ICCJ. Decizia nr. 5278/2010. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5278/2010

Dosar nr.2080/33/2009

Şedinţa publică din 26 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 102 din 04 martie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis cererea formulată de reclamantul S.A. împotriva pârâtei C.J.P. Cluj; a dispus anularea Hotărârii nr. 23.609 din 28 noiembrie 2008 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada septembrie 1940 - martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 noiembrie 2008.

Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea nr. 23.609 din 28 noiembrie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 s-a respins cererea formulată de contestatorul S.A. privind recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice şi acordarea drepturilor aferente conform legii, cu menţiunea că datele sunt contradictorii în dovedirea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Atât în faţa organului administrativ cât şi în instanţă, pentru dovedirea refugiului, reclamantul a depus declaraţii autentificate ale martorilor V.V. şi V.M.

Întrucât declaraţiile autentificate ale acestor martori nu au fost suficient de convingătoare prin conţinutul lor, Curtea în temeiul art. 129 alin. (4) - (6) C. proc. civ. coroborat cu art. 4 alin. (2) din HG nr. 127/2002 a dispus audierea martorului M.M., sub prestare de jurământ, pentru a se lămuri chestiuni legate de starea de fapt cu privire la refugiu.

Analizând proba testimonială administrată, prima instanţă a constatat că declaraţia martorului este pertinentă, având legătură cu obiectul cauzei şi, totodată, concludentă în cauză, martorul arătând instanţei detalii ale refugiului reclamantului împreună cu familia acestuia, relatând fapte pe care le-a cunoscut direct şi în care a fost implicat personal.

Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că reclamantul este îndreptăţit să se bucure de efectele OG nr. 105/1999 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000.

2. Recursul pârâtei C.J.P. Cluj

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta C.J.P. Cluj, care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant, indicând dispoziţiile generale prevăzute de art. 299 şi urm. şi art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea sumară a căii de atac, recurenta-pârâtă a criticat faptul că instanţa de fond trebuia să verifice susţinerile pârâtei formulate prin intermediul întâmpinării, prin audierea a doi martori, aflaţi în aceeaşi situaţie cu reclamantul.

În opinia recurentei, pentru dovedirea situaţiei de fapt trebuie să existe două surse de informaţie care să indice împreună aceleaşi date: data de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu şi data întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi coroborate în favoarea reclamantului, deoarece, până în prezent, au fost întocmite sute de dosare cu martori care declară date contradictorii.

3. Apărările intimatului-reclaman.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, arătând, în esenţă, că declaraţiile notariale cât şi declaraţia martorului dată în faţa instanţei sunt clare, concludente şi se susţin reciproc.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, "beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice", fiind "refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".

Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002 "dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente", iar "în lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori."

Potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, "dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".

Astfel, prima instanţă a stabilit în mod corect, în baza probatoriului administrat în cauză, că intimatul-reclamant S.A. şi-a dovedit calitatea de refugiat în perioada septembrie 1940 - martie 1945, în sensul prevăzut de Legea nr. 189/2000, putând beneficia de acordarea drepturilor aferente potrivit legii.

Cu respectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (4) - (6) C. proc. civ., Curtea de apel a suplimentat probatoriul şi a procedat la audierea martorului M.M., sub prestare de jurământ, pentru a lămuri chestiuni legate de starea de fapt cu privire la refugiul reclamantului.

Coroborând declaraţia martorului audiat cu declaraţiile notariale ale martorilor V.V. şi V.M., aceasta din urmă, beneficiară a prevederilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea nr. 17707/2005 emisă de C.J.P. Cluj, prima instanţă a ajuns la o concluzie justă, pe care instanţa de recurs şi-o însuşeşte.

Critica recurentei referitoare la necesitatea audierii în cauză a doi martori care să confirme veridicitatea afirmaţiilor reclamantului din două surse de informaţii, este nefondată.

În privinţa mijloacelor de probă sunt aplicabile normele de procedură civilă, conform cărora proba trebuie să fie legală, verosimilă, pertinentă, concludentă şi utilă cauzei, aceste caracteristici ale mijloacelor de probă fiind apreciate de instanţa învestită cu soluţionarea cauzei.

În speţă, cu respectarea normele procedurale, în virtutea rolului activ ce îi revine, potrivit art. 129 alin. (5) din C. proc. civ, prima instanţă a administrat proba testimonială cu un martor, în analiza căreia a reţinut că declaraţia martorului M.M. este pertinentă şi concludentă, faptele relatate vizând detalii ale refugiului reclamantului.

În condiţiile în care, declaraţiile martorilor, atât cele autentificate cât şi cea sub prestare de jurământ, se coroborează şi confirmă veridicitatea afirmaţiilor reclamantului, Înalta Curte apreciază că nu se mai impunea audierea a încă unui martor şi constată că instanţa de fond în mod judicios a apreciat asupra probatoriului necesar dezlegării pricinii.

În raport de cele anterior reţinute, instanţa de control judiciar apreciază că sunt nefondate criticile din recurs, aşa încât, va menţine sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva Sentinţei nr. 102 din 04 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - AA

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5278/2010. Contencios