ICCJ. Decizia nr. 5529/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5529/2010
Dosar nr. 1704/44/2009
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios, administrativ şi fiscal, reclamantul P.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, D.G.F.P. Vrancea suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală din 4 noiembrie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală parţială din 6 noiembrie 2009, privind regularizarea situaţiei privind obligaţiile fiscale ale reclamantului stabilite urmare a controlului efectuat cu privire la activitatea financiară a acestuia până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ promovată împotriva acestor măsuri.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că privitor la obligaţiile fiscale reţinute în sarcina sa există serioase dubii cu privire la stabilirea răspunderii sale şi că organele de control şi-au îndeplinit defectuos obligaţiile legale, existând o îndoială în privinţa legalităţii şi temeiniciei actelor administrativ fiscale atacate.
A mai arătat reclamantul că există riscul producerii unui dezechilibru financiar prin punerea în executare a actului contestat, reclamantului fiindu-i afectat dreptul de proprietate garantat de Constituţie, fiind pus în imposibilitatea achitării datoriilor către alte persoane şi chiar către bugetul de stat.
Prin sentinţa din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios, administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul P.F., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Vrancea şi a dispus suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală din 02 noiembrie 2009 şi a deciziei de impunere fiscală din 4 noiembrie 2009, emise de autoritatea pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în cauza dedusă judecăţii, reclamantul a făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a celor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
A mai reţinut Curtea de Apel că existenţa unui caz bine justificat poate fi constatată dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, a actului menţionat, iar în cauză reclamantul s-a referit şi a motivat nelegalitatea acestuia.
În privinţa pagubei iminente s-a reţinut că deşi reclamantul nu a făcut dovezi ci doar susţineri referitoare la îndeplinirea acestei condiţii, este însă evident că blocarea conturilor acestuia şi trecerea la executarea silită pentru suma reţinută de organele fiscale ca datorie, pot constitui un motiv serios de dezechilibru financiar, confirmându-se iminenţa pagubei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Vrancea, arătând că aceasta este netemeinică şi nelegală deoarece în mod greşit s-a reţinut că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal, referitoare la cazul bine justificat şi iminenţa pagubei .
De asemenea, cu privire la îndeplinirea condiţiei „pagubei iminente”, se menţionează că sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii.
Criticile formulate de recurenta – pârâtă se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente cât şi din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 şi 3041 din C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) menţionat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
După cum se constată, prima instanţă, soluţionând cererea de suspendare, a apreciat eronat că atacarea actului administrativ fiscal conduce implicit către o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, or, acest fapt nu răspunde cerinţelor impuse de legiuitor în art. 2 alin .1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte conţinutul noţiunii de „caz bine justificat” .
Mai mult, instanţa de fond nu a motivat şi argumentat care sunt împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare a executării se solicită în cauză.
De asemenea, greşit s-a reţinut că simplele referiri şi susţineri ale reclamantului în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ fiscal, fără a exista dovezi concrete în acest sens, potrivit art. 1169 C. civ., pot conduce la îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.
De altfel, în speţă, motivele invocate de intimatul-reclamant nu fac dovada îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia „cazului bine justificat”deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanţei care va soluţiona eventuala cerere referitoare la anularea Deciziei de impunere din 4 noiembrie 2009.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Intimatul-reclamant nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
De asemenea, nici susţinerile potrivit cărora începerea procedurii executării silite asupra conturilor intimatului-reclamant nu se încadrează în definiţia pagubei iminente prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ fiscal în cauză, astfel că va fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va respinge cererea de suspendare formulată de reclamant ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Vrancea, împotriva sentinţei nr. 13 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios, administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge cererea de suspendare formulată de P.F. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5527/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5530/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
