ICCJ. Decizia nr. 5380/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5380/2010
Dosar nr. 4409/1/2010
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată la data de 28 martie 2007 pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, reclamanta T.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu handicap şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, obligarea pârâţilor să subvenţioneze şi să faciliteze procedura de vindecare a unor afecţiuni oftalmologice ale reclamantei.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat, în esenţă, că în vara anului 2005 a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie în urma căreia, conform înscrisurilor medicale ataşate cererii, a suferit vătămări ale oaselor nazale şi maxilarului, precum şi dezlipiri şi fisuri retiniene cu tendinţă agravantă.
Reclamanta a fost diagnosticată ulterior cu ";orbire galopantă";, fiindu-i recomandat, iniţial, tratamentul cu medicamentul V., apoi cu L., un produs mai performant.
A arătat reclamanta că, întrucât costurile acestui tratament îi depăşeau cu mult posibilităţile materiale, s-a adresat pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice, Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate solicitând subvenţionarea şi înlesnirea procedurii de vindecare a afecţiunii oftalmologice dobândite, fără a primi din partea acestora un răspuns.
În aceste condiţii, a susţinut reclamanta, starea sănătăţii sale, care depindea de reacţia instituţiilor pârâte, s-a înrăutăţit, ea riscând orbirea definitivă, situaţie pentru care pârâţii trebuie să răspundă.
Reclamanta a susţinut că are dreptul de a beneficia de tratament medical gratuit în condiţiile stabilite de cadrul normativ în vigoare, indicând printre altele Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi H.G. nr. 1842/2006 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2007.
Cererea reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998, 999 şi 1000 C. civ.
Prin completarea de acţiune depusă în şedinţa publică din data de 30 aprilie 2007, reclamanta a arătat că înţelege să solicite obligarea pârâţilor la subvenţionarea şi facilitarea procedurii de vindecare prin intermediul medicamentului L.
Prin Sentinţa civilă nr. 2890 din data de 14 mai 2007, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa a reţinut că, în cauză, instituţiile pârâte au calitatea de instituţii publice ale administraţiei publice centrale, situaţie în care competenţa de soluţionare a cauzei revine, în condiţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, Curţii de Apel.
În consecinţă, acţiunea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 03 august 2007.
La data de 02 septembrie 2009, pârâtul Guvernul României a depus note scrise prin care a invocat excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, susţinând că în cauză s-a depăşit termenul prevăzut de art. 11 alin. (5), teza finală, din Legea nr. 554/2004, faţă de faptul că cererea a cărei nesoluţionare se invocă a fost adresată Guvernului României în martie 2006.
2. Hotărârea curţii de apel
Prin Sentinţa civilă nr. 3856 din data de 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, rezumând situaţia de fapt descrisă de reclamantă în cererea sa şi în precizările ulterioare, Curtea a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile necesare angajării răspunderii civile delictuale a instituţiilor pârâte, în condiţiile art. 998, 999 şi 1000 C. civ., aşa cum solicită reclamanta, situaţie în care pretenţiile acesteia nu au fundament legal.
Faptele imputate pârâţilor, respectiv nesoluţionarea unor cereri privind subvenţionarea şi înlesnirea unei proceduri de vindecare care nu este prevăzută de lege, nu au aptitudinea cauzării prejudiciului invocat de reclamantă, nefiind, astfel, incidente, nici dispoziţiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 care arată că ";Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată";.
Prima instanţă a arătat că în cauză nu se poate reţine vreun aspect ilicit legat de faptul că medicamentele indicate de reclamantă nu au fost trecute pe lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în vederea vindecării bolii, pentru prevenirea complicaţiilor, pentru recuperarea sau ameliorarea suferinţei.
Instanţa de fond a mai apreciat că, întrucât reclamanta susţine că vătămarea organului vizual a fost cauzată de autorul unei infracţiuni de tâlhărie, este evident că nu sunt îndeplinite, în privinţa pârâţilor, nici cerinţele art. 1000 C. civ., prejudiciul nefiind produs de lucruri aflate în paza juridică a acestora sau de persoane pentru care le poate fi angajată.
Curtea a respins excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinări, ca nefondate.
A arătat Curtea că pârâtul Guvernul României are capacitatea de a sta în justiţie, în litigiile de contencios administrativ care au ca obiect contestarea legalităţii actelor administrative emise de această autoritate publică, situaţie în care se încadrează şi această cauză, ce are ca obiect un act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, constând în invocatul refuz nejustificat de a soluţiona cererea reclamantei.
Instanţa de fond a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâţi, arătând că litigiul are ca obiect pretinsul refuz nejustificat al acestora de a soluţiona cererile adresate lor de către reclamantă, deci un act administrativ asimilat al fiecăruia dintre pârâţi, iar, pe de altă parte, solicitarea reclamantei de a fi subvenţionată şi înlesnită procedura de vindecare a vătămărilor suferite se întemeiază pe dispoziţiile art. 998 - 1000 C. civ., care pot constitui temei al acţiunii împotriva oricăruia dintre pârâţi.
Curtea a mai respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, constatând că, din cererea introductivă de instanţă şi precizările depuse la dosar, se pot extrage elemente ale unei pretenţii care să poată fi apreciată, în mod rezonabil, ca fiind concretă.
Excepţia tardivităţii introducerii acţiunii a fost respinsă cu motivarea că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanta s-a adresat instanţei în termenul de 1 an indicat de art. 11 alin. (5), teza finală, din Legea nr. 554/2004.
3. Recursul reclamantei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta T.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 304 pct. 7 - 11 C. proc. civ. şi a arătat, în esenţă, că sentinţa este nelegală şi abuzivă, ocoleşte cu bună-ştiinţă fondul cauzei şi a fost motivată în drept pe două texte de lege (art. 313 din Legea nr. 95/2006 şi art. 232 din Legea nr. 95/2006) care nu au legătură cu obiectul acţiunii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma susţinerilor recurentei-reclamante şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamanta a supus controlului instanţei de judecată refuzul, considerat nejustificat, al pârâţilor de a-i rezolva cererile privind înlesnirea şi subvenţionarea tratamentului medical necesar pentru afecţiunile oftalmologice dobândite ca urmare a unei agresiuni pe care susţine că a suferit-o în vara anului 2005.
Potrivit art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, ";se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau într-un interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim";.
Din înscrisurile aflate la dosarul primei instanţe sesizate rezultă că, prin Certificatul din 14 decembrie 2006 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din cadrul Consiliului Local Sector 2 Bucureşti, recurenta-reclamantă a fost încadrată în gradul de handicap grav, cu indemnizaţie de însoţitor, beneficiind şi de pensie de invaliditate.
Cererilor care le-au fost adresate, pârâţii le-au răspuns după cum urmează:
Prin Adresa nr. 16/187/A din 19 aprilie 2006, Guvernul României i-a comunicat reclamantei că memoriul a fost transmis, spre competentă soluţionare, Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Răspunsul se încadrează în prevederile art. 61 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, potrivit cărora petiţiile greşit îndreptate se trimit autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiţionarul să fie înştiinţat despre aceasta.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a răspuns prin Adresa nr. II E/415 din 24 mai 2006, în care a făcut referite la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 150/2002, atunci în vigoare, cu privire la pachetul de servicii medicale de bază la care au dreptul asiguraţii de sănătate, şi la dispoziţiile H.G. nr. 235/2005, cu modificările ulterioare, pentru aprobarea Listei cuprinzând medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări de sănătate pentru anul 2005.
Conform normelor aprobate prin hotărârea de guvern, asiguraţii beneficiază de medicamente compensate cu 90%, 50% şi 100% din preţul de referinţă (preţul medicamentului cel mai ieftin cu aceeaşi substanţă activă, aceeaşi formă de prezentare şi aceeaşi concentraţie).
Cu referire la medicamentul V., solicitat de reclamantă, autoritatea emitentă a arătat că acesta nu este inclus în listele cu medicamente gratuite sau compensate şi că întocmirea listelor ori revizuirea lor intră în competenţa Comisiei de strategie terapeutică din cadrul Ministerului Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii i-a răspuns reclamantei în sensul că medicamentul V. poate fi utilizat numai în condiţii de spitalizare, responsabilitatea achiziţionării lui revenind unităţi spitaliceşti în care urmează să beneficieze de tratament (Adresa nr. 25802 din 15 august 2006) şi că, în temeiul art. 7 lit. v) din Anexa 14 a Normei metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 681/2006, în situaţiile în care numărul solicitărilor depăşeşte capacitatea Caselor de asigurări de sănătate de a suporta costurile analizelor prescrise în perioada respectivă se întocmesc liste de aşteptare (Adresa nr. 23278 din 16 august 2006).
În conţinutul răspunsurilor respective nu poate fi reţinută o manifestare de voinţă care să se încadreze în ipoteza art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2994, în raport cu conţinutul concret al cererilor reclamantei.
În sensul prevederii legale menţionate mai sus, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă numai în manifestarea, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea petiţionarului, iar excesul de putere este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
În consecinţă, un răspuns nefavorabil sau care nu corespunde aşteptărilor petiţionarului nu poate fi calificat drept refuz nejustificat de rezolvare a cererii în orice condiţii, ci numai dacă din probele cauzei rezultă că puterea discreţionară a autorităţii publice a fost exercitată abuziv sau disproporţionat, contrar scopului legii.
Cu această motivare, ce completează considerentele avute în vedere de prima instanţă, soluţia de respingere a acţiunii ca nefondată este corectă, nefiind susceptibilă de critici care să se circumscrie prevederilor art. 304 pct. 7 - 9 şi să fie apte să ducă la reformarea sentinţei.
Cât priveşte prevederile art. 304 pct. 10 şi 11, invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine că acestea au fost abrogate anterior pronunţării sentinţei prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005 şi art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă T.D. împotriva Sentinţei civile nr. 3856 din data de 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5373/2010. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 5383/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
