ICCJ. Decizia nr. 5427/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5427/2010
Dosar nr. 10436/2/2009
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1406 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia de inadmisibilitate invocată şi a fost admisă cererea reclamantei SC G. SRL Bucureşti formulată în contradictoriu cu Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa şi Autoritatea Naţională a Vămilor în sensul că a fost suspendată executarea deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 27 octombrie 2009 emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa şi procesul-verbal de control înregistrat în 26 octombrie 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că excepţia de inadmisibilitate este neîntemeiată întrucât reclamanta a depus cauţiunea stabilită de instanţă şi a constatat că la data de 06 ianuarie 2009 a fost înregistrată la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa contestaţia reclamantei împotriva deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 27 octombrie 2009 şi a procesului-verbal de control din 26 octombrie 2009, acte emise de pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa.
Instanţa de fond a procedat la examinarea condiţiilor prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, respectiv a cazului bine justificat şi a pagubei iminente şi a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale.
Astfel, instanţa a reţinut că, în urma controlului realizat de autorităţile vamale în septembrie 2009, s-a constatat că în perioada 2004-2009, la numărul total de operaţiuni de import definitiv efectuate de SC G. SRL pentru produsele V., R. şi E. s-au folosit încadrările tarifare referitoare la preparate alimentare nedenumite şi necuprinse în altă parte, calculându-se TVA prin aplicarea cotei reduse de 9%.
Având în vedere faptul că produsele analizate au fost încadrate la poziţii tarifare ce se regăsesc în tariful vamal al României la Capitolul 21 – Preparate alimentare diverse, grupa 2106 - Preparate alimentare nedenumite şi necuprinse în altă parte, s-a considerat neconformă utilizarea cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată de 9% utilizabilă, din punct de vedere al organelor de control, numai pentru medicamente, nu şi pentru suplimente alimentare.
Urmare a celor arătate au fost recalculate în sarcina reclamantei drepturile vamale aferente pentru declaraţiile vamale controlate,rezultând o datorie vamală constând din TVA în sumă totală de 3.762.292 RON, la care s-au calculat drepturi fiscale accesorii, de la data înregistrării declaraţiilor vamale de import până la data 09 octombrie 2009, în cuantum de 4.661.189 RON.
Instanţa de fond a constatat că atât în privinţa procesului-verbal de control înregistrat în 26 octombrie 1009, cât şi a deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 27 octombrie 2009 există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii lor, apreciind că organele fiscale au făcut o greşită aplicare a art. 40 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003.
Instanţa a reţinut că, dacă normele aplicabile pentru clasificarea tarifară vamală a măsurilor au un sens strict, restrictiv al termenului de medicament, dispoziţiile din C. fisc. au în vedere un înţeles mai larg al termenului medicament, reţinând că de-a lungul timpului au fost realizate mai multe clasificări.
Instanţa de fond a apreciat că reclamanta în mod corect a procedat la calcularea şi aplicarea TVA în cotă redusă, vizând dispoziţiile art. 140 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003 şi a concluzionat că toate aceste împrejurări sunt de natură să creeze o serioasă îndoială cu privire la legalitatea actelor atacate.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, instanţa a reţinut că plata sumei de 8.423.481 RON este un efort financiar nejustificat pentru reclamantă cu consecinţe negative şi previzibile.
Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs, în termen de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa în numele şi pe seama Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ., invocându-se următoarele motivele de recurs:
În primul rând se invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea de către instanţa de fond a formelor de procedură prevăzut sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Se arată că în prezenta cauză nu a fost legal citată Autoritatea Naţională a Vămilor ca instituţie ierarhic superioară Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, instituţie cu personalitate juridică în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 110/2009, cu sediul în Bucureşti, sector 1.
Al doilea motiv de recurs, care se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite în cauză condiţiile admiterii cererii de suspendare prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Recurenta susţine că nu erau îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unor cazuri temeinic justificate care să infirme prezumţia de legalitate a actelor administrative contestate şi existenţa unei pagube iminente de natură a perturba grav activitatea societăţii.
La dosar, intimata-reclamantă a depus întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, în principal ca lipsit de interes şi în subsidiar ca nefondat.
Lipsa de interes a fost apreciată în raport de faptul că, ulterior declarării recursului, a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată de reclamanta-intimată, iar prin decizia nr. 120 din 22 aprilie 2010 a fost admisă contestaţia formulată pentru suma totală de 8.423.481 RON şi anulate actele administrative contestate.
Recurenta a depus la dosar precizări privind recursul formulat, precizări privind soluţionarea contestaţiei administrative şi emiterea deciziei A.N.A.F. nr. 120 din 22 aprilie 2010 depusă la dosar de ambele părţi.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea nu va reţine excepţia lipsei de interes privind fondul recursului acesta fiind formulat de partea căzută în pretenţii, ca urmare a admiterii cererii de suspendare prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
Faptul că ulterior promovării căii de atac a recursului a fost soluţionată contestaţia administrativă care a fost admisă prin decizia nr. 120/2010 nu infirmă existenţa lipsei interesului.
Curtea, urmând a verifica pe fond îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Curtea va aprecia că în cauză nu sunt încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Aceasta deoarece pârâta-recurentă a fost reprezentată prin consilier juridic conform obligaţiei depusă la dosar fond, iar de la primul termen de judecată din 20 noiembrie 2009 prin autorităţile pârâte au luat termen în cunoştinţă conform dispoziţiilor art. 153 alin. (1) C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză prin sentinţa atacată apreciindu-se în mod corect că cererea de suspendare îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin actele depuse reclamanta-intimată a probat existenţa unor cazuri bine justificate şi iminenţa producerii unei pagube în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. s) şi t) din Legea nr. 554/2004, fapt confirmat, în recurs prin depunerea de către părţi a deciziei A.N.A.F. nr. 120 din 22 aprilie 2010.
Prin această decizie a fost admisă contestaţia administrativă formulată de reclamanta-intimată şi anulate actele administrative contestate – respectiv decizia de regularizare din 27 octombrie 2000 şi procesul-verbal din 26 octombrie 2009 pentru suma totală de 8.423.481 RON.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva sentinţei nr. 1406 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5423/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5428/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
