ICCJ. Decizia nr. 5230/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5230/2010
Dosar nr. 813/42/2008
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta T.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, emiterea unei decizii în completarea deciziei nr. 2020 din 22 mai 2008 a autorităţii pârâte, în sensul stabilirii unei sume mai mari reprezentând despăgubiri, decât cea stabilită iniţial şi obligarea pârâtei la emiterea deciziei, reprezentând titlul de despăgubire aferent diferenţei cuvenite, în cuantum de 72.933 RON sub sancţiunea de daune cominatorii în cuantum de 500 RON pe fiecare zi de întârziere.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta, prin decizia nr. 2020 din 22 mai 2008 a acordat despăgubiri numai pentru o parte din sumele stabilite de instanţele judecătoreşti, respectiv prin decizia nr. 989 din data de 21 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, care a modificat parţial dispoziţiile sentinţei nr. 373 din 27 aprilie 2004 a Tribunalului Prahova, stabilind că pe lângă suma de 72.933 RON stabilită de prima instanţă, să i se acorde şi suma de 57.139,63 RON. Cu toate acestea, afirmă reclamanta, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia privind titlul de despăgubire doar pentru suma de 57.139, 63 RON menţionată în decizia Curţii de Apel Ploieşti şi aceasta neactualizată.
3. Apărările formulate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că în mod corect prin decizia nr. 2020/2008 s-a pus în executare decizia nr. 989 din 21 septembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, pentru suma de 57.139,63 RON, raportându-se şi la dispoziţiile deciziei nr. 52 din 04 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, care a stabilit că „în situaţia în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001 a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, titlul de despăgubire se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta”.
4. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 255 din 03 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei T.E., formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
5.1. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în baza Legii nr. 247/2005, prin decizia nr. 2020 din 20 mai 2008, a stabilit în favoarea reclamantei T.E. o despăgubire de 57.139,63 RON.
5.2. Pentru a proceda în acest mod, Comisia a reţinut situaţia potrivit căreia cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, iar potrivit dispoziţiilor deciziei nr. 52 din 04 iulie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în această situaţie nu se mai poate proceda la o altă evaluare sau reevaluare a despăgubirilor datorate.
6. Recursul formulat de reclamanta T.E. şi continuat de moştenitorii M.R., T.N.D., T.P. şi T.V.V. împotriva sentinţei nr. 255 din 03 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Motivele de recurs pot fi încadrate la cele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta consideră că, dat fiind întârzierea la plata despăgubirii, suma de 57.139,63 RON trebuie să fie actualizată cu indicele de inflaţie, deoarece suma nu mai este actuală şi echitabilă.
7. Întâmpinarea formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
7.1. Intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că în situaţia în care există sentinţe definitive şi irevocabile prin care s-a constatat dreptul notificatorilor la acordarea de măsuri reparatorii, întinderea drepturilor, modul în care se calculează cuantumul acestor măsuri reparatorii în echivalent ori s-a calculat în mod direct cuantumul acestora, se procedează la punerea în executare a sentinţelor.
7.2. Aceasta este şi opinia Înaltei Curţi, care prin decizia nr. 52 dată în interesul legii, a stabilit că în situaţia în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzută de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta.
7.3. De asemenea, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 431 din 26 martie 2009 privind respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 şi urm. din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a reţinut că „a recunoaşte acestor persoane posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor înseamnă a recunoaşte o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 129 din Constituţie”.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
1.1. Din perspectiva dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. se va reţine că judecătorul fondului a aplicat în mod corect decizia nr. 52 din 04 iulie 2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, şi a constatat că recurenta-reclamantă are dreptul de a primi despăgubirea stabilită prin decizia nr. 989 din 21 septembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
1.2. Obligarea intimatei-pârâte să emită o decizie în completarea deciziei nr. 2020 din 22 august 2008 prin care să se actualizeze cuantumul despăgubirilor, nu are suport legal.
1.3. Actualizarea despăgubirii acordate se poate face numai în condiţiile şi în cazurile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 modificată şi completată, speţa de faţă nefiind însă cuprinsă în cazurile amintite.
2. Faţă de acestea, în drept, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.E. şi continuat de moştenitorii M.R., T.N.D., T.P. şi T.V.V. împotriva sentinţei nr. 255 din 03 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5225/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5231/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
