ICCJ. Decizia nr. 5237/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5237/2010
Dosar nr. 798/42/2009
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii T.N., G.G.C., T.I., G.V., D.G., G.N. şi P.S. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice - Staţiunea Braşov, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Romsilva - Direcţia Silvică Prahova, anularea parţială a Ordinului nr. 1092 din 15 septembrie 2008 emis de Ministerul Mediului şi a tuturor actelor subsecvente emise pentru aducerea la îndeplinire a ordinului respectiv, în ceea ce priveşte relocarea speciei de urs în alte zone locuite şi nu în rezervaţii special amenajate, obligarea în solidar a pârâţilor la mutarea urşilor gunoieri, precum şi a puilor acestora, care au fost strămutaţi din zona Sinaia, jud. Prahova, în comuna Măneciu, sat de vacanţă Valea Popii, jud. Prahova, într-o altă zonă unde să nu pună în pericol viaţa oamenilor şi obligarea pârâţilor la plata daunelor morale ce le-au fost cauzate urmare a acestei acţiuni dispuse cu încălcarea dreptului la viaţă, integritate fizică şi sănătate, garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Constituţia României.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că autorităţile pârâte au procedat la mutarea unui număr de exemplare din specia urs, din zona Sinaia în alte localităţi în scopul declarat de a „elimina pericolul interacţiunii faunei sălbatice cu omul”, iar în vederea atingerii acestui scop s-a considerat că locuitorii satului de vacanţă Valea Popii din comuna Măneciu, jud. Prahova, pot fi supuşi acestui pericol, astfel că s-a dispus mutarea urşilor „gunoieri” lângă casele acestora de vacanţa, pe care nu le-au mai putut folosi.
S-a mai arătat că, în vederea eliminării acestui pericol iminent, au apelat la toate autorităţile menţionate, care le-au răspuns că urşii au fost strămutaţi în baza prevederilor art. 8 din ordinul nr. 1092/2008 a cărui anulare o solicită.
Au mai susţinut reclamanţii că în momentul când au construit sau au cumpărat casele în zona respectivă nu existau urşi „gunoieri”, fiind o zonă turistică liniştită, iar după acţiunea întreprinsă de autorităţi, sunt nevoiţi să se baricadeze în case şi poduri, din cauza „vizitelor” făcute de urşi.
Au mai arătat că susţinerea autorităţilor că urşii „gunoieri” au fost mutaţi la distanţă mare de localitate şi monitorizarea acestora nu este dovedită.
Prin întâmpinările formulate, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au invocat fiecare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, deoarece, potrivit dispoziţiilor legale aceste autorităţi nu au atribuţii de iniţiator al ordinului atacat, acest atribut aparţinând Ministerului Mediului şi Pădurilor, iar pe fond, au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâţii au arătat că, în zona Măneciu, au fost relocate două exemplare de urs, la mai mult de 40 km de cea mai apropiată localitate, fiind vorba de un exemplar masculin şi unul de sex feminin, ce poartă semne distinctive (crotalii), mutaţi în fondul cinegetic Telejean şi nicidecum în zona Valea Popii, din considerente ce ţin de existenţa hranei naturale suficiente şi depărtarea de zonele urbane.
Prin încheierea de şedinţă din 11 decembrie 2009, în temeiul dispoziţiilor art. 163 C. proc. civ., Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia de litispendenţă formulată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a dispus conexarea Dosarului nr. 935/42/2009 la Dosarul nr. 798/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti.
Prin sentinţa nr. 19 din 29 ianuarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea pentru anularea parţială a ordinului nr. 1092 din 15 septembrie 2008 formulată împotriva pârâţilor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului în ceea ce priveşte cererea în obligaţie de a face şi pretenţii.
A respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii T.N., G.G.C., T.I., G.V., D.G., G.N. şi P.S., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice - Staţiunea Braşov, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Romsilva - Direcţia Silvică Prahova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pentru primul capăt de cerere privind anularea parţială a Ordinului nr. 1092/2008 emis de Ministerul Mediului şi Pădurilor, pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului nu au calitate procesuală pasivă, nefiind emitenţii actului contestat.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că analizând actul administrativ atacat sub aspectul legalităţii sale se constată că acesta a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale în baza şi aplicarea cărora a fost adoptat, mai exact art. 5 alin. (7) din H.G. nr. 368/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, care prevăd că autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabileşte derogări, prin ordin al conducătorului acesteia, cu avizul Academiei Române, iar procedura de derogare se stabileşte prin ordin al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Examinând actul administrativ atacat şi prin prisma oportunităţii sale, Curtea de apel a constatat prin dispoziţiile acestuia s-au reglementat o serie de măsuri legate de recoltarea sau capturarea exemplarelor din speciile de urs, lup, râs şi pisică sălbatică, aflate în mediul natural, precum şi deţinerea, transportul, schimburile în scop ştiinţific, de educaţie, de repopulare sau reintroducere a exemplarelor acestor specii recoltate/capturate din natură, măsuri care, prin specificul lor, nu pot fi apreciate ca neoportune, în lipsa altor elemente care dovedească ineficienta acestora.
A mai reţinut instanţa de fond că, deşi dreptul la viaţă şi la integritate fizică al unei persoane este garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Constituţia României, nu trebuie omis nici faptul că şi drepturile animalelor sunt protejate prin lege, statul având obligaţia de a asigura protecţia şi apărarea animalelor, iar actul administrativ atacat a fost emis în considerarea acestei obligaţii a statului.
În acelaşi sens s-a constatat că selectarea exemplarelor şi mutarea acestor s-a efectuat sub supravegherea Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, care a prestat servicii de asistenţă tehnică în vederea relocării, în urma obţinerii avizelor şi autorizaţiilor necesare, astfel încât situaţia de fapt invocată de reclamanţi neputând constitui temei pentru anularea ordinului, putând fi consecinţa fie a nepunerii în aplicare, în mod corespunzător a prevederilor actului administrativ contestat, fie a nemonitorizării corespunzătoare a integrării animalelor relocate în noul habitat.
Constatând că nu există motive pentru anularea ordinului atacat, instanţa de fond a apreciat că nu se justifică nici obligarea autorităţilor la mutarea urşilor în altă zonă şi nici acordarea daunelor morale solicitate de reclamanţi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii T.N., G.G.C., T.I., G.V., D.G., G.N. şi P.S., care au invocat ca temei dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9, art. 3041 C. proc. civ. susţinând, în esenţă, următoarele critici:
- hotărârea instanţei de fond este sumar motivată, ceea ce echivalează cu nemotivarea acesteia;
- motivarea dată hotărârii pronunţate este contradictorie, instanţa de fond recunoscând existenţa drepturilor încălcate de către autorităţi, dar dând prioritate respectării drepturilor animalelor sălbatice;
- instanţa de fond a reţinut în mod greşit că autorităţile au mutat doar doi urşi, într-o zonă îndepărtată, la 40 km de zonele locuite, fără să existe probe în acest sens;
- instanţa de fond a considerat că urşii mutaţi nu ar constitui un pericol pentru locuitorii satului Valea Popii, deşi a respins proba cu martori;
- instanţa de fond a reţinut greşit că ordinul atacat este legal, deşi acest ordin a produs efecte vătămătoare.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare prin care a susţinut că, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 115/2009 şi H.G. nr. 1635/2009, Ministerul Mediului şi Pădurilor s-a abrogat în atribuţiile sale în sectoarele silvic şi cinegetic, ceea ce nu justifică respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
Ministerul Mediului şi Pădurilor a depus întâmpinare prin care a susţinut netemeinicia recursului şi menţinerea soluţiei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este întemeiat pentru motivele care vor fi prezentate în continuare:
Aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, reclamanţii au cerut anularea parţială a ordinului nr. 1092/2008, cu referire la art. 8, precum şi a celorlalte acte subsecvente, în măsura în care acestea permit, au avut ca efect relocarea unor urşi „gunoieri” din zona Sinaia, jud. Prahova, în zona locuită a satului Valea Popii, comuna Măneciu, jud. Prahova.
Instanţa de fond a respins acţiunea reţinând, în esenţă, că, sub aspectul legalităţii, ordinul atacat este în concordanţă cu H.G. nr. 368/2007 şi art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007, precum şi că, sub aspectul oportunităţii, ordinul respectiv a fost necesar.
Or, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că instanţa de fond a soluţionat cauza fără să dea relevanţă dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii sunt obligaţi să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Astfel, deşi reclamanţii au specificat expres că cer şi anularea actelor subsecvente ordinului nr. 1092/2008, prin care s-a realizat operaţiunea de relocare a urşilor, iar în şedinţa de azi autoritatea competentă a precizat că există astfel de acte, instanţa de fond nu s-a preocupat de identificarea şi depunerea acestora la dosar în scopul delimitării cadrului procesual în ceea ce priveşte obiectul cauzei.
Acest lucru era necesar şi pentru ca la dosar să fie depuse toate actele emise/întocmite/încheiate pentru declanşarea/executarea/finalizarea operaţiunii respective şi pentru stabilirea dimensiunilor acţiunii autorităţilor administrative, deoarece reclamanţii au susţinut că ar fi fost vorba de relocarea a cca. 35 de urşi, în timp ce autorităţile se referă doar la două exemplare.
Pe de altă parte, autorităţile susţin că relocarea s-a realizat în zona Teleajenul, la cca. 40 km de orice aşezare omenească, în timp ce reclamanţii susţin că relocarea s-a făcut în zona satului Valea Popii, zonă locuită, ceea ce impunea administrarea oricăror probatorii, inclusiv testimoniale.
Deci, numai după stabilirea clară a cadrului procesual, inclusiv în ceea ce priveşte obiectul acţiunii şi calitatea procesuală a părţilor (soluţionarea contradictorie a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive), precum şi după administrarea probelor la care s-a făcut referire mai sus, instanţa de fond va fi în măsură să analizeze legalitatea actelor administrative atacate, modul în care autorităţile şi-au exercitat dreptul de apreciere, existenţa unor efecte vătămătoare şi întinderea acestora, precum şi a măsurilor necesare pentru restabilirea situaţiei anterioare/înlăturarea efectelor vătămătoare.
În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi desfiinţată şi cauza va fi trimisă pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de T.N., G.G.C., T.I., G.V., D.G., G.N. şi P.S., împotriva sentinţei nr. 19 din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5234/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5241/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
