sa din funcţia publică de conducere ca director executiv al Direcţiei pentru Sport a judeţului Bistriţa-Năsăud, invocându-se dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009 care au prevăzut desfiinţarea funcţiei deţinute de reclamant.
A mai arătat reclamantul că, având în vedere că legea în baza căreia a fost emis ordinul nr. 517 din 23 aprilie 2009 a fost declarată neconstituţională, actul atacat este lovit de aceleaşi elemente de neconstituţionalitate, impunându-se anularea acestuia.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului, în considerarea prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive având în vedere că actul atacat este emis de minister.
Ministerul Tineretului şi Sportului a invocat, prin întâmpinare, excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile.
Prin sentinţa civilă nr. 395 din 04 decembrie 2009, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 101 din 03 martie 2010 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României şi a respins acţiunea formulată de reclamantul C.F. în contradictoriu cu acest pârât.
A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de Ministerul Tineretului şi Sportului.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.F. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, a anulat ordinul nr. 517 din 23 aprilie 2009 şi a obligat pârâtul să procedeze la reintegrarea reclamantului.
Totodată, a obligat pârâtul să achite reclamantului drepturile salariale începând cu data de 23 aprilie 2009 şi până la data reîncadrării în funcţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, s-a apreciat că este întemeiată, având în vedere că această autoritate nu este nici emitentul actului contestat şi nici titularul refuzului de a-l revoca;
- referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, s-a reţinut că aceasta este neîntemeiată, în raport de dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ şi dat fiind faptul că în cauză se invocă refuzul nejustificat al aplicării deciziei Curţii Constituţionale, caz în care nu este necesară procedura prealabilă;
- în urma analizării fondului cauzei, s-a constatat de către prima instanţă că, prin Ordinul nr. 517 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Tineretului şi Sportului, reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv la Direcţia de Sport a judeţului Bistriţa-Năsăud, pe care o deţinea din 14 iulie 2003, invocându-se desfiinţarea postului potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009. Legea pentru aprobarea actului normativ în temeiul căruia a fost emis ordinul atacat a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, statuându-se astfel, implicit, şi asupra neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 37/2009, iar actul administrativ emis în executarea şi aplicarea unor astfel de dispoziţii neconstituţionale, nu poate fi considerat legal;
- în temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a dispus, ca şi consecinţă a anulării actului administrativ, reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior şi acordarea drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit în condiţiile funcţiei deţinute până la data de 23 aprilie 2009.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret care a preluat atribuţiile fostului Minister al Tineretului şi Sportului şi, implicit, calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, în raport de dispoziţiile art. 6 din H.G. nr. 81/2010 şi H.G. nr. 141/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret.
Prin cererea de recurs se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei atacate:
- instanţa de fond a soluţionat în mod greşit excepţia îndeplinirii procedurii plângerii prealabile în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;
- acţiunea reclamantului trebuia respinsă ca prematur introdusă întrucât Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. la 06 noiembrie 2009, iar acţiunea introdusă la 19 octombrie 2009;
- ordinul nr. 517 din 23 aprilie 2009 îşi păstrează valabilitatea întrucât O.U.G. nr. 37/2009, ce a constituit temeiul legal al acestuia, era în vigoare la momentul respectiv.
Ulterior, prin notele scrise, recurenta a susţinut că, urmare a H.G. nr. 776/2010, privind organizarea şi funcţionarea Direcţiilor Judeţene pentru Sport şi Tineret, respectiv a Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, funcţia de director al Direcţiei de Sport a judeţului Bistriţa-Năsăud deţinută de intimat nu se mai regăseşte în ştatul de funcţii al instituţiei ca urmare a procesului de reorganizare, solicitând să se ţină seama de acest aspect.
De asemenea, se precizează că, avându-se în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009, ordinul nr. 517/2009 îşi pierde legitimitatea constituţională.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentei şi susţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate.
Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
După cum se constată, cererea reclamantului privind anularea actului administrativ a fost introdusă la instanţa de contencios administrativ în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Fiind o acţiune expres reglementată de legiuitor, în cazul acesteia sunt prevăzute condiţii speciale privind admisibilitatea, inclusiv în ceea ce priveşte procedura prealabilă.
Este nefondată critica referitoare la neîndeplinirea plângerii prealabile, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 deoarece incidente în cauză sunt dispoziţiile art. 7 alin. (5) din aceeaşi lege, potrivit cărora „în cazul acţiunilor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, plângerea prealabilă nu este obligatorie”.
De asemenea, potrivit art. 9 alin. (4) din aceeaşi lege, acţiunea care vizează anularea actului administrativ urmare a deciziei de declarare a neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 37/2009, poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă.
Prin urmare, instanţa de fond a soluţionat în mod corect excepţia inadmisibilităţii invocată de recurenta-pârâtă.
Critica privind prematuritatea acţiunii este, de asemenea, nefondată, deoarece acţiunea formulată de reclamant se circumscrie prevederilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Critica referitoare la faptul că ordinul nr. 517 din 23 aprilie 2009 îşi păstrează valabilitatea întrucât O.U.G. nr. 37/2009 ce a constituit temeiul legal al acestuia era în vigoare la momentul respectiv, este nefondată.
Art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă”, iar în alin. (5) al aceluiaşi articol se arată că „acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative”.
Înalta Curte constată că Ordinul Ministrului Tineretului şi Sportului nr. 517 din 23 aprilie 2009 a fost emis ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)”.
O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M. Of. nr. 668/06.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. 1 pct. 1-5 şi 26, art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 şi Anexa nr. 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Instanţa de fond a reţinut ca prim motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate faptul că acestea au fost emise în temeiul unei ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituţionalitate.
De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanţa de fond, a susţinut că decizia Curţii Constituţionale nu poate fi avută în vedere întrucât a fost pronunţată ulterior emiterii actului administrativ contestat şi are putere numai pentru viitor.
Nu poate fi primită această susţinere a recurentului-pârât, întrucât viciul de constituţionalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009, respectiv O.U.G. nr. 105/2009, afectează în egală măsură actele administrative emise în baza şi pentru executarea unor dispoziţii neconstituţionale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal şi nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziţii neconstituţionale.
Înalta Curte reţine că actele şi măsurile adoptate în baza acestor ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţelor şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Mai mult, acceptarea tezei susţinute de recurenta-pârâtă ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea ordinului nr. 517 din 23 aprilie 2009 emis de recurenta-pârâtă.
În altă ordine, desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv a avut loc în baza O.U.G. nr. 37/2009 şi a fost menţinută prin O.U.G. nr. 105/2009, adică prin două acte normative adoptate cu nesocotirea normelor Constituţionale.
Astfel, desfiinţarea postului deţinut de reclamant, consecutiv, prin cele 2 ordonanţe, este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele ordonanţe au fost declarate neconstituţionale.
Prin urmare, măsura de reintegrare în funcţia deţinută anterior este corectă, fiind susţinută şi de considerentele Deciziilor nr. 413 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale, care, exercitând controlul de constituţionalitate asupra legii de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reţinut că reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a O.U.G. nr. 37/2009.
Susţinerile privind desfiinţarea funcţiei deţinută de intimatul-reclamant urmare a emiterii H.G. nr. 776/2010 nu pot fi reţinute întrucât legalitatea actului administrativ se apreciază în raport de dispoziţiile legale incidente la momentul emiterii acestuia, or, actul normativ menţionat este ulterior datei emiterii ordinului nr. 517 la 23 aprilie 2009, cât şi datei pronunţării sentinţei recurate în cauză, respectiv 03 martie 2010.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret împotriva sentinţei civile nr. 101 din 03 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 5221/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5233/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
---|