ICCJ. Decizia nr. 5276/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5276/2010
Dosar nr. 8755/2/2009
Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 935 din 23 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
A respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi a prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe; a admis acţiunea reclamantului S.S. şi a obligat pe pârât să stabilească o dată pentru primirea cererii şi a actelor necesare redobândirii a cetăţeniei române, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a respins cele două excepţii invocate de pârât, ca neîntemeiate, prima, în considerarea dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi având în vedere conţinutul cererii formulate de reclamant la data de 16 iunie 2009; cea de-a doua, în condiţiile în care cererea a fost semnată personal de către reclamant, iar eventualele diferenţe între semnături nu se subsumează sancţiunii constatării nulităţii acţiunii.
Pe fond, a constatat că în raport de prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, autoritatea publică pârâtă avea obligaţia de a înregistra cererea reclamantului în vederea parcurgerii procedurii prevăzută de dispoziţiile aceleiaşi legi.
Apărarea pârâtei, potrivit căreia este în imposibilitate de a respecta dispoziţiile Legii nr. 21/1991 şi ale Legii nr. 554/2004, având în vedere capacitatea limitată de procesare a dosarelor, a fost înlăturată de prima instanţă pentru lipsa de probe în susţinerea acestei apărări şi a reţinut că dispoziţiile imperative ale Legii nr. 554/2004 impun soluţionarea cererilor într-un termen de 30 de zile de la formulare.
2. Recursul pârâtului Ministerul Afacerilor Externe.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 5, 9 şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a criticat soluţia primei instanţe pentru greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi, în egală măsură, pentru aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond reţinând în mod greşit existenţa unui refuz nejustificat din partea intimatei-pârâte de rezolvare a cererii formulate de reclamant, în sensul pe care norma citată îl conferă acestei sintagme.
În acest sens, a arătat pe de-o parte, că situaţia de la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău nu se mai regăseşte la nicio altă secţie a reţelei misiunilor diplomatice române, pe de altă parte, nu se poate invoca lipsa de diligenţă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns, dacă se au în vedere ultimele modificări legislative aduse Legii nr. 21/1991 prin O.U.G. nr. 36/2009 şi O.U.G. nr. 5/2010.
A concluzionat recurentul că alternativa oferită de ultimele modificări legislative trebuie considerată ca fiind salutară, iar instanţa de contencios administrativ trebuie să ţină seama de faptul că nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamantului de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs, a legislaţiei incidente în cauză şi sub toate aspectele, potrivit prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele arătate în continuare:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Mai înainte de a păşi la examinarea legalităţii soluţiei de admitere a cererii deduse judecăţii, prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte apreciază că se impune a se verifica dacă în raport cu obiectul cererii şi faţă de modificările legislative aduse Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, intervenite pe parcursul soluţionării cauzei, menite să simplifice procedura de înregistrare şi depunere a cererilor şi documentelor vizând redobândirea/acordarea cetăţeniei române, subzistă condiţia interesului reclamantului în prezenta cauză.
Interesul constituie una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie, necesară nu numai în momentul declanşării procedurii judiciare prin formularea cererii de chemare în judecată, ci pe tot parcursul derulării cauzei.
Interesul trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, respectiv să fie legitim, personal, născut şi actual.
În speţă, demersul judiciar al reclamantului a fost pornit în faţa instanţei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti la data de 16 septembrie 2009, ca urmare a refuzului nejustificat al pârâtului de soluţionare, într-un termen rezonabil, a cererii sale privind redobândirea cetăţeniei române.
Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, modificată şi completată: „În cazul cererilor de redobândire a cetăţeniei române sau de acordare, întemeiate pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi art. 101, acestea pot fi depuse şi la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României.
În cazul în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, acestea vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Direcţia cetăţenie”.
Pe parcursul soluţionării cauzei, Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, a suferit o serie de modificări aduse prin Legea nr. 354/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române şi O.U.G. nr. 5 din 05 februarie 2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 354/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991: „Începând cu 01 ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetăţeniei române, formulate în temeiul dispoziţiilor art. 101 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se vor înfiinţa birouri teritoriale în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie”.
Potrivit O.U.G. nr. 5 din 05 februarie 2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, cetăţenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, precum şi la Birourile teritoriale pentru cetăţenie, fără nicio restricţie în ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă, începând cu data de 08 februarie 2010, când Birourile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie au devenit operaţionale.
Aşa cum rezultă din preambulul celor două acte normative, au fost adoptate în scopul îmbunătăţirii procedurii de redobândire/acordare a cetăţeniei române, în vederea soluţionării în termene rezonabile a cererilor formulate în acest sens, ţinându-se seama de necesitatea eliminării într-un termen cât mai scurt a oricărei prelungiri nejustificate a procedurii.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a instituit aceste măsuri legislative în scopul evitării unor blocaje în soluţionarea cererilor de redobândire/acordare a cetăţeniei române, potrivit art. 101 din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În speţă, Înalta Curte constată că intimatul-reclamant, cetăţean moldovean, are acum la îndemână alternativa oferită de legiuitor pentru valorificarea drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, astfel încât, interesul acestuia de a obliga intimatul-pârât să-i stabilească o dată pentru depunerea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen rezonabil, nu mai subzistă.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte constată că interesul în cadrul acţiunii deduse judecăţii nu mai îndeplineşte condiţia de a fi actual, aşa încât, acţiunea promovată de reclamant apare ca lipsită de interes.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 935 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului ca lipsită de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5267/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5279/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
