ICCJ. Decizia nr. 5417/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5417/2010
Dosar nr.237/43/2009
Şedinţa publică din 7 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin Sentinţa nr. 38 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş a fost admisă acţiunea reclamantului P.P. formulată în contradictoriu cu A.N.P.M., în sensul că a fost anulată Decizia nr. 322 din 23 aprilie 2009 emisă de pârâtă şi a fost dispusă suspendarea executării deciziei până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii.
Instanţa a respins cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, reţinând că a fost formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Guvernul României este întemeiată şi a fost admisă, întrucât actul administrativ obiect al acţiunii judiciare a fost emis de A.N.P.M.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 322 din 23 aprilie 2009 emisă de A.N.P.M., în temeiul art. III alin. (1) şi alin. (11) din OUG nr. 37/2009 şi art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 188/1999 reclamantul a fost eliberat, începând cu data de 22 mai 2009, din funcţia publică de conducere de director executiv al A.P.M. Harghita, întrucât această funcţie publică a fost desfiinţată.
Instanţa a constatat că la data eliberării din funcţie a reclamantului, acesta îndeplinea toate condiţiile specifice reglementate de art. 66 din Legea nr. 188/1999, iar legalitatea actului de eliberare din funcţie o examinează în raport de art. 99 şi 100 din Legea nr. 188/1999, având în vedere şi efectele declarării neconstituţionalităţii actului normativ care a constituit temeiul de drept al actului.
Astfel, instanţa de fond a arătat că nu se poate reţine desfiinţarea reală şi serioasă a postului, constatând că la data emiterii deciziei atacate, la nivel de agenţie nu a avut loc nicio restructurare, întrucât locul de muncă al reclamantului se regăseşte în statul de funcţii al agenţiei pârâte, dar şi în organigrama acesteia, concluzionând că eliberarea reclamantului din funcţia deţinută s-a făcut încălcarea dispoziţiilor legale.
În legătură cu cererea de suspendare a deciziei atacate, instanţa a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea actului, dispunând în consecinţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta A.N.P.M. a criticat sentinţa atacată arătând că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute în materia funcţiei publice şi a funcţionarilor publici.
Recurenta a precizat că Decizia atacată, obiect al acţiunii judiciare, este emisă în conformitate cu legea. A arătat pe larg conţinutul textelor de lege aplicabile în cauză şi a susţinut că a făcut dovada faptului că postul deţinut de intimatul-reclamant a fost desfiinţat efectiv.
Recurenta a arătat că nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu produs intimatului-reclamant prin efectul aplicării Ordinului nr. 959/2009, întrucât ordinul contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale.
De asemenea, s-a susţinut faptul că la data pronunţării sentinţei atacate, funcţia publică de conducere, ce a fost deţinută de reclamant, nu se mai regăsea în categoria funcţiilor publice reglementate de cadrul legal incident în materia funcţiei publice şi funcţionarilor publici, nefiind prevăzută nici prin proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte a reţinut că, în cauză, ordinul atacat, obiect al acţiunii judiciare, a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, potrivit cărora.
"(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare".
Înalta Curte a reţinut că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, s-a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora "Ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)".
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin OUG nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, Înalta Curte reţine că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1 - 5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a apreciat corect că actul administrativ atacat este nelegal, întrucât a fost emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională.
Sunt neîntemeiate susţinerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinulului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituţionalitate al prevederilor în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susţinerile din recurs referitoare la abrogarea OUG nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (1) a din OUG nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt şi rămân desfiinţate funcţiile de genul celei din care a fost eliberat reclamantul ori susţinerile referitoare la faptul că deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.
Faţă de aceste susţineri, Înalta Curte reţine că desfiinţarea funcţiei publice deţinută de reclamant prin cele două ordonanţe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituţionale, revenindu-se astfel la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale, iar aceste dispoziţii este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.
Admiterea opiniei contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituţionalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.
Astfel, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din legea menţionată, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte a constatat că acţiunea reclamantului are ca obiect anularea ordinului emis de pârât.
Potrivit art. 52 din Constituţia României, persoana vătămată într-un drept al ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de A.N.P.M. împotriva Sentinţei nr. 38 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 5416/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5440/2010. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
