ICCJ. Decizia nr. 5364/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5364/2010
Dosar nr. 127/54/2010
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 174 din 26 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta M.M.E., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligând-o pe aceasta la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul notificat; a fost respinsă acţiunea faţă de pârâta A.N.R.P., pentru lipsa calităţii procesuale pasive, şi a fost respins capătul de cerere referitor la acordarea daunelor cominatorii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., este întemeiată având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor a fost constituită C.C.S.D., căreia îi revine obligaţia legală de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri.
Pe fondul cauzei:
Prin Dispoziţia nr. 10104 din 01 iunie 2006, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii reclamantei, pentru imobilul situat în Craiova, strada S., dosarul fiind transmis către C.C.S.D. şi înregistrat sub nr. 22979, la data de 25 iulie 2006.
Reclamanta a început procedura de recuperare a bunului său sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competenţa în materie emiţând Dispoziţia în data de 01 iunie 2006.
Ulterior transmiterii dosarului către C.C.S.D. la un interval de timp considerabil, se invocă de către această autoritate efectuarea unei adrese, pentru a se lămuri componenţa imobilului fără a se face vreo dovadă în acest sens.
Durata excesivă a procedurilor administrative a fost apreciată de natură a încălca dreptul la un proces echitabil ce presupune ca soluţionarea cauzei să aibă loc într-un termen rezonabil, astfel cum acest drept a fost consfiinţit prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Depăşirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii, a fost catalogată ca o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ca urmare pârâta C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce nu se poate restitui în natură, conform dispoziţiei Primăriei Municipiului Craiova din 1 iunie 2006.
Împrejurarea că autorităţile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor constituie culpa acestora şi nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantelor, întrucât punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităţilor executive ale statului, care au obligaţia legală şi constituţională de a respecta atât dreptul intern cât şi tratatele internaţionale.
Astfel, în baza art. 11 din Constituţia României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte în dreptul intern, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului fiind ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenţiei, instanţa de fond a reţinut că prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de către România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D.
Prin cererea de recurs s-a cerut exercitarea controlului judiciar în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., respectiv sub toate aspectele, arătându-se în esenţă că acţiunea a fost admisă în lipsa unor acte importante privind identificarea imobilului notificat şi fără a se ţine seama că procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 implică mai multe etape, iar decizia reprezentând titlul de despăgubire se poate emite numai după parcurgerea acestor etape.
S-a subliniat că obligaţia de identificare cu exactitate a imobilelor pentru care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent revine, potrivit Legii nr. 10/2001, entităţii învestite cu soluţionarea notificării aşa încât, în speţă, dosarul aferent dispoziţiei nr. 10104/2006 a Primăriei Municipiului Craiova a fost remis, în original, autorităţii locale în vederea clarificării aspectelor legate de completarea dosarului.
Un argument important care conduce la concluzia contrară celei la care a ajuns instanţa de fond îl constituie, în opinia recurentei, Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 prin care C.C.S.D. a stabilit că soluţionarea dosarelor să se facă în ordinea înregistrării lor, iar prin nesocotirea acestei modalităţi de soluţionare s-ar încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii, principiu recunoscut atât de Constituţia României cât şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În privinţa termenului rezonabil recurenta a trimis la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia termenul rezonabil se stabileşte în funcţie de mai multe criterii cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi a autorităţilor competente şi importanţa litigiului, or, instanţa fondului nu a acordat suficientă atenţie acestor criterii, concluzionând, greşit, că acţiunea reclamantei este întemeiată.
Examinând cauza în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta M.M.E. a fost determinată să formuleze acţiune în contencios administrativ la data de 15 decembrie 2009, pentru emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. S., notificat sub nr. x/2001, pentru care Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 247/2005 întrucât imobilul nu este posibil a fi restituit în natură prin Dispoziţia nr. 10104 din 1 iunie 2006 şi care a fost transmisă cu întreaga documentaţie C.C.S.D. unde a fost înregistrat sub nr. 22979/CC din 25 iulie 2006.
În mod corect, raportându-se la situaţia de fapt, judecătorul fondului a constatat că prin nesoluţionarea dosarului înregistrat în anul 2006 nu a fost respectată cerinţa rezolvării cauzei într-un termen rezonabil în accepţiunea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, obligând C.C.S.D. să emită decizie în conformitate cu Titlul VII, Capitolul V din Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente).
Apărările recurentei axate pe modalitatea de soluţionare a dosarelor în ordinea înregistrării lor, fixată prin Decizia C.C.S.D. nr. 2815/2008, se impune a fi înlăturate şi de instanţa supremă.
Durata excesivă a procedurilor administrative încalcă nepermis principiul procesului echitabil şi termenul rezonabil consacrate de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împrejurarea că autoritatea administrativă competentă nu a luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor constituie culpa acestea şi nu poate împiedica realizarea dreptului reclamantei, neputând fi invocate chestiuni de organizare a legii împotriva dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, atitudinea pârâtei fiind incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor garantat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu este prevăzut nici în Legea nr. 247/2005 (Capitolul. V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor - Titlul VII Regimul stabilirii şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv), nici în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII - aprobat prin H.G. nr. 1095/2005 şi nici în Decizia C.C.S.D. nr. 2815/2008.
În lipsa unei dispoziţii exprese referitoare la termenul de soluţionare, instanţa este datoare să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorităţii administrative pentru a asigura o protecţie reală drepturilor fundamentale ale cetăţenilor garantate de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Omisiunea legiuitorului naţional se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, acest termen constituind o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil.
Or, garanţia unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu numai în procedura contencioasă ci şi în procedura administrativă preliminară, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea sistemului puterilor sale astfel încât să răspundă cerinţei ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII al Legii incidente poate constitui un criteriu de apreciere asupra caracterului rezonabil al termenului de soluţionare, dar nu poate justifica o totală pasivitate a autorităţii publice.
În acest context se observă că autoritatea recurentă susţine că la data de 24 februarie 2010 a remis dosarul entităţii notificate pentru completarea lui (suprafaţă exactă, descriere imobil-construcţie, materiale folosite, anul construirii, etc.) deci la două luni de la data introducerii acţiunii şi la aproape 4 ani de la înregistrarea la Secretariatul Comisiei. Toate acestea nu fac altceva decât să demonstreze pasivitatea recurentei şi ignorarea cerinţei de a soluţiona un dosar înregistrat în anul 2006 într-un termen rezonabil.
Constatând că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 18 alin. (1) raportate la art. 1 din Legea nr. 554/2004, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva Sentinţei nr. 174 din 26 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5363/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5367/2010. Contencios → |
|---|
