ICCJ. Decizia nr. 5527/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5527/2010
Dosar nr. 6050/2/2009
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi la 16 octombrie 2006, reclamanta A.N.A.R. – Direcţia Apelor Buzău a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei I., anularea hotărârii din 30 iulie 1999 a Consiliului Local I.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că la 29 mai 2006 reclamanta a încheiat un contract privind prestarea serviciilor comune de gospodărire a apelor pentru bazinul I., aflat în domeniul public al statului şi dat în administrarea exclusivă a Direcţiei Apelor Buzău (subunitate a A.N.A.R.) conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 ce prevede că aparţin domeniului public al statului apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km coroborat cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 107/1996.
Hotărârea pârâtei este nelegală întrucât nu putea fi inclus în domeniul public al comunei imobilul bazinului I. decât cu încălcarea dispoziţiilor pct. 11 alin. (3) din Anexa Legii nr. 213/1998 potrivit cărora domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din … lacuri şi plaje care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean.
În consecinţă, reclamanta s-a adresat pârâtei, aceasta din urmă comunicându-i că la întocmirea listelor cu bunurile de uz sau interes public local s-au avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 213/1998, respectiv H.G. nr. 1349/2001, privind atestarea domeniului public al judeţului Călăraşi, precum şi municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Călăraşi.
Prin sentinţa civilă nr. 2977 din 8 decembrie 2006 Tribunalul Iaşi, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 2039 din 6 septembrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii invocată de pârât şi a respins ca tardivă acţiunea.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut, în esenţă, că acţiunea a fost introdusă la 16 octombrie 2006, completată la 8 noiembrie 2006, cu nerespectarea termenului de decădere de 1 an calculat conf.art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Prin decizia civilă nr. 545 din 14 februarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând în esenţă că recurenta-reclamantă a luat cunoştinţă de conţinutul anexei nr. 26 la H.G. nr. 1349/2001 la termenul de judecată de la 8 decembrie 2006, iar de conţinutul H.G. nr. 1349/2001 cel mai devreme la 7 noiembrie 2006 când a fost depusă la dosar copia anexei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, neadministrându-se probe noi.
Prin sentinţa civilă nr. 2580 din 7 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-a apreciat că actele contestate de reclamantă, respectiv hotărârea emisă de Consiliul Local al comunei I. şi H.G. nr. 1349/2001 sunt legal emise şi că reclamanta nu are un drept recunoscut de lege vătămat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia din 5 mai 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis recursul declarat de reclamantă şi s-a casat sentinţa atacată trimiţându-se cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie s-a apreciat că în cauză judecata s-a făcut în lipsa citării în cauză a pârâtului Guvernul României în calitate de autoritate emitentă a H.G. nr. 1349/2001.
În urma casării şi repartizării aleatorii, ca urmare a admiterii cererii de abţinere, cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
În această fază procesuală au fost citaţi în calitate de pârâţi autorităţile emitente ale actelor contestate.
La dosar pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
Instanţa de fond nu a reţinut excepţia lipsei procedurii prealabile, apreciind-o ca fiind neîntemeiată, deoarece reclamanta a probat la dosar îndeplinirea procedurii prealabile la care a primit răspuns prin adresa din 14 martie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 4047 din 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A.N.A.R. – Direcţia Apelor Buzău, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- reclamanta, în calitate de administrator, nu are un drept recunoscut de lege vătămat, actele administrative cu caracter individual, fiind legal emise în raport de drepturile pretinse de părţi şi de dispoziţiile Legii nr. 213/2001;
- faptul că reclamanta administrează bazine hidrografice aflate în proprietatea publică a statului nu-i conferă acestuia un drept exclusiv de administrare a bălţilor care aparţin, din punct de vedere istoric şi geografic, comunei I., în mod legal constatându-se că acestea aparţin acestei comunităţi locale, fiind în domeniul public al comunei I.;
- din actele depuse de pârâtul Consiliul Local al comunei I., rezultă că bălţile comunei nu au fost niciodată în administrarea unor autorităţi publice şi nu sunt în domeniul public al statului pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 –dosar.
- pe cale de consecinţă s-a constatat că hotărârea nr. 14/1999 este legal emisă, deoarece bălţile sunt distincte, aparţin de comuna I. şi nu fac parte din domeniul public al statului, pentru ca reclamanta să pretindă un drept de administrare exclusiv asupra acestor bălţi.
- în ceea ce priveşte H.G. nr. 1349/2001 emisă de pârâtul Guvernul României s-a apreciat că aceasta este legală şi temeinică, fiind legal adoptată, conform prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/2008 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare;
- s-a mai reţinut că la elaborarea actului au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către Ministerul Justiţiei, care, potrivit art. 8 alin. (6) din Legea nr. 24/2000, „avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalităţii, încheind succesiunea operaţiunilor din etapa de avizare”;
- în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, în judeţul Călăraşi au fost inventariate bunurile care aparţin domeniului public al judeţului, municipiilor, oraşelor şi comunelor, inventarierea bunurilor fiind efectuată, potrivit art. 21 alin. (1) din lege, de către comisiile special constituite, în fiecare unitate administrativ-teritorială;
- în conformitate cu art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, inventarele însuşite de către autorităţile locale au fost centralizate de către Consiliul Judeţean Călăraşi, fiind întrunite astfel condiţiile prevăzute de lege pentru atestarea, prin hotărâre de Guvern, a apartenenţei bunurilor la domeniul public Judeţean sau local, după caz;
- faţă de cele expuse mai sus, instanţa de fond a concluzionat în sensul că reclamanta nu are un drept recunoscut de lege vătămat deoarece bălţile prevăzute în anexele H.G. nr. 1349/2001 aparţin legal domeniului public al comunei I. şi nu au aparţinut niciodată domeniului public al statului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A.N.A.R. – Direcţia Apelor Buzău – Ialomiţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., fără a menţiona în concret argumentele care susţin motivele de recurs precizate.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se arată că instanţa de fond a respins argumentele sale în drept şi nu a analizat probele administrate care vizau titlul statului cu privire la bunurile menţionate şi date în administrarea sa, fară a menţiona considerentele avute în vedere.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu a motivat în ce constă schimbarea naturii sau înţelesului actului juridic.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că hotărârea este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
În argumentarea acestui motiv de recurs se susţine, în esenţă, că autorităţile locale au inclus în domeniul public un bun de interes naţional încălcând dispoziţiile Legii nr. 213/1998.
Se menţionează că prin includerea în anexa nr. 26 a H.G. nr. 1349/2001, de atestare a domeniului public al judeţului Călăraşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Călăraşi, a bălţilor din litigiu, ce fac parte din domeniul public al statului, au fost încălcate dispoziţiile legale în baza cărora acestea fac parte din domeniul public al statului, acesta fiind vătămat în dreptul său de proprietate publică, iar recurenta-reclamantă în dreptul de administrare asupra acestora.
Se precizează şi faptul că bunurile în litigiu sunt înregistrate şi în H.G. nr. 1705/2006, fiindu-i date în administrare.De asemenea, există o înregistrare dublă cu privire la aceste bunuri în două hotărâri de Guvern.
În susţinerea punctului de vedere solicitat de instanţa de recurs, referitor la calitatea sa procesuală activă, în raport de titularul dreptului de proprietate, recurenta-reclamantă a menţionat că este titulara unui drept de administrare a bunurilor publice în litigiu înregistrate şi în H.G. nr. 1705/2006 şi, prin urmare, are calitate procesuală activă în baza art. 12 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare.
Instanţa de recurs a solicitat punctul de vedere privind regimul juridic al bunurilor aflate în litigiu Guvernului României care a înaintat răspunsul nr. 457956 din 24.11.2010 formulat de M.F.P. cu privire la cele solicitate.
Recurenta-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a reiterat argumentele pentru admiterea recursului, menţionate şi în cererea de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat pentru considerente ce urmează a fi expuse.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. nu poate fi reţinut întrucât, după cum se constată, hotărârea atacată îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 261 pct. 5 din C. proc. civ.
Prin hotărârea recurată, instanţa de fond nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, ci a analizat cererea privind anularea poziţiilor din anexa a H.G. nr. 1349/2001 şi a H.C.L. I. nr. 14/ 1999, în limitele investirii şi argumentelor de fapt şi de drept invocate, astfel că nu este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. Mai mult, recurenta nu a motivat în ce constă schimbarea naturii sau înţelesului actului juridic, simpla afirmaţie nefiind suficientă pentru a fi reţinut acest motiv.
Nici incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., nu poate fi reţinută.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, recurenta-reclamantă a solicitat anularea poziţiilor din anexa a H.G. nr. 1349/2001 şi a HCL I. nr. 14/1999, susţinând, în esenţă, că au fost incluse în domeniul public al comunei I. bunuri din domeniul public al statului, asupra cărora are un drept de administrare.
Lacul R., balta R.A., balta L.A., balta P. şi balta S. în litigiu, figurează şi în cuprinsul inventarului H.C.L. I. nr. 14/1999.
Criticile recurentei-reclamante portivit cărora instanta de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală fără a avea în vedere că autorităţile locale au inclus în domeniul public un bun de interes naţional cuprins în domeniul public al statului încălcând dispoziţiile Legii nr. 213/ 1998, nu sunt fondate, fiind lipsite şi de orice suport probator.
Prin adresa din 24 noiembrie 2010 a Ministerului Finanţelor Publice se precizează că, analizată fiind apartenenţa la domeniul public a bunurilor de la poziţiile din anexa a H.G. nr. 1349/2001, s-a constatat că la poziţiile respective figurează lacul R., balta R.A., balta L.A., balta P. şi balta S., care, potrivit evidenţelor operative ale M.F.P. privind inventarul bunurilor din domeniul public al statului, nu au fost cuprinse ca atare în acest inventar.S-a precizat că în acest inventar figurează Bazin Hidrografic Dunăre aferent D.A.B.I. cu toţi afluenţii de ordin I-VI, ataşându-se fişa. Din cuprinsul acesteia rezultă că atestarea domeniului public al statului cu privire la aceste bunuri prezentate în inventar s-a făcut inclusiv prin H.G. nr. 1705/2006, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi faptul că A.N.A.R.” este administrator al acestora.
Informaţiile furnizate de Ministerului Finanţelor Publice nu au fost contestate, fiind apreciate ca lămuritoare în cauză, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 2 şi 3 din H.G. nr. 1705/2006, acest minister deţine inventarul actualizat al bunurilor din domeniul public al statului . Deci, în raport de aceste înscrisuri, bunurile în litigiu nu au fost incluse în domeniul public al statului.
Din adresa din 12 iunie 2006 a Primăriei comunei I. rezultă că bălţile aflate pe teritoriul comunei I., judeţul Călăraşi, au fost înfiinţate pe proprietatea unor persoane fizice, un indiciu în acest sens fiind şi denumirile stabilite pentru fiecare dintre ele, acestea fiind administrate şi exploatate de C.A.P.
Or, faţă de toate aceste aspecte, nu se poate reţine că bunurile în litigiu fac parte din domeniul public al statului. Recurenta-reclamantă, deşi afirmă apartenenţa acestora la domeniul public al statului, nu a adus dovezi concludente în acest sens.
În consecinţă, având în vedere cele expuse, nu se poate reţine că în cuprinsul actelor a căror anulare se solicită au fost cuprinse bunuri ce fac parte din domeniul public al statului, fiind încălcate prevederile art. 7, 8 din Legea nr. 213/1998 şi art. 135 alin. (4) din Constituţie (art. 136 actual), cum eronat susţine recurenta. De asemenea, nu există o dublă menţionare a bunurilor din litigiu în cele două hotărâri de guvern precizate.
În altă ordine, recurenta-reclamantă nu dovedeşte şi nu justifică un drept de administrare asupra bunurilor menţionate şi cuprinse în actele a căror anulare se solicită prin prisma dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 107/1996, astfel că în mod corect s-a reţinut că nu are un drept vătămat în cauză.
Faţă de cele expuse, sentinţa atacată este legală şi temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin,1 teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.R.” – Direcţia Apelor Buzău – Ialomiţa, împotriva sentinţei civile nr. 4047 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 5523/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 5529/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
