ICCJ. Decizia nr. 5429/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5429/2010
Dosar nr. 803/57/2010
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 187/F/CA din 07 iulie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, a fost admisă cererea reclamanţilor P.V. şi P.E.D. formulată în contradictoriu cu A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu şi, în consecinţă, a fost suspendată executarea deciziei de impunere din 25 mai 2010 şi a dispoziţiei nr. 6391 din 25 mai 2010 emise de pârâtă până la data la care se va pronunţa instanţa de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea actelor administrative atacate. Astfel, instanţa a constatat că prin decizia de impunere, reclamanţii au fost obligaţi la plata către bugetul de stat a sumei de 1.074.435 RON TVA şi a sumei de 644.516 RON majorări de întârziere.
Organele fiscale au obligat reclamanţii la plata taxei pentru tranzacţiile imobiliare efectuate în perioada 2007-2009, deşi la data efectuării vânzărilor, organele fiscale nu au cerut ca operaţiunile să fie purtătoare de TVA.
De asemenea, reclamanţii au fost obligaţi să întocmească actele necesare pentru a fi înregistraţi ca persoane fizice plătitoare de TVA.
Împotriva titlului de creanţă, reclamanţii au urmat procedura administrativă, formulând contestaţie la D.G.F.P. în conformitate cu dispoziţiile din C. proc. fisc.
Instanţa de fond a reţinut că suma reţinută de organul fiscal în titlul de creanţă este considerabilă, iar executarea silită este în măsură să prejudicieze patrimoniul reclamanţilor.
S-a reţinut şi faptul că organele fiscale au dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra unor bunuri imobile şi mobile aflate în patrimoniul reclamanţilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs autoritatea fiscală – D.G.F.P. Sibiu.
În motivarea recursului său, pârâta D.G.F.P. Sibiu a arătat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
A arătat recurenta că intimaţii-reclamanţi au realizat venituri din vânzarea, în scopul de a obţine venituri cu caracter de continuitate, a unor apartamente-locuinţe individuale.
Din acest punct de vedere, se consideră că în mod corect s-au aplicat prevederile legale expres prevăzute de Legea nr. 571/2003 şi legiuitorul a prevăzut expres certitudinea impunerii.
Instanţa de fond în mod greşit a avut dubii în ceea ce priveşte vânzarea de bunuri imobile, cât timp legiuitorul a prevăzut expres caracterul economic al operaţiunilor desfăşurate de intimaţi şi a prevăzut expres soluţia legală.
În ceea ce priveşte prevenirea pagubei iminente, hotărârea instanţei de fond este greşită cât timp nu s-a făcut dovada efectivă a începerii executării silite a conturilor bancare ale intimaţilor.
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este fondată şi va fi admisă pentru considerentele următoare:
În mod greşit instanţa de fond a considerat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, instanţa de fond nu a precizat care este cazul bine justificat, nu s-a raportat la nicio dispoziţie din C. fisc., faptul că reclamanţii au formulat contestaţie în conformitate cu prevederile art. 205 C. proc. fisc. nu reprezintă un caz justificat în accepţiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate şi este el însuşi titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice. De aceea, aprecierile instanţei de fond privind îndeplinirea condiţiei prevenirii pagubei iminente datorată măsurilor asigurătorii nu poate fi primită.
Înalta Curte constată că nu există îndeplinită condiţia cazului bine justificat. Motivele invocate de reclamanţi nu intră sub incidenţa art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, fără a antama fondul cauzei, se reţine că însăşi reclamanţii recunosc că art. 127 alin. (21) din Legea nr. 571/2003 a introdus ipoteza că şi persoanele fizice care vând imobile devin persoane impozabile din punct de vedere al TVA-ului.
Împrejurarea că reclamanţii, ca persoane fizice, efectuează tranzacţii mobiliare (136 apartamente), cu caracter de continuitate, în mod cert nu are caracter domestic, ci economic, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate – în sensul art. 127 alin. (2) C. fisc.
Au arătat reclamanţii că este notoriu că persoanele fizice care vindeau un bun imobil nu trebuiau să vândă cu TVA – însă această afirmaţie nu este primită întrucât reclamanţii au vândut 136 apartamente, ipoteză total diferită.
Chiar dacă s-ar putea presupune existenţa unui prejudiciu în patrimoniul reclamanţilor, în lipsa unei situaţii care să reprezinte caz bine justificat, această condiţie nu este îndeplinită, întrucât aceasta trebuie raportată la un caz bine justificat, o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ, care nu a fost relevat în speţă.
Faţă de cele reţinute mai sus, având în vedere că nu au fost dovedite de reclamanţi condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 - caz bine justificat şi prejudiciu iminent - Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge cererea de suspendare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu împotriva sentinţei nr. 187 din 07 iulie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de P.V. şi P.E.D. ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5428/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5430/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
