ICCJ. Decizia nr. 5353/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5353/2010
Dosar nr. 1324/39/2009
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 94 din 8 aprilie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC ";C."; SRL Răchiţi, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, prin care solicita anularea Deciziei nr. 413 din 10 noiembrie 2009 emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Raportului de inspecţie fiscală din 26 iunie 2008 întocmit de către organele de inspecţie fiscală ale A.F.P.M. Botoşani, pentru suma de 4.858.138 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În baza raportului de inspecţie fiscală din 26 iunie 2008 a fost emisă decizia de impunere nr. 124 din 27 iunie 2008 de către organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F. Botoşani prin care s-a stabilit că reclamanta SC C. SRL Răchiţi datorează suma de 3.603.434 RON accize pentru alcool etilic şi 1.254.704 RON majorări de întârziere aferente acestei accize, urmare a revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal emisă pe numele SC H. SRL.
Organele fiscale au avut în vedere că:
SC H. SRL a fuzionat cu SC C. SRL şi a fost radiată de la O.R.C. Botoşani, aşa cum reiese din certificatul de radiere din 28 august 2007, în urma fuzionării, SC C. SRL preluând întreg activul şi pasivul societăţii absorbite, respectiv SC H. SRL.
Prin decizia Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din 14 octombrie 2005, s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal emisă societăţii comerciale SC H. SRL, decizie ce a fost contestată în faţa instanţei de judecată, prin Sentinţa nr. 167 din 28 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Suceava dispunându-se anularea actelor administrative atacate (Decizia nr. 445 din 20 decembrie 2005 şi Decizia nr. 354 din 14 octombrie 2005). În urma recursului declarat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani în numele M.F.P. - Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale şi a Importurilor de Produse Accizabile Supuse Marcării, prin Decizia nr. 1576 din 15 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus casarea sentinţei anterior menţionate şi, în urma rejudecării, s-a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, astfel că, de la această dată, a devenit irevocabilă Decizia nr. 354 din 14 octombrie 2005, de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal emisă pentru SC H. SRL, absorbită ulterior de SC C. SRL, reclamanta din prezenta cauză.
În contestaţia depusă în faţa instanţei, reclamanta arată că decizia de impunere din 12 august 2009 şi raportul de inspecţie fiscală din 26 iunie 2008 sunt lovite de nulitate fiind emise de organe necompetente, faţă de prevederile art. 1 din Ordinul nr. 63 din 10 ianuarie 2008, privind modificarea şi completarea Ordinului M.E.F. nr. 487/2007 pentru aprobarea măsurilor tranzitorii, a etapelor şi termenelor de realizare a transferului competenţelor şi atribuţiilor privind administrarea accizei către Autoritatea Naţională a Vămilor.
Cu privire la această apărare, instanţa de fond a apreciat că nu poate fi primită faţă de art. 1 pct. 4 din Anexa nr. 1 a Ordinului M.E.F. nr. 487/2007, astfel cum a fost modificat prin Ordinul M.E.F. nr. 939/2008 şi care prevede că ";Până la 1 mai 2008 se va realiza transferul competenţelor privind inspecţia fiscală pentru accize către structurile competente din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. Până la această dată, inspecţiile fiscale pentru accize vor fi efectuate de echipe comune ale organelor fiscale şi ale organelor vamale, rapoartele de inspecţie fiscală vor fi întocmite şi semnate de echipa comună de control, iar deciziile de impunere aferente vor fi emise de organele fiscale începând cu data de 1 mai 2008, inspecţia fiscală pentru accize se realizează la structurile competente din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor";.
Din cuprinsul acestor dispoziţii legale, prima instanţă a reţinut că, până la data de 01 mai 2008, inspecţiile fiscale pentru accize vor fi efectuate de către echipe comune ale organelor fiscale şi ale organelor vamale, rapoartele de inspecţie fiscală vor fi întocmite şi semnate de echipa comună de control, iar deciziile de impunere aferente vor fi emise de către organele fiscale.
În cauză inspecţia fiscală efectuată de către echipe comune de control din cadrul D.G.F.P. şi din cadrul A.J.A.O.U. Botoşani a început la data de 24 martie 2008, fiind finalizată la data de 26 iunie 2008, putându-se observa că, la data începerii inspecţiei fiscale, echipa comună de control mixtă era competentă pentru efectuarea controlului, problema în discuţie fiind dacă aceasta era competentă şi după data de 1 mai 2008.
Totodată, din conţinutul art. 1 pct. 4 din Anexa 1 a Ordinului M.E.F. nr. 487/2007, astfel cum a fost modificat prin Ordinul M.E.F. nr. 939/2008, reiese că inspecţiile fiscale pentru accize începute după data de 1 mai 2008 sunt în competenţa structurilor din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, inspecţiile începute anterior acestei date de echipele mixte urmând a fi finalizate de acestea, cu competenţa organelor fiscale de a emite deciziile de impunere; nu se poate reţine o altă interpretare a textului anterior menţionat, în condiţiile în care nu s-a prevăzut în mod expres contrariul în cadrul măsurilor tranzitorii care să deroge de la principiul luării în considerare al competenţei de la data învestirii comisiei mixte de control.
În aceste circumstanţe, apreciază prima instanţă, cum inspecţia fiscală a început anterior datei de 1 mai 2008, competenţa de finalizare a acestei operaţiuni aparţine echipei mixte învestite cu realizarea acesteia, iar decizia de impunere din 27 iunie 2008 a fost legal emisă de către organele fiscale din cadrul A.N.A.F. - Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Botoşani, nefiind aplicabilă sancţiunea nulităţii raportului de inspecţie fiscală din 26 iunie 2008 şi a deciziei de impunere din 27 iunie 2008 pentru nerespectarea normelor de competenţa în domeniul inspecţiei fiscale pentru accize.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut următoarele:
Argumentele aduse de reclamantă în sprijinul contestaţiei formulate, au fost grupate de judecătorului fondului astfel:
- procesul-verbal de contravenţie din 26 iunie 2008 emis de organele de control a fost anulat de instanţa de judecată;
- prin rezoluţia din 04 martie 2009, dată în Dosarul penal nr. 3565/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.D. - administratorul societăţii - pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 296 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., astfel că soluţia instanţei penale are autoritate de lucru judecat cu privire la pretenţiile civile (în speţă acciza şi accesoriile);
- reclamanta nu a luat la cunoştinţă de conţinutul Deciziei nr. 1576 din 15 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decât la data de 27 iunie 2007, astfel că autorizaţia de antrepozit fiscal şi-a încetat efectele urmare a renunţării reclamantei la aceasta, începând cu 30 mai 2007.
Raportat la procesul-verbal de contravenţie din 26 iunie 2008, prin care reclamanta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 50.000 RON şi confiscarea sumei de 992.273 RON pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută la art. 220 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, se poate observa că prin Decizia nr. 936 din 9 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Botoşani, s-a dispus anularea acestuia urmare a admiterii excepţiei prescrierii aplicării sancţiunii contravenţionale, astfel că, nefiind analizată temeinicia acestuia în faţa instanţei, soluţia de anulare nu poate avea vreo influenţă în soluţionarea prezentei cauze.
De asemenea, prin rezoluţia dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în Dosarul nr. 3565/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva administratorului A.D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută la art. 296 alin. (1) lit. b) din C. fisc., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii subiective.
În art. 22 alin. (1) C. proc. pen. se arată că hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Aceste dispoziţii privesc hotărârile unei instanţe de judecată, iar nu soluţiile pronunţate de procuror în faza premergătoare trimiterii în judecată a inculpatului, astfel că nu pot fi primite apărările aduse de reclamantă cu privire la autoritatea de lucru judecat a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror. Mai mult, în cadrul procedurii anterior menţionată nici nu a fost examinată latura civilă a cauzei, soluţia de neîncepere privind neconstituirea infracţiunii sub aspectul laturii subiective (lipsa vinovăţiei sub forma intenţiei).
Răspunzând motivului prezentat de reclamantă cu privire la data la care a luat cunoştinţă de conţinutul Deciziei nr. 1576 din 15 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la data la care autorizaţia de antrepozit fiscal şi-a încetat efectele, prima instanţă a reţinut următoarele:
În art. 158 alin. (7) din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, se arată că ";Decizia de suspendare, revocare sau anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal produce efecte de la data comunicării sau de la o altă dată cuprinsă în aceasta, după caz";.
Prin decizia Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor, armonizate din 14 octombrie 2005, comunicată reclamantei prin adresa din 21 octombrie 2005, s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal emisă societăţii comerciale SC H. SRL absorbită ulterior de către SC C. SRL Răchiţi.
Conform dispoziţiilor art. 158 alin. (7) din Legea nr. 571/2003, se arată în considerentele sentinţei, această decizie îşi produce efectele de la data comunicării acesteia (respectiv 21 octombrie 2005), însă, urmare a contestării de către SC H. SRL a acesteia, în baza art. 158 alin. (8) din Legea nr. 571/2003, efectele juridice ale acesteia sunt suspendate pe perioada soluţionării contestaţiei în procedura administrativă.
În contestaţia formulată în faţa instanţei de către reclamantă împotriva deciziei din 20 decembrie 2005 emisă de pârâtă (prin care s-a respins contestaţia în procedură administrativă împotriva deciziei din 14 octombrie 2005 - de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal), instanţa de judecată - Curtea de Apel Suceava - a dispus suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiţii, reţine prima instanţă, efectul suspensiv al deciziei de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal durează până la soluţionarea irevocabilă a cauzei conform dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv până la soluţionarea recursului, ce a avut loc la data de 15 martie 2007. De la această dată decizia din 14 octombrie 2005, de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal îşi produce efectele, nefiind necesară o nouă comunicare, argumentele de text fiind date de dispoziţiile art. 185 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 571/2003 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, această decizie producându-şi efectele de drept.
S-a considerat a fi irelevant faptul că la data de 13 februarie 2007 SC H. SRL comunică intenţia de renunţare la autorizaţia de antrepozit fiscal întrucât renunţarea presupune existenţa unei autorizaţii valabile (care nu a fost revocată sau anulată) pe întreaga perioadă a termenului de 60 de zile prevăzut de art. 185 alin. (9) din Legea nr. 571/2003; o altă interpretare a acestui text nu poate fi primită întrucât ar da posibilitatea antrepozitarului de a eluda dispoziţii imperative ale legii ce privesc revocarea sau anularea autorizării, prin depunerea unei cereri de renunţare cu puţin timp înainte de încetarea efectului suspensiv al deciziei de revocare/anulare obţinut în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Nu a fost primită nici invocarea de către reclamantă a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, cu referire la art. 185 din Lege, în condiţiile în care valorificarea produselor înregistrate în stoc până la data la care îşi produce efectele decizia de revocare/suspendare se face de către alte antrepozite fiscale, în regim suspensiv de accize sau de către alţi operatori economici, la preţuri cu accize.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta SC C. SRL.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304 C. proc. civ., în motivarea ei arătându-se în esenţă, că soluţia primei instanţe est greşită atât în privinţa excepţiei nulităţii absolute a deciziei de impunere din 27 iunie 2008 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului (A.F.P.M.) Botoşani - Activitatea de Inspecţie Fiscală, cât şi în privinţa fondului pricinii.
Astfel:
Recurenta a precizat că în sprijinul admiterii excepţiei vin prevederile Ordinului Ministerul Finanţelor Publice (M.F.P.) nr. 939/2008 care limitează emiterea deciziilor de impunere de către organele fiscale, respectiv de A.F.P.M. Botoşani - Activitatea de Inspecţie Fiscală, doar până la 1 mai 2008, dată la care competenţa de emitere a deciziilor de impunere revine structurilor din cadrul Autoritatea Naţională a Vămilor, respectiv D.R.A.O.V. Iaşi prin A.J.A.O.V. Botoşani, aspect confirmat chiar de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice (D.G.F.P.) Botoşani prin adresa de răspuns din 11 mai 2010.
Pe fond, s-a arătat că în urma fuziunii prin absorbţie, SC C. SRL a preluat activul şi pasivul SC H. SRL (conform actului adiţional din 10 august 2007), iar din documentele anexate la dosar rezultă că autorizaţia de antrepozit fiscal a SC H. SRL a fost revocată prin decizia din 14 octombrie 2005, că efectele acestei decizii au fost suspendate de Curtea de Apel Suceava, însă prin decizia din 15 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de D.G.F.P. Botoşani, casând sentinţa şi respingând contestaţia SC H. SRL. Această societate comercială nu a fost reprezentată la termenul de judecată din 15 martie 2007, neluând cunoştinţă de soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Neavând cunoştinţă de decizia instanţei supreme, s-a comunicat D.G.F.P. Botoşani, prin adresa din 13 februarie 2007, hotărârea de renunţare la autorizaţia de antrepozit fiscal conform art. 185 alin. (6) din C. fisc. în vigoare la acea dată, autoritatea administrativ fiscală luând act de această renunţare şi comunicând societăţii că îi va asigura supraveghere fiscală permanentă pentru lichidarea stocurilor de materii prime, semifabricate şi produse finite, indiferent de modul în care va soluţiona Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursul împotriva Sentinţei civile nr. 167/2006 a Curţii de Apel Suceava.
Prin renunţarea la autorizaţia de antrepozit fiscal SC H. SRL a valorificat stocurile de materii prime, semifabricate şi produse finite cu bună-credinţă, având convingerea că autorizaţia de antrepozit este validă şi că respectă legislaţia în vigoare la acea dată, astfel considerându-se că sentinţa recurată este neîntemeiată.
Până la verificarea din 26 iunie 2007 SC H. SRL a mai fost verificată de organele de control competente, acestea stabilind că până la data de 31 mai 2007 societatea a lucrat legal, autorizaţia de antrepozit fiscal figurând validă la Ministerul Finanţelor Publice, sub supraveghere fiscală în baza unui program de lucru aprobat, toate documentele fiind avizate de D.G.F.P. Botoşani, dar instanţa de fond nu a analizat actele de control anterioare.
De altfel, în opinia recurentei, instanţa fondului nu a luat în considerare nici decizia din 9 noiembrie 2009 a Tribunalului Botoşani prin care s-a anulat procesul-verbal din 26 iunie 2008 întocmit de inspectorii fiscali în baza Raportului de inspecţie fiscală din 26 iunie 2008, nici ordonanţele Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi care incriminează Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani despre necomunicarea Deciziei nr. 1576/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi neluarea măsurilor legale începând cu 15 martie 2007 (data pronunţării hotărârii instanţei supreme), D.G.F.P. Botoşani asigurând până la 31 mai 2009 supraveghere permanentă, avizând toate documentele privind activitatea de producţie până la acea dată.
Recursul este nefondat.
Aşa cum se poate observa cea mai mare parte a motivării căii de atac nu cuprinde critici propriu-zise aduse soluţiei recurate, ci reiterarea susţinerilor făcute şi în faţa primei instanţe şi care au fost examinate de aceasta.
Din perspectiva art. 3041 C. proc. civ. care permite examinarea cauzei sub toate aspectele, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea Sentinţei nr. 94 din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
SC C. SRL a contestat pe calea contenciosului administrativ Decizia nr. 413 din 10 noiembrie 2009 prin care A.N.A.F. (ANAF) - Direcţia de soluţionare a contestaţiilor a respins contestaţia împotriva deciziei de impunere din 27 iunie 2008 emisă de A.F.P.M. Botoşani ca urmare a raportului de inspecţie fiscală din 26 iunie 2008 întocmit de organele fiscale ale A.F.P.M. Botoşani reprezentând accize pentru alcool etilic şi majorări de întârziere aferente.
Se observă că, iniţial, prin Decizia nr. 412/2009 A.N.A.F. - Direcţia de soluţionare a contestaţiilor a suspendat soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere nr. 124/2008 până la pronunţarea soluţiei definitive pe latură penală, iar urmare Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 4 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani şi urmare adresei contestatoarei din 12 august 2009 a fost emisă decizia din 10 noiembrie 2009 de către A.N.A.F.
Judecătorul fondului a argumentat în fapt şi în drept concluzia la care a ajuns atât sub aspectul nulităţii absolute a deciziei de impunere din 27 iunie 2008 invocată şi fundamentată de societatea reclamantă pe nerespectarea normelor de competenţă în domeniul inspecţiei fiscale pentru accize, cât şi sub aspectul cererii în anulare a Deciziei A.N.A.F. din perspectiva tuturor apărărilor contestatoarei, pe baza probatoriului administrat şi a normelor legale incidente.
Inspecţia fiscală a fost efectuată în cauză de organele competente pentru accize, respectiv de echipa comună (mixtă) de control din cadrul D.G.F.P. şi din cadrul A.J.A.O.U. Botoşani, iar critica recurentei privind nulitatea absolută a deciziei de impunere din 27 iunie 2008 nu are suport legal.
În mod corect prima instanţă şi-a motivat soluţia, pe acest aspect, pe dispoziţiile art. 1 pct. 4 din Anexa nr. 1 a Ordinului M.E.F. nr. 487/2007 astfel cum a fost modificat prin Ordinul M.E.F. nr. 939/2008, reţinând că inspecţia fiscală începută la 24 iunie 2008 a fost efectuată de echipa comună de control care şi-a păstrat competenţa să îşi finalizeze această operaţiune la data de 26 iunie 2008, în condiţiile în care ordinul arătat nu cuprinde măsuri tranzitorii care să deroge de la principiul luării în considerare al competenţei de la data învestirii comisiei mixte de control. Rezultă din dispoziţia art. 1 pct. 4 din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 487/2007 modificat prin Ordinul nr. 939/2008 că numai inspecţiile fiscale pentru accize începute după data de 1 mai 2008 sunt de competenţa structurilor din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Conform aceluiaşi ordin M.E.F. deciziile de impunere aferente sunt emise de organele fiscale începând cu data de 1 mai 2008, în concret decizia de impunere din 27 iunie 2008 a fost emisă de organul fiscal competent - A.F.P.M. Botoşani.
În privinţa fondului pricinii care vizează verificarea legalităţii Deciziei nr. 413 din 10 noiembrie 2009 emisă de A.N.A.F., instanţa de fond a răspuns tuturor argumentelor prezentate de contestatoare, reiterate şi în cuprinsul cererii de recurs, înlăturându-se şi ajungând la concluzia corectă şi legală a respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Au fost analizate susţinerile recurentei-reclamante privind semnificaţia Deciziei nr. 936 din 9 noiembrie 2009 a Tribunalului Botoşani prin care s-a anulat procesul-verbal de contravenţie din 26 iunie 2008 întocmit pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 220 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, remarcându-se că tribunalul nu a analizat temeinicia măsurii sancţiunii contravenţionale ci a anulat procesul-verbal de contravenţie ca urmare a prescrierii aplicării sancţiunii contravenţionale, astfel că această apărare nu prezintă relevanţă în litigiul de faţă.
Prin rezoluţia dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în Dosarul nr. 3565/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva administratorului A.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 296 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii subiective.
Din cuprinsul acestei rezoluţii rezultă că nu a fost examinată latura civilă a cauzei şi, ceea ce este mai important, nu este posibil a pune în discuţie o eventuală autoritate de lucru judecat în raport de soluţiile pronunţate de procuror.
Nu poate fi primită nici critica ce vizează necomunicarea către recurentă a Deciziei nr. 1576 din 15 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu consecinţa valabilităţii autorizaţiei de antrepozit fiscal potrivit raţionamentului expus în cererea de recurs.
Prin Decizia nr. 354 din 14 octombrie 2005, comunicată recurentei-reclamante la 21 octombrie 2005, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a revocat autorizaţia de antrepozit fiscal emisă SC H. SRL absorbită ulterior de SC C. SRL.
Urmare contestării acestei decizii de către SC H. SRL, efectele juridice ale acesteia au fost suspendate pe perioada soluţionării contestaţiei în procedura administrativă, în conformitate cu art. 158 alin. (8) din Legea nr. 571/2003, iar Decizia nr. 445 din 20 decembrie 2005 prin care s-a respins contestaţia în procedura administrativă a fost cenzurată la cererea părţii interesate de Curtea de Apel Suceava care în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a suspendat executarea actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei. Soluţionarea irevocabilă a intervenit la 15 martie 2007 prin admiterea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a recursului declarat de D.G.F.P. Botoşani împotriva Sentinţei civile nr. 167 din 28 iunie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, care a fost casată, în fond fiind respinsă acţiunea SC H. SRL pentru anularea Deciziilor nr. 445/2005 şi 354/2005.
În acest context, este evident că Decizia nr. 354 din 14 octombrie 2005 (de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal), îşi produce efectele începând cu data de 15 martie 2007, nefiind necesară o nouă comunicare (art. 185 alin. (7) şi (8) din C. fisc. şi art. 15 din Legea nr. 554/2004).
Împrejurarea că SC H. SRL nu a fost reprezentată la termenul de judecată din 15 martie 2007 şi nu a avut cunoştinţă de soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este nerelevantă faţă de obiectul prezentului litigiu, nerelevantă fiind şi apărarea privind intenţia de renunţare la autorizaţia de antrepozit fiscal, o astfel de renunţare implicând existenţa unei autorizaţii valide.
Pentru cele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC ";C."; S.R.L. Răchiţi împotriva Sentinţei nr. 94 din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5352/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5355/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
