ICCJ. Decizia nr. 5352/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5352/2010
Dosar nr. 14584/3/2009
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 547 din 29 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii G.D. şi G.E., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, prin care solicitau să se descopere cauza radiaţiilor din zona imobilului în care aceştia locuiesc, radiaţii care au efecte dăunătoare asupra sănătăţii lor, şi să se rezolve situaţia, în sensul eliminării cauzei ce determină respectivele radiaţii. Instanţa de judecată a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi a respins, în consecinţă, acţiunea faţă de cei doi pârâţi, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse excepţiile necompetenţei materiale şi inadmisibilităţii acţiunii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanţii au contestat pasivitatea pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în identificarea unei soluţii pentru înlăturarea sursei de poluare la care sunt supuşi.
Reclamanţii au depus la dosar, în susţinerea acţiunii, copii de pe adresele emise de Ministerul Sănătăţii - Institutul de Sănătate Publică, Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei şi Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Regional Bucureşti.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, instanţa de fond a reţinut că este întemeiată, sub un dublu aspect, deoarece, în primul rând, cererile formulate de reclamanţi cu privire la dreptul pretins încălcat au fost adresate altor entităţi juridice, respectiv Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Companiei Naţionale de Căi Ferate Române, SC F.D.F.E.E. E.M.S. SA, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti, Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Regional Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Protecţia Mediului şi Educaţiei Eco-Silvică, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Muncii, Institutul de Studii şi Proiectări Energetice SA, astfel că eventualul refuz nejustificat de soluţionare a cererilor reclamanţilor nu poate proveni decât de la destinatarii acestor cereri, neexistând identitate între pârâţii din prezenta cauză şi persoanele obligate în raportul juridic dedus judecăţii.
În al doilea rând, arată prima instanţă, este evident că pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu are atribuţii în descoperirea cauzelor unor radiaţii şi înlăturarea lor, întrucât nu în astfel de cauze este împuternicit Ministerul Finanţelor Publice să reprezinte Statul Român; de asemenea, nu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului este autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, ci conform art. 100 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Totodată, se arată în considerentele sentinţei recurate, potrivit art. 75 din O.U.G. nr. 195/2005, pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului nu are atribuţii de control şi inspecţie în domeniul protecţiei mediului, sau de intervenţie pentru eliminarea sau diminuarea efectelor majore ale poluărilor asupra factorilor de mediu, ci Garda Naţională de Mediu, conform H.G. nr. 112/2009, care se află în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, respectiv a Ministerului Mediului şi Pădurilor.
Împotriva sentinţei civile nr. 547 din 29 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs în termen legal reclamanţii G.D. şi G.E., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii introductive de instanţă aşa cum a fost formulată.
Reclamanţii au învederat, prin motivele de recurs, că în mod greşit prima instanţă a statuat că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului nu au calitate procesuală pasivă în litigiu, în condiţiile în care s-a stabilit, prin decizia civilă nr. 908 din 09 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, că atribuţiile generale şi specifice în domeniul protecţiei mediului, deci inclusiv în ceea ce priveşte depistarea surselor poluante şi administrarea lor revin, după caz, Statului, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului sau celorlalte autorităţi publice sau locale menţionate în O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
Recursul este nefondat.
În accepţiunea sa procesuală, prin calitate sau legitimare procesuală se înţelege îndreptăţirea unei persoane fizice sau juridice de a participa la activitatea judiciară („legitimaţie ad causam”). În general, în faţa primei instanţe, calitatea procesuală este calificată ca o chestiune de legitimare, adică de identificare a celui care cheamă în judecată („actor”, adică reclamantul) ca fiind titularul dreptului la acţiune (legitimare activă) şi a celui chemat în judecată („reus”, adică pârâtul) ca fiind persoana contra căruia legea dă dreptul la acţiune (legitimare pasivă).
Instanţa de fond a procedat în mod întemeiat la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi la respingerea acţiunii reclamanţilor ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Într-adevăr, se reţine, pe de o parte, că cererile formulate de reclamanţi cu privire la dreptul pretins încălcat au fost adresate altor autorităţi şi instituţii publice, neexistând aşadar identitate între pârâţii din cauză şi persoanele care erau obligate la soluţionarea cererii reclamanţilor. Pe de altă parte, se constată că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu are atribuţii în materia descoperirii cauzelor unor radiaţii şi înlăturarea lor, şi că nici Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în raport de dispoziţiile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2005, nu are competenţe în materie de control şi inspecţie în domeniul protecţiei mediului sau de intervenţie pentru eliminarea sau diminuarea efectelor majore ale poluărilor asupra factorilor de mediu.
În raport de cele mai sus arătate, cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanţii G.D. şi G.E. împotriva sentinţei civile nr. 547 din 02 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii G.D. şi G.E. împotriva sentinţei nr. 547 din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5349/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5353/2010. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
