ICCJ. Decizia nr. 5340/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5340/2010
Dosar nr. 1392/59/2009
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 153 din 11 martie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC T. SA Arad, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României, şi a fost obligat primul pârât să întocmească documentaţia pentru solicitarea şi obţinerea vizei controlorului delegat al Ministerului Finanţelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare aferente plăţii deconturilor expediate de reclamantă în perioada mai-august 2009, reprezentând diferenţa de 50% din tariful cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii şi, respectiv, 100% din tariful cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat veteranii de război transportaţi de reclamantă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 147/2000 şi nr. 44/1994, sub sancţiunea de penalităţii prevăzute de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a fost obligat pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii să achite reclamantei suma de 125.934,67 RON, în formă actualizată la data plăţii, în funcţie de rata inflaţiei, reprezentând 50% din tariful cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii şi, respectiv, 100% din tariful cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat veteranii de război transportaţi de reclamantă pe perioada mai-august 2009, sub sancţiunea de penalităţii prevăzută de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Totodată, a fost obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aprobe finanţarea şi să aloce fondurile băneşti necesare asigurării plăţilor către reclamantă, sub sancţiunea de penalităţii prevăzute de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, şi a fost admisă cererea de chemare în garanţie a acesteia autorităţi, formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice este neîntemeiată, deoarece, conform art. 15 din H.G. nr. 83/2000, toate instituţiile publice sunt finanţate de la bugetul de stat, iar obligaţia Ministerul Finanţelor Publice este de a coordona potrivit competenţelor cei revin sistemul bugetar, în ceea ce priveşte pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative precum şi a legilor privind aprobarea contului general de execuţie; de asemenea, în speţă este obligatorie viza controlorului delegat al acestui minister, în vederea deschiderii creditelor bugetare aferente plăţii deconturilor expediate de reclamantă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 147/2000 şi Legii nr. 44/1994.
Cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, este admisibilă şi întemeiată, în raport de dispoziţiile art. 60 şi urm. C. proc. civ. şi art. 2 din Legea nr. 147/2000, conform cărora cheltuielile care decurg din aplicarea acestei legi se suportă din bugetul de stat, coroborate cu cele ale art. 19 din Legea finanţelor publice nr. 500/2002, art. 2 lit. e) şi f) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, respectiv cu cele ale Legii bugetului de stat nr. 18/2009; având în vedere atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice privind elaborarea proiectului bugetului de stat, a legii bugetului de stat şi a raportului asupra proiectului bugetului de stat, precum şi a proiectului legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, prevăzute prin H.G. nr. 34/2009, rezultă cu evidenţă faptul că acest minister este instituţia care, prin prerogativa previzionării bugetului, este abilitată de lege să disponibilizeze sumele reprezentând cuantumul pretenţiilor deduse judecăţii.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, prima instanţă a reţinut următoarele:
Obiectul de activitate al societăţii reclamante îl reprezintă activităţi de transport auto persoane, inclusiv a persoanelor care beneficiază de facilitaţi potrivit Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război şi Legii nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern.
Potrivit art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 2403/2004 prin care s-au aprobat Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 147/2000 şi a O.U.G. nr. 71/2004, diferenţa dintre tariful stabilit pentru călătoriile efectuate se suportă de la bugetul de stat, care se recuperează de agentul economic care a efectuat transportul, conform prezentelor norme metodologice.
Art. 28 şi urm. din aceste Norme metodologice reglementează procedura legală de decontare a legitimaţiilor de călătorie, astfel:
- cupoanele talon se vor arhiva de către operatorul de transport pe perioada unui an calendaristic care urmează anului in curs celui in care s-a efectuat călătoria;
- operatorul de transport va întocmi deconturi lunare centralizatoare pe care le va transmite Direcţiei Generale, Economice şi Buget din cadrul Ministerului Transporturilor, o singură dată pe lună, până la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna expirată;
- după verificarea deconturilor până la data de 20 a lunii în care au fost primite, Ministerul Transporturilor - Direcţia Generală, Economică şi Buget, va întocmi documentaţia pentru solicitarea şi obţinerea vizei controlorului delegat al Ministerului Finanţelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare;
- după aprobarea finanţării şi primirii creditelor bugetare de la Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală, Economică şi Buget va efectua viramente către operatorii de transport feroviari, rutieri şi navali, cu încadrarea in limitele aprobate pentru aceasta destinaţie prin buget la Ministerului Transporturilor.
Reţine instanţa de fond că reclamanta a întocmit documentaţii centralizatoare lunare şi a emis concomitent facturi privind decontarea contravalorii cupoanelor de călătorie auto efectuate şi le-a expediat paratului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, pentru perioada mai-august 2009, însă abia pe perioada litigiului, la data de 27 ianuarie 2010 în contul reclamantei au fost virate de către pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, următoarele sume:
- 1.775,36 RON contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat veteranii de război, pentru perioada mai 2009 - parţial.
- 17.594,10 RON contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii, pentru perioada mai 2009 - parţial.
Că reclamanta este îndreptăţită să primească sumele avansate şi solicitate rezultă inclusiv din adresa pârâtului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din 28 septembrie 2009, aflată la dosar, din care reiese că reclamanta este îndreptăţită să primească de la pârât suma de 160.919,05 RON, însă, întrucât bugetul aprobat nu este la nivelul necesarului, nu poate preciza la ce dată se va face plata acestor deconturi, deconturi ce vor fi în aşteptare.
Prima instanţă reţinând că, prin refuzul de plata a deconturilor întocmite de reclamantă, sunt vătămaţi în drepturile conferite expres prin Legea nr. 44/1994 veteranii de război şi pensionarii pentru drepturile conferite prin Legea nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor, iar reclamanta trebuie să-şi recupereze sumele avansate, a apreciat acţiunea formulată şi precizată ca fiind întemeiată în parte, pentru diferenţa de 50% din tariful cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii şi, respectiv, 100% din tariful cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat veteranii de război transportaţi de reclamantă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 147/2000 şi Legii nr. 44/1994.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, faţă de prevederile art. 60 şi urm. C. proc. civ. şi având în vedere că Ministerul Finanţelor Publice gestionează, potrivit legii, bugetul de stat, iar pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii doar intermediază plăţile către reclamantă, se imune admiterea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice şi obligarea acestuia să aprobe finanţarea şi să aloce fondurile băneşti necesare asigurării plăţilor către reclamantă.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În recursul său, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii arată, în esenţă că, în mod greşit s-a reţinut culpa acestei autorităţii pentru neplata la termen a sumelor datorate societăţii reclamante, în raport cu dispoziţiile legale care atribuie Ministerului Finanţelor Publice prerogativa previzionării bugetului de stat, acesta fiind singura autoritate abilitată să disponibilizeze sumele de bani reprezentând pretenţiile deduse judecăţii.
În recursul său, Ministerul Finanţelor Publice reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi argumentele privind netemeinicia cererii de chemare în garanţie, invocate în faţa instanţei de fond, arătând, în esenţă, că în mod greşit s-a apreciat prin hotărârea atacată că are calitatea de pârât, respectiv de chemat în garanţie.
Examinând sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea apreciază că recursurile sunt lipsite de interes, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, prin sentinţa recurată a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanta SC T. SA Arad şi a fost obligat pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii să întocmească documentaţia pentru solicitarea şi obţinerea vizei controlorului delegat al Ministerului
Finanţelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare aferente plăţii deconturilor expediate de reclamantă în perioada mai-august 2009, reprezentând diferenţa de 50% din tariful cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii şi, respectiv, 100% din tariful cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat veteranii de război transportaţi de reclamantă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 147/2000 şi nr. 44/1994, precum şi să achite reclamantei suma de 125.934,67 RON, în formă actualizată la data plăţii, în funcţie de rata inflaţiei, reprezentând deconturile susmenţionate. Totodată, a fost obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aprobe finanţarea şi să aloce fondurile băneşti necesare asigurării plăţilor către reclamantă.
Ulterior, prin ordinele de plată depuse în copie la dosarul cauzei de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, s-a făcut dovada achitării către societatea intimată a plăţilor datorate şi necontestate.
Cum obligaţia impusă prin sentinţa atacată autorităţilor recurente a fost executată, apreciind că recursurile formulate în cauză au devenit lipsite de interes, Curtea le va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi de chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, împotriva sentinţei nr. 153 din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsite de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5339/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5341/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
