ICCJ. Decizia nr. 5243/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5243/2010
Dosar nr. 3395/97/2009
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta O.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă şi Institutul de Stat pentru Testarea şi înregistrarea Soiurilor, obligarea acestora la plata drepturilor băneşti reprezentând suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, calculate şi plătite începând cu data de 15 decembrie 2000 până la 31 decembrie 2008, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că aplicarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, care reglementează suplimentul postului a fost suspendată abuziv prin O.U.G. nr. 92/2004 şi O.U.G. nr. 2/2006.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 32/F/CA din 3 februarie 2010 a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, deşi dreptul la suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare au fost recunoscute de lege, întrucât nu a fost stabilit cuantumul acestor sporuri şi nici criteriile în raport cu care acest spor poate să fie acordat fiecărei categorii de personal, obligaţia nu este determinată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, reclamanta O.C., motivat în drept conform prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că, hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât este îndreptăţită să primească suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, potrivit art. 29 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2004, acest drept fiind un drept de creanţă şi respectiv un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate în recurs şi faţă de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că, recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acelaşi art. prevede în alin. (3) că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
Prin O.G. nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare s-a prevăzut în art. 3 că gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
În raport de aceste dispoziţii legale şi în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcţionarilor publici, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că nu există bază legală pentru cuantificarea şi acordarea suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcţionarilor publici este necesară, aşa cum a şi reţinut instanţa de fond, fie adoptarea unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie promovarea unei hotărâri de guvern date în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată.
În condiţiile în care nu este încă reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezenţa unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi băneşti ar însemna obligarea autorităţilor pârâte la plata unor sume imposibil de calculat şi în consecinţă, pronunţarea unei hotărâri care nu poate fi executată.
În sensul acestei interpretări s-a pronunţat şi Plenul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 20/2009 pronunţată într-un recurs în interesul legii privind aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/199.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O.C., împotriva sentinţei civile nr. 32/F/CA din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 5241/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5247/2010. Contencios. Anulare act emis de... → |
---|