ICCJ. Decizia nr. 5367/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5367/2010
Dosar nr. 10501/85/2010
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 223/CA din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanţii B.G. şi B.C.M. şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 24 februarie 2010 emisă de pârâta D.G.F.P. Sibiu, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin actele administrativ-fiscale contestate, încheiate de D.G.F.P. Sibiu – Activitatea de Inspecţie Fiscală s-au stabilit în sarcina reclamanţilor obligaţii de plată a T.V.A. în sumă de 415.026 RON şi majorări de întârziere de 393.073 RON, începând cu 01 mai 2007.
Aceste acte au fost contestate de către reclamanţi la data de 04 martie 2010, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel încât prezenta acţiune nu poate fi considerată prematură faţă de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 care prevăd în mod expres posibilitatea introducerii unei atare cereri, după sesizarea cu plângere prealabilă a autorităţii care a emis actul contestat, aspect îndeplinit de reclamanţi.
Potrivit art. 215 C. proc. fisc. „Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal însă contribuabilul are dreptul de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 RON”.
Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.”
Reţine prima instanţă că cele două condiţii impuse de art. 14 sunt definite în art. 2 alin. (1) din lege, astfel: la lit. ş) prin pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, iar la lit. t) prin „cazuri bine justificate” împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Or, se arată în considerentele sentinţei atacate, în speţă, este întrunită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aceea de a exista o contestaţie care reprezintă plângerea prealabilă, cât şi aceea a achitării cauţiunii impusă potrivit art. 215 C. proc. fisc.
De asemenea, verificând îndeplinirea celor două condiţii de fond impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la motivele invocate de petentă şi la probele administrate în cauză, prima instanţă a apreciat că cererea reclamanţilor este fondată.
Astfel, în aprecierea primei instanţe, sunt întrunite cumulativ condiţiile cazului bine justificat, ca o aparenţă a văditei nelegalităţi a actului de control fiscal, şi a pagubei iminente; reţine prima instanţă că aspectele legate de instituţiile căsătoriei şi a comunităţii de bunuri a soţilor şi asimilarea acestora de către pârâtă cu asocierea în participaţiune, care este strict reglementată de art. 86, art. 127 alin. (10) C. fisc., cele legate de aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 109/2009 intrată în vigoare la 01 ianuarie 2010, cu referire la art. 127 alin. (21) C. fisc., la o situaţie anterioară intrării în vigoare a acestui act, precum şi cele privitoare la condiţiile de formă prevăzute de art. 43 alin. (2) C. proc. fisc. şi art. 1063 din Normele metodologice de aplicare a C. proc. fisc. raportat la actele în discuţie, pot crea o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Şi condiţia prevenirii unei pagube iminente s-a apreciat de către prima instanţă a fi îndeplinită, faţă de împrejurarea că împotriva reclamanţilor s-a demarat procedura executării silite a sumelor evidenţiate în cuprinsul actelor menţionate, astfel încât prin aducerea la îndeplinire a acestora s-ar produce reclamanţilor un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actelor atacate.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
S-a precizat în motivele de recurs că prima instanţă nu a ţinut seama de dispoziţiile imperative ale art. 14 din Legea nr. 554/2004 care nu au fost dovedite, Curtea de apel având în mod eronat dubii în privinţa vânzării bunurilor mobile care s-ar fi desfăşurat în condiţiile coproprietăţii ca soţ şi soţie.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului şi motivele de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevede că „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunţarea instanţei de fond.
Curtea de Apel Alba Iulia prin sentinţa recurată, a admis cererea formulată şi a dispus suspendarea actelor fiscale în litigiu conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural care asigură respectarea legalităţii.
Din actele dosarului rezultă fără posibilitate de tăgadă, că în litigiu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi respectiv paguba iminentă.
Corect instanţa de fond a apreciat că aspectele legate de instituţia căsătoriei şi a comunităţii de bunuri a soţilor şi asimilarea cu asocierea în participaţiune fondate pe dispoziţiile legale distincte, pot crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ contestat.
Şi paguba iminentă este dovedită, întrucât împotriva intimaţilor-reclamanţi s-a declanşat procedura executării silite a sumelor de bani, astfel încât prejudiciul este cert şi previzibil, actual şi deplin demonstrat.
Căsătoria şi vânzările de imobile de către soţi au caracter civil şi deci nu pot fi încadrate în sfera operaţiunilor comerciale, aşa cum am afirmat mai sus, fiecare fiind reglementate de alte proceduri judiciare, fapt care desigur generează motive temeinice de îndoială privitoare la legalitatea actelor atacate.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de D.G.F.P. Sibiu, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Sibiu împotriva sentinţei nr. 223/CA din 08 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5364/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5370/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
