ICCJ. Decizia nr. 5234/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5234/2010
Dosar nr. 11850/2/2009
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C. SA Baia Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi cu dispoziţiile art. 47 alin. (4) din Legea concurenţei, suspendarea deciziei nr. 62 din 07 decembrie 2009 a Consiliului Concurenţei, până la soluţionarea cererii ce face obiectul Dosarului nr. 11976/2/2009 privind anularea acestei decizii.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că decizia a cărei suspendare se solicită nu se poate bucura de prezumţia de legalitate, întrucât a fost emisă cu interpretarea eronată a situaţiei de fapt, cu exercitarea abuzivă a şi nelegală a atribuţiilor conferite prin Legea concurenţei şi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la individualizarea amenzii.
A mai arătat că majorarea preţurilor de vânzare la pâine nu a fost rezultatul unei practici concertate între societatea reclamantă şi ceilalţi 30 agenţi economici prezenţi pe piaţa pâinii din judeţul Vrancea, ci a fost rezultatul unui comportament independent al reclamantei, determinat de cauze obiective care au reprezentat o explicaţie plauzibilă a preţului de vânzare a pâinii.
În ceea ce priveşte individualizarea amenzii, reclamanta a susţinut că autoritatea pârâtă nu a apreciat contextul economic specific recunoscut parţial şi în cuprinsul deciziei şi nici nu a apreciat capacitatea societăţii reclamante de a plăti amenda.
3. Apărările formulate de pârâtul Consiliul Concurenţei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Consiliul Concurenţei a solicitat respingerea cererii de suspendare a deciziei Plenului Consiliului Concurenţei nr. 61/2009, formulată de reclamantă.
4. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 168 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 62 din 07 decembrie 2009 a Consiliului Concurenţei, ca nefondată.
5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei de fond.
5.1. Prin prisma dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a constatat că afirmaţiile reclamantei referitoare la nelegalitatea deciziei Consiliului Concurenţei şi la împrejurarea că actul atacat este de natură să afecteze grav şi iremediabil interesele legitime ale acesteia, nu sunt de natură să dovedească faptul existenţei unei îndoieli serioase asupra legalităţii deciziei în discuţie.
5.2. În ceea ce priveşte cazul bine justificat, s-a reţinut că în cuprinsul deciziei sunt prezentate pe larg motivele de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate susţinerile reclamantei, iar pretinsele încălcări şi nerespectarea dispoziţiilor legale incidente nu sunt susţinute de probe, nefiind în măsură să inducă instanţei un dubiu suficient caracterizat cu privire la legalitatea actului contestat.
5.3. Referitor la existenţa unei pagube iminente, instanţa a apreciat că faţă de neîndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa unui „caz bine justificat” nu se mai impune şi cercetarea întrunirii celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv a pagubei iminente.
6. Recursul formulat de reclamanta SC C. SRL Vrancea împotriva sentinţei civile nr. 168 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
6.1. Instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 14 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 atunci când a concluzionat că cerinţa cazului bine justificat nu este întrunită.
În raport de gravitatea sancţiunii aplicate, fapta reţinută se circumscrie noţiunii de „faptă penală”, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În aceste condiţii, pârâtul este cel care trebuie să demonstreze aparenţa de legalitate a deciziei.
6.2. Instanţa de fond a apreciat greşit situaţia de fapt.
Decizia Consiliului Concurenţei nu se poate bucura de prezumţia de legalitate, în condiţiile în care a fost emisă cu stabilirea greşită a situaţiei de fapt, cu exercitarea abuzivă şi nelegală de către autoritatea emitentă a atribuţiilor conferite prin Legea concurenţei, precum şi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la individualizarea amenzii.
6.2.1. Probele reţinute de Consiliul Concurenţei nu sunt apte să dovedească săvârşirea faptei şi, implicit, să răstoarne prezumţia de nevinovăţie.
Niciunul dintre documentele enumerate de intimat nu îndeplineşte standardul probator impus, nu sunt legal administrate, nu sunt temeinice sau convingătoare şi nu înlătură orice urmă de îndoială.
Documentele nu emană de la reprezentanţii recurentei, nu reprezintă voinţa acesteia, nu provin de la cei înscrişi pe lista înaintată de D.A.D.R. intimatului.
6.2.2. Exercitarea abuzivă şi nelegală a atribuţiilor conferite prin Legea concurenţei. Neînlăturarea explicaţiei plauzibile.
În cazul reţinerii unei practici concurente, intimatul are obligaţia de a înlătura orice explicaţii plauzibile cu privire la practica concertată sau comportamentul paralel al părţilor, conform Curţii Europene de Justiţie.
Pentru a dovedi că schema descrisă în decizie reprezintă o practică concertată, intimatul ar fi trebuit să facă dovada că, în fapt, comportamentul societăţilor în cauză nu este rezultatul unei politici independente proprii, ci al unei coordonări/cooperări practice între societăţi în scopul eliminării cu bună ştiinţă a concurenţei pe piaţa pâinii.
Din situaţia de fapt existentă, rezultă că aceasta nu se înscrie pe lista practicilor concertate interzise de Legea concurenţei, în condiţiile în care recurenta a majorat pretenţiile în mod independent, ca urmare a unor cauzei obiective.
6.2.3. Greşita stabilire a cuantumului amenzii.
Intimatul a încălcat principiul proporţionalităţii la stabilirea cuantumului amenzii prin raportare la gravitatea faptei şi nu a apreciat contextul economic specific, recunoscut parţial în cuprinsul deciziei nr. 62/2009.
Intimatul a reţinut în mod vădit greşit faptul că cifra de afaceri înregistrată în anul 2007 de agenţii implicaţi reprezintă peste 85% din cifra de afaceri cumulată a firmelor active pe piaţa pâinii din judeţul Vrancea.
În realitate, aprecierea consecinţelor asupra pieţei afectată trebuie realizată prin raportare la cifra de afaceri generată din comercializarea pâinii albe şi nicidecum la cifra de afaceri totală a societăţilor în cauză.
7. Întâmpinarea formulată de intimatul Consiliul Concurenţei.
Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
1.1. Suspendarea executării actului administrativ, reglementată de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă o excepţie de la principiul executării din oficiu a actelor administrative.
Din acest motiv, suspendarea poate interveni numai în situaţia în care există îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ şi, cumulativ, sub condiţia dovedirii pagubei iminente ce trebuie prevenită.
1.2. Art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 defineşte „cazul bine justificat” ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Instanţa are posibilitatea doar să efectueze o cercetare sumară a aparenţei dreptului, fără prejudecarea fondului litigiului.
1.3. În cadrul procedurii prevăzute de art. 14 sus-menţionat, dovada legată de starea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului aparţine reclamantului, celui care pretinde că există o asemenea împrejurare.
Aparenţa de legalitate nu poate fi cerută a fi dovedită, deoarece actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate.
Prezumţia de nevinovăţie nu intră în contradicţie cu prezumţia de legalitate, decât în anumite situaţii particulare, relevate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care nu sunt aplicabile speţei.
1.4. Faptul că probele reţinute de Consiliul Concurenţei nu sunt apte să dovedească săvârşirea faptei şi, implicit, să răstoarne prezumţia de nevinovăţie poate să fie analizat numai cu ocazia soluţionării fondului cauzei.
Aprecierea probelor este o prerogativă a judecătorului care analizează acţiunea pe fond şi nu pe calea sumară prevăzută de art. 14.
1.5. Motivul reţinerii greşite a unei practici concertate, prin distorsionarea înţelesului documentelor, nedovedirea schemei practicii concertate, interpretarea formală a probelor existente la dosar, omiterea de a se lua în considerare probele depuse de recurentă, conduce la analizarea a însăşi legalităţii actului administrativ, ceea ce nu este posibil în cadrul procedurii sumare a suspendării.
1.6. Greşita stabilire a cuantumului amenzii prin aprecierea eronată a consecinţelor asupra pieţei afectată nu reprezintă o împrejurare care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului, deoarece intimatul a adus argumente suficiente pentru ca, în cadrul acestei proceduri să nu fie înfrântă prezumţia de legalitate.
În ceea ce priveşte raportarea la cifra de afaceri, nici acest argument nu este suficient pentru a se stabili îndoiala serioasă de care vorbeşte art. 14, neexistând niciun text legal care să facă deosebirea, la stabilirea cuantumului amenzii între cifra de afaceri totală şi cifra de afaceri pentru un anumit segment, în privinţa căruia s-a stabilit existenţa unei practici concertate, astfel cum a pretins recurenta.
1.7. În mod corect, instanţa de fond, constatând că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat nu a mai considerat necesar să analizeze şi condiţia pagubei iminente, dată fiind obligaţia dovedirii cumulative a acestora.
Din acelaşi motiv şi instanţa de recurs nu va da eficienţă şi nu va analiza înscrisul nou depus, respectiv raportul de expertiză contabilă extrajudiciară ce tinde, în opinia recurentei, să dovedească îndeplinirea condiţiei „prevenirii unei pagube iminente”.
2. Faţă de acestea, în drept, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C. SA Vrancea, împotriva sentinţei civile nr. 168 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5232/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5237/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
