ICCJ. Decizia nr. 5231/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5231/2010
Dosar nr. 8371/2/2009
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi obligarea pârâtului să-i primească cererea în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi să-i plătească daune morale în cuantum de 1.000 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 1387 din 18 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de T.S., reţinând următoarele:
- reclamantul T.S. s-a adresat prima dată autorităţii publice pârâte pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române la data de 09 februarie 2009;
- din apărările pârâtului formulate prin întâmpinare rezultă că la secţia consulară a Ambasadei României la Chişinău există peste 360.000 de cereri de intenţie formulate de cetăţeni moldoveni, iar de la începutul anului 2007 au fost depuse doar 1600 de dosare, restul persoanelor fiind invitate să depună dosarele în ordinea cronologică a formulării cererilor;
- din coroborarea dispoziţiilor Convenţiei Europene asupra Cetăţeniei cu ale Legii nr. 21/1991 se constată că nici unul dintre aceste acte normative nu impun statului membru sau autorităţilor publice din statele membre să soluţioneze cererea într-un anume termen;
- faţă de data introducerii prezentei acţiuni – 02 septembrie 2009, raportată la data primei cereri adresate secţiei consulare a Ambasadei României de la Chişinău - s-a constatat că nu a trecut un termen de 6 luni, respectiv, termenul rezonabil în accepţiunea Curţii, pentru a aprecia că pârâtul a refuzat să examineze cererea reclamantei în termenul recomandat de Convenţia Europeană.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul T.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs se susţine, în esenţă, că deşi reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri secţiei consulare din Chişinău pentru a fi programat la o anumită dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, cererile formulate în acest sens au rămas fără răspuns din partea autorităţilor care în mod nejustificat au motivat că de la data depunerii cererilor reclamanţilor secţia consulară a Ambasadei României la Chişinău se află în etapa de procesare a cererilor depuse la începutul anului 2006.
A mai arătat recurentul că motivarea potrivit căreia în Republica Moldova există o singură locaţie unde se pot primi cereri de redobândire a cetăţeniei române nu poate constitui o scuză pentru nerespectarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu atât mai mult cu cât condiţiile specifice de desfăşurare a acestei activităţi au fost avute în vedere de legiuitor care a statuat prin art. 12 din Legea nr. 21/1991 că cererile de redobândire a cetăţeniei române se vor depune la secţiile consulare ale României din statele de reşedinţă ale petenţilor.
De altfel, a mai precizat reclamantul-recurent, că deşi cererea prin care au solicitat redobândirea cetăţeniei române a fost adresată pârâtei pe data de 09 februarie 2009, nici până la momentul formulării recursului pârâtul nu a comunicat data la care se va putea de pune cererea de redobândire a cetăţeniei române. Or, în conformitate cu hotărârile instanţelor judecătoreşti prin termen rezonabil de soluţionare a unei cereri se înţelege cel mult 6 luni de la data primei cereri trimise prin scrisoare recomandată, termen care la momentul pronunţării deciziei în recurs va fi de mult expirat.
Recursul este întemeiat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul formulat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, cu modificările şi completările ulterioare, „Persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de acordare, întemeiată pe dispoziţiile art. 101, sau de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare competente ale României. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie";.
Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în redobândirea cetăţeniei române, însă cererea a rămas tară soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenţie se apără drepturi concrete şi efective, iar orice ingerinţă în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă (cauza Sporrong şi Lonnroth; cauza Străin şi alţii împotriva României).
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că neprimirea cererii formulate de recurentul-reclamant, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetăţeniei române.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, or în cauza de faţă Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată (cauza Frydlender împotriva Franţei şi cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).
În opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamant şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituţiei pârâte este de natură a crea o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la care reclamantul priveşte cu speranţă legitimă.
Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituţia recurentă a fost în culpă pentru neprimirea cererii reclamantului şi trebuia să-şi ia toate diligentele pentru rezolvarea situaţiei create.
Orice amânare în soluţionarea cererii ar însemna depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 5 54/2004, modificată.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în actele internaţionale.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, văzând dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/09.07.2002, dispoziţii conform cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, pe fond va obliga pârâtul să primească cererea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de T.S., împotriva Sentinţei civile nr. 1387 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi obligă Ministerul Afacerilor Externe să primească cererea reclamantului T.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5230/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5232/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
