ICCJ. Decizia nr. 5532/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5532/2010
Dosar nr. 1932/98/2009
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului I. reclamantul B.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi A.N.S.V.S.A., anularea O.U.G. nr. 37/2009, anularea ordinului din 23 aprilie 2009 emis de A.N.S.V.S.A., reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior şi plata drepturilor salariale de la data de 23 aprilie 2009 şi până la reintegrarea efectivă, cu actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie la data plăţii şi suspendarea executării O.U.G. nr. 377/2009 şi a ordinului nr. 69560/2009.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul din 23 aprilie 2009 pârâta A.N.S.V.S.A. a dispus eliberarea sa din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al D.S.V.S.A. I., în baza O.U.G. nr. 37/2009.
A mai arătat reclamantul că temeiul de drept al ordinului şi anume O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţional şi nelegal, ordonanţa nu este motivată din punct de vedere al urgenţei emiterii ei, fiind emisă cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţia României.
A invocat reclamantul excepţia de neconstituţionalitate a acestei ordonanţe, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului I.
Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale, excepţia lipsei calităţii sale procesuale, excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru primul capăt de cerere, inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate şi a cererii de suspendare a O.U.G. nr. 37/2009.
Pârâta A.N.S.V.S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului I., excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
Prin sentinţa din 16 iulie 2009, Tribunalul I. a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
La data de 6 august 2009 cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
La termenul din data de 9 decembrie 2009 reclamantul a depus o cerere modificatoare a acţiunii introductive prin care a solicitat să se constate că a fost vătămat prin O.U.G. nr. 37/2009 şi nr. 105/2009, anularea ordinului din 23 aprilie 2009 emis de A.N.S.V.S.A., reintegrarea sa în funcţia avută anterior şi plata drepturilor salariale de la data eliberării din funcţie – 23 aprilie 2009 şi până la reintegrarea efectivă cu actualizarea sumelor prin aplicarea indicelui de inflaţie la data plăţii efective şi suspendarea Ordinului nr. 69560/2009 emis de pârâtă.
La termenul de judecată din 10 februarie 2010, Curtea a admis în principiu cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de M.A.I. şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a O.U.G. nr. 105/2009 ca inadmisibilă.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 1599 din 31 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţii A.N.S.V.S.A. şi Guvernul României ca neîntemeiată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Guvernul României ca neîntemeiată, a respins acţiunea formulată de reclamantul B.V. ca neîntemeiată, a admis cererea de intervenţie în interesul Guvernului României formulată de M.A.I.
Pentru a pronunţa această soluţie s-au reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii administrative prealabile invocată de A.N.S.V.S.A. s-a reţinut că ordinul emis de această pârâtă priveşte eliberarea dintr-o funcţie publică, iar potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ”.
S-a constatat că prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 fac trimitere doar la instanţa de contencios administrativ şi nu la prevederile Legii nr. 554/2004.
Prin urmare, atunci când legea nu dispune în mod expres procedura prealabilă, aceasta nu se poate aprecia ca fiind necesară, prin interpretarea unei norme generale în sensul atingerii dreptului garantat constituţional al reclamantului de acces liber la justiţie.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Guvern cu privire la cererea de suspendare şi anulare a ordinului din 23 aprilie 2009 emis de A.N.S.V.SA s-a constatat că este neîntemeiată în raport cu temeiul juridic al acţiunii reclamantului şi anume art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Guvernul României s-a constatat că este neîntemeiată, în raport de obiectul acţiunii, astfel cum a fost modificat, în sensul că reclamantul a solicitat atât anularea ordinului de eliberare din funcţie emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 cât şi reintegrarea sa în funcţia avută anterior şi plata drepturilor salariale aferente perioadei în care ordinul şi-a produs efectele.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că deşi reclamantul a fost vătămat în drepturile şi interesele legitime prin O.U.G. nr. 37/2009 a cărei lege de aprobare a fost declarată neconstituţională, nu se poate dispune anularea ordinului de eliberare din funcţie şi nici reintegrarea reclamantului pe aceeaşi funcţie deţinută sau plata drepturilor salariale.
S-a constatat că în perioada 23 aprilie 2009 – 6 octombrie 2009 (marcată de data emiterii ordinului şi data abrogării legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009) actul contestat a avut temei legal valabil şi a produs efecte juridice valabile.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind suspendarea executării actului contestat s-a reţinut că este neîntemeiat, acesta fiind soluţionat odată cu fondul cauzei.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs V.V.
În primul motiv de recurs invocat – cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se critică soluţia instanţei de fond pentru că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale. Se arată că deşi instanţa de fond recunoaşte că reclamantul a fost vătămat în drepturile şi interesele sale legitime prin O.U.G. nr. 37/2009, nu s-a dispus anularea ordinului de eliberare din funcţie şi nici reintegrarea acestuia pe aceeaşi funcţie deţinută şi plata drepturilor salariale în condiţiile în care prin Decizia nr. 1257/2009 Curtea Constituţională a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, iar actul normativ în baza căruia s-a desfiinţat funcţia publică de conducere de director executiv adjunct a fost declarat neconstituţional.
O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată expres prin O.U.G. nr. 105/2009 şi prin Decizia nr. 1629/3 decembrie 2009 Curtea Constituţională a constatat că şi dispoziţiile O.U.G. nr. 105/2009 sunt neconstituţionale.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs invocat – cel prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se critică soluţia instanţei de fond pentru că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul acesteia.
Se invocă faptul că prin soluţia adoptată s-a adus atingere gravă unui drept al său recunoscut de lege şi o discriminare în raport cu cauze similare în care s-au pronunţat soluţii de admitere a cererilor.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii.
A.N.S.V. SA a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, inclusiv a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat anularea ordinului prin care a fost eliberat din funcţia de director executiv adjunct al D.S.V.S.A. I., în baza O.U.G. nr. 37/2009, reîncadrarea sa în funcţia deţinută anterior şi plata drepturilor salariale cuvenite.
Instanţa de fond a respins cererea reclamantului considerând că declararea ca neconstituţională a O.U.G. nr. 37/2009 nu poate avea nici un efect asupra ordinului emis.
Pentru soluţionarea problemei de drept dedusă judecăţii, se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin decizia din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin decizia din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin decizia din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
În raport de aceste considerente se va dispune anularea ordinului din 23 aprilie 2009 emis de A.N.S.V.S.A. Bucureşti, având în vedere că a fost adoptat în baza unei ordonanţe declarată ca neconstituţională.
Ca urmare a anulării ordinului, se va dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, mai ales că, chiar Curtea Constituţională a stabilit că desfiinţarea funcţiei deţinută de reclamant contravine Constituţiei, iar desfiinţarea postului prin O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele au fost declarate neconstituţionale, astfel că se revine la aplicarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţiei publice.
Tot ca efect al anulării actului administrativ, se va dispune obligarea pârâtei A.N.S.V.S.A. la plata drepturilor salariale începând cu data efectivă a acesteia, cu actualizarea sumelor prin aplicarea indicelui de inflaţie la data plăţii efective.
Pentru că cererea de intervenţie a fost formulată în interesul Guvernului României, iar cererea reclamantului va fi admisă, se impune respingerea cererii de intervenţie formulată de M.A.I.
Având în vedere că soluţiile pronunţate de instanţa de fond cu privire la excepţia inadmisibilităţii invocată de Guvernul României şi A.N.S.V.S.A. şi la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Guvernul României nu au fost recurate, aceste dispoziţii ale sentinţei atacate vor fi menţinute.
Prin urmare, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată, în parte, sentinţa atacată în sensul că va fi admisă cererea reclamantului aşa cum a fost precizată, va fi anulat ordinul nr. 69560/2009, va fi dispusă reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, cu plata drepturilor băneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.V. împotriva sentinţei nr. 1599 din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului B.V. astfel cum a fost precizată.
Anulează ordinul din 23 aprilie 2009 emis de A.N.S.V.S.A. Bucureşti.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior şi obligă pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea efectivă, cu actualizarea sumelor prin aplicarea indicelui de inflaţie la data plăţii efective.
Respinge cererea de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5531/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5536/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
