ICCJ. Decizia nr. 5256/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5256/2010

Dosar nr. 6677/1/2010

Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 43/F-CONT din 24 februarie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii B.E., D.A., Z.D.C.I., P.I., M.M., D.V., B.M., G.M., I.M., S.C., T.G., T.I., B.C.M., D.G., D.C., S.F., M.S., P.M., M.B., D.I., C.I., S.C., G.M., S.R., L.E., I.E., S.C., C.A., D.R.I., D.E., B.G., M.F., M.G., C.I., C.I., T.I., P.D., E.M., E.I., C.M., P.I.B., U.I., G.D., l.C., B.A., S.I., S.T., B.I., M.E., E.E. şi l.G.D. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a obligat pârâtul Guvernul României să emită o hotărâre, prin care să vândă reclamanţilor direct acţiuni ale SC P. SA, până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ de vânzare al acţiunilor către O., respectiv 0,0525 euro/acţiuni sau 0,2158 lei/acţiune.

Instanţa de fond a respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanţi, îndreptate împotriva celorlalţi pârâţi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit declaraţiei apărătorului reclamanţilor, care şi-a asumat, sub semnătură, realitatea celor menţionate, toţi reclamanţii aveau calitatea de salariaţi ai SC P. SA la data de 1 ianuarie 2003, anterior momentului la care societatea comercială s-a privatizat, prin vânzarea către investitorul O.A. Austria a pachetului majoritar de acţiuni deţinut de către stat.

Pentru realizarea procesului de privatizare a fost emisă O.G. nr. 55/2003, prin care s-a prevăzut o măsură avantajoasă pentru salariaţii societăţii, care, în temeiul art. I, au dreptul de a cumpăra, potrivit legii, în mod direct, prin derogare de la prevederile art. I din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. I din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care s-au vândut acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Prin art. V din aceeaşi ordonanţă s-au modificat dispoziţiile O.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea SC P. SA, în sensul stabilirii limitei din capital ce poate fi vândut în mod direct salariaţilor, precizându-se că prin hotărâre de guvern se va stabili cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia.

Pentru finalizarea vânzării s-a autorizat (conform art. IV) Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, să stabilească procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea directă a pachetului de acţiuni, prevăzut de lege, către salariaţii SN Petrolului P. - SA Bucureşti.

Deşi Guvernul şi-a asumat această obligaţie, nici până în prezent nu a adoptat actul administrativ impus de textul ordonanţei, astfel că dreptul reclamanţilor, consacrat printr-o normă legală, nu a fost concretizat, cu toate că erau deţinătorii „bun"; aşa cum a fost definit de art. I din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Arată prima instanţă că nu se poate reţine apărarea pârâţilor în sensul că s-ar încălca atribuţiile executivului prin obligarea la emiterea unei hotărâri de Guvern sau la adoptarea unor anumite conduite, pentru că reclamanţii au o speranţă legitimă în concretizarea dreptului lor, deja configurat printr-un act normativ, în caz contrar acesta fiind lipsit de conţinut; esenţial este faptul că Guvernul trebuie să se conformeze dispoziţiei preexistente, de adoptare a unei hotărâri prin care să vândă reclamanţilor direct acţiunile la SC P. SA, până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ de vânzare a acţiunilor către O.

De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, ordinea firească a demersurilor impuse autorităţilor este: emiterea hotărârii de guvern, urmată de stabilirea procedurilor, termenelor şi condiţiilor pentru vânzarea acţiunilor şi oferirea spre vânzare directă a acţiunilor. Fără hotărârea de guvern, deci fără a se stabili în mod concret cota ce urmează a fi transmisă salariaţilor SC P. SA, nu se poate trece la celelalte etape, astfel că doar primul capăt de cerere poate fi admis, toate celelalte apărând ca premature.

 Totodată, reţine instanţa de fond, Ministerul Economiei, prin Oficiul Participărilor Statului şi Privatizării în Industrie nu au culpă procesuală, cât timp au încercat elaborarea unui proiect de act prin care să stabilească procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea directă, ce nu a primit însă avizele corespunzătoare.

Se mai reţine în considerentele sentinţei recurate, că oferirea spre vânzare a acţiunilor, cerere ce face obiectul petitului 3, constituie o operaţiune cu natură strict comercială, ce nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs Guvernul României.

În recursul formulat, Guvernul României a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând, în esenţă, că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente, invocând următoarele critici:

a) În ceea ce priveşte fondul cauzei:

- controlul judecătoresc de legalitate trebuie să se circumscrie cadrului legislativ existent, fără ca instanţele să se poată subroga în rolul şi atribuţiile executivului;

- O.G. nr. 55/203 a lăsat la aprecierea Guvernului României competenţa de a stabili cota procentuală care urmează să fie achiziţionată de salariaţi, cât şi competenţa de a stabili momentul când va emite hotărârea cerută prin acţiunea adresată instanţei;

- potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 88/1997, Guvernul asigură înfăptuirea politicii de privatizare şi controlează activitatea ministerelor şi instituţiilor care au competenţe şi activităţi în realizarea privatizării, ia măsuri obligatorii pentru accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare şi răspunde în faţa Parlamentului de îndeplinirea acestor obligaţii. Astfel, potrivit acestor dispoziţii, hotărârea pe care urmează să o adopte în conformitate cu O.G. nr. 55/2003 referitor la privatizarea SN Petrolului P. SA, este un act administrativ supus controlului parlamentar, exceptat de la controlul judecătoresc, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004;

b) În ceea ce priveşte soluţia privind acordarea cheltuielilor de judecată;

- instanţa de fond, obligând Guvernul României la plata sumei de 25.700,00 RON, a admis cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanţi, într-un cuantum excesiv;

- instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. care permit judecătorilor să micşoreze onorariile avocaţilor (...), în raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită.

2. În recursul formulat, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale procedurale referitoare la cheltuielile de judecată pe care le-au suportat, reducându-le în mod excesiv de la 500 RON/reclamant, la suma de 100 RON/reclamant, Guvernul fiind obligat doar la plata sumei de 25.700,00 RON.

Reclamanţii au depus întâmpinare la recursul formulat de Guvernul României prin care au susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică în ceea ce priveşte obligarea acestuia să emită hotărârea prevăzută de O.G. nr. 55/2003, instanţa de fond sancţionând astfel refuzul nejustificat, situaţie care se încadrează în dispoziţiile art. l şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Recursul formulat de Guvern este întemeiat şi va fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, Curtea de apel a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi, pe cale de consecinţă, constatând că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin O.G. nr. 55/2003, a dispus obligarea acestuia să emită hotărârea prin care să vândă direct reclamanţilor acţiunile la SC P. SA, până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu acţiunile vândute către O.

Într-adevăr, prin art. V pct. 2 din O.G. nr. 55/2003 privind unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a SN Petrolului P. SA Bucureşti (...), a fost modificată O.U.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea SN Petrolului P. SA, aprobată prin Legea nr. 70/1998, în sensul că art. 9 din anexa 1 a căpătat următorul cuprins: „Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va ţine evidenţa acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii SN Petrolului P. SA Bucureşti au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului";.

În formularea anterioară, art. 9 - Acţiunile - din Anexa 1 - Statutul SN Petrolului P. SA Bucureşti, avea următorul conţinut: „Acţiunile nominative ale societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Acţiunile vor purta timbrul sec al societăţii comerciale şi semnătura a doi administratori. Societatea comercială va ţine evidenţa acţiunilor într-un registru numerotate, sigilat şi parafat de către preşedintele consiliului de administraţie, registru care se păstrează la sediul acesteia. Persoanele fizice sau juridice, române şi străine, vor putea deţine acţiuni ale SN Petrolului P. SA Bucureşti, fără însă a se afecta poziţia statului de acţionar majoritar. Salariaţii SN Petrolului P. SA Bucureşti au drept de preemţiune pentru cumpărarea de acţiuni ale societăţii comerciale la valoarea nominală a acestora până la concurenţa limitei de 10% din capitalul social";.

Deci, cu alte cuvinte, prin O.G. nr. 55/2003, „dreptul de preemţiune la cumpărarea de acţiuni ale societăţii la valoarea nominală a acestora până la concurenţa limitei de 10% din capitalul social"; a fost transformat în „dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare";.

Dar, în timp ce dreptul salariaţilor reclamanţi a fost consacrat de legiuitor în mod incontestabil, acelaşi legiuitor a înţeles să confere Guvernului un drept de apreciere exclusiv în ceea ce priveşte „cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia (care) vor fi stabilite prin hotărâre (...)";.

Or, instanţa de fond, reţinând că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a adopta hotărârea prin care să vândă direct acţiunile în limita de 8% din capitalul social la acelaşi preţ cu acţiunile vândute către O., a constatat, implicit, existenţa unui refuz nejustificat din partea acestei autorităţi, ignorând dreptul de apreciere care i-a fost conferit de legiuitor.

Instanţa de recurs constată că autoritatea recurentă nu se află în situaţia unui refuz nejustificat de emitere a unui act administrativ prin care să organizeze executarea şi să execute în concret dispoziţiile art. 9 din anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, aşa cum au fost modificate prin art. V pct. 2 din O.G. nr. 55/2003, ci se află în exercitarea unui drept de apreciere care i-a fost conferit de legiuitor într-o marjă cu limite foarte largi.

Totodată, instanţa de recurs reţine că, instanţa de fond, obligând autoritatea recurentă să emită hotărârea prin care să vândă acţiunile, a încălcat dreptul de apreciere conferit Guvernului de către legiuitor, ceea ce are semnificaţia juridică a încălcării principiului constituţional al separaţiei puterilor, consacrat la art. 1 alin. (4) din Constituţie.

În sensul argumentaţiei de mai sus, este şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi enumerăm cu titlu de exemplu Decizia nr. 5463 din 2 decembrie 2009 şi Decizia nr. 4635 din 28 octombrie 2010 pronunţate de această instanţă în speţe similare.

În concluzie, soluţia instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, urmând ca recursul autorităţii publice să fie admis, cu consecinţa desfiinţării sentinţei atacate şi respingerii acţiunii ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Guvernul României, împotriva sentinţei nr. 43/F-CONT din 24 februarie 2010 a Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, pe fond, respinge acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5256/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs