ICCJ. Decizia nr. 5531/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5531/2010
Dosar nr. 5425/1/2010
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, reclamantul I.C.D.C.B. B., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi A.D.S. a solicitat anularea H.G. nr. 1342/2008.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că H.G. nr. 1342/2008 a fost adoptată de Guvern fără respectarea prevederilor „legale şi constituţionale”, precum şi fără respectarea obiecţiunilor şi propunerilor legale ale instituţiilor avizatoare.
În fapt a arătat că s-a reorganizat ca instituţie publică în baza H.G. nr. 131/2008, finanţată din venituri proprii şi aflată în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.
A mai susţinut că, regimul juridic al terenurilor aflate în administrarea sa, - terenuri din domeniul public al statului - este reglementat de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 290/2002, în sensul că terenurile rămân în administrarea institutului pe durata realizării obiectului de activitate şi de prevederile Legii nr. 525/2004, art. 22 care dispun expres că aceste terenuri rămân definitiv şi irevocabil în administrarea institutelor, cu excepţia terenurilor agricole necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată al persoanelor îndreptăţite, solicitate în baza Legii nr. 18/1991.
Cu privire la predarea de către reclamant către Comisia Locală C. a suprafeţelor de 221 ha şi 1.122 ha, a susţinut că nu s-a dispus scoaterea acestora din domeniul public şi trecerea în domeniul privat al statului şi nici nu s-a întocmit anexa cu datele de identificare ale suprafeţelor.
A mai arătat că a obţinut o hotărâre irevocabilă prin care a fost anulată o hotărâre a Comisiei Locale de aplicare a Legii fondului funciar C., deoarece a fost obligat nelegal să restituie suprafaţa de 221 ha şi respectiv 1.122 ha. teren acestei comisii, iar prin hotărârea de Guvern contestată, dată cu încălcarea hotărârii judecătoreşti, este din nou obligat să restituie această suprafaţă neidentificată de teren şi fără atribuirea corelativă în patrimoniul reclamantului a unei suprafeţe identice pe alt amplasament.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 525/2004, Legii nr. 147/2004, Legii nr. 290/2002 şi Legii nr. 213/1998.
3. Apărările formulate de pârâţii A.D.S. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României.
Pârâta, A.D.S. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi, în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâţii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
4. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 1549 din 8 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.D.S., ca şi acţiunea reclamantului.
5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă următoarele:
5.1. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.D.S., instanţa a reţinut netemeinicia acesteia, întrucât, pe de o parte din actul contestat prin acţiune rezultă că Guvernul i-a conferit pârâtei atribuţii de punere în executare a anumitor dispoziţii, cum ar fi să identifice şi să predea reclamantului în administrare o suprafaţă de teren arabil, pe de altă parte din actele aflate la dosar rezultă că A.D.S. a încheiat cu reclamantul un contract de concesiune cu privire la suprafeţe de teren vizate de actul contestat.
5.2. Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a observat că reclamantul s-a înfiinţat ca institut de cercetare-dezvoltare în domeniul agricol prin H.G. nr. 131/2008, modificată şi completată prin H.G. nr. 1342/ 2008 pe care reclamantul a contestat-o.
Conform Legii nr. 525/2004 de aprobare a O.U.G. nr. 64/2004 pentru modificarea şi completarea Legii 290/2002, art. 223 art. unic, pct. 3, alin. (1) şi pct. 4, suprafeţele de teren trecute potrivit Legii nr. 147/2004 în administrarea institutelor de cercetare - dezvoltare din domeniul agricol rămân definitiv şi irevocabil în administrarea acestora, cu excepţia terenurilor agricole prevăzute în Anexa nr. 7, necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată a persoanelor îndreptăţite, solicitate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată.
5.3. A reţinut că pârâtul Guvernul României, a dispus predarea suprafeţei de 221,1122 ha teren arabil din administrarea reclamantului în administrarea comisiei locale de fond funciar C., măsura încadrându-se în excepţiile permise de anexă a Legii nr. 525/2004, astfel că reclamantul nu poate invoca vătămarea dreptului său de administrare prin H.G. contestată.
A apreciat că împrejurarea că reclamantul a obţinut hotărâri judecători irevocabile cu privire la suprafaţa de 221, 1.122 ha, în sensul că au fost anulate hotărâri ale Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar nu poate fi opusă Guvernului, ca motiv de nelegalitate a actului contestat.
5.3. Referitor la contractul de concesiune încheiat de reclamant cu A.D.S. s-a reţinut că obiectul acestui contract a vizat doar suprafaţa de 37,54 ha. amenajată pentru piscicultura, suprafaţa respectivă fiind lăsată cu această destinaţie în patrimoniul reclamantului după reorganizare.
Întrucât art. 223 din Legea nr. 290/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 525/2004, exceptează terenurile agricole prevăzute în anexă, de solicitările făcute în temeiul Legii nr. 18/1991 republicată, după apariţia Legii nr. 247/2005 care impune realizarea principiului restituirii în natură, în condiţiile în care această obligaţie a fost asumată de România faţă de Consiliul Europei cu ocazia adoptării rezoluţiei nr. 1123/1997, instanţa de fond a apreciat că în mod corect Guvernul României, prin H.G. contestată a dispus abrogarea art. 3 alin. (2) şi anexă din H.G. nr. 131/2008.
6. Recursul declarat de reclamantul I.C.D.C.B. B.
Împotriva hotărârii Curţii de Apel a declarat recurs reclamantul, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. susţinând următoarele motive:
Actul administrativ atacat a fost adoptat fără avizul instituţiilor implicate şi fără a se ţine seama de observaţiile şi propunerile acestora.
Nu s-a observat că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi cele cuprinse în Legea nr. 290/2002, „se completează fără sa se excludă”.
Terenurile vizate de hotărârea de Guvern sunt indispensabile pentru activitatea institutului şi, în orice caz, nu pot fi predate pentru că nu au fost identificate, ele „nefigurând pe un inventar”.
Au fost ignorate prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1990 şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 care dispun că nu pot face obiectul reconstituirilor dreptului de proprietate terenurile care fac parte din domeniul public al statului.
Nu s-a ţinut seama de efectul abrogator (tacit) al Legii nr. 45/2009, prin care „s-a stabilit imperativ încă o dată” că pe suprafeţele de teren indispensabile cercetării este interzisă reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii fondului funciar.
7. Procedura în faţa Înaltei Curţi.
La data de 1 octombrie 2009, în recurs, I.V. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatului-pârât Guvernul României, arătând că justifică un interes legitim prin aceea că urmează a fi pus în posesie de Comisia Locală C. pe o parte din terenul vizat de actul administrativ atacat.
Această cerere a fost încuviinţată în principiu prin încheierea de la 22 ianuarie 2010.
În cauză au formulat întâmpinări toţi intimaţii, solicitând respingerea recursului ca nefondat, invocând argumente similare.
8. Hotărârea Înaltei Curţi asupra recursului.
Prin decizia din 28 ianuarie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios, administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul I.C.D.C.B. B. împotriva sentinţei civile nr. 1549 din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
9. Argumente de fapt şi de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs formulate.
9.1. Proiectul actului normativ elaborat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost supus avizării în condiţiile art. 8 din Legea nr. 24/ 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, fiind avizat favorabil de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Justiţiei.
Contrar susţinerilor recurentului, la adoptarea hotărârii de Guvern s-a ţinut seama de observaţiile Ministerului Justiţiei conţinute în adresa nr. 108027 din 25 septembrie 2008 şi de Decizia civilă nr. 1332/2008, irevocabilă a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reglementarea fiind tocmai în sensul de a se minimiza impactul predării suprafeţei de 221, 1122 ha către Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar C., judeţul Ilfov.
9.2. Recurentul contrapune dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia cu cele cuprinse în art. 223 din Legea nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice G.I.S. (în vigoare la data adoptării actului administrativ) ajungând la concluzia că terenurile care fac obiectul unor cereri de retrocedare nu pot fi restituite foştilor proprietari şi „vor fi păstrate în administrarea unităţilor de profil”.
În realitate, din simpla lectură a dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 290/ 2002, în forma în vigoare la data adoptării hotărârii de Guvern examinate, chiar fără a face apel la regulile de interpretare a normelor juridice, se ajunge la concluzia contrară celei exprimate de recurent, şi anume că numai în situaţiile strict enumerate de legiuitor, terenurile aparţinând foştilor proprietari nu se restituie acestora.
9.3. Sintetizând, Înalta Curte a reţinut că intimatul-pârât Guvernul României, în virtutea funcţiei normative pe care o exercită în conformitate cu art. 108 alin. (1) din Constituţie a adoptat H.G. nr. 1342/2008 în mod legal, în cadrul marjei de apreciere de care beneficiază, toate criticile formulate de recurent vădindu-se a fi nefondate.
10. Contestaţia în anulare formulată de I.C.D.C.B. B. împotriva deciziei civile din 28 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 7810/2/2008.
Motivele contestaţiei în anulare sunt cele prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanţa de recurs a pronunţat decizia atacată fără să cerceteze toate motivele invocate, iar motivele analizate au fost reţinute în mod distorsionat.
10.1. Instanţa de recurs nu s-a pronunţat pe primul motiv de recurs invocat, cu trimitere la caracterul indispensabil al activităţii de cercetare al terenului, cu trimitere în acest sens la aspectele privind procedura elaborării hotărârii de Guvern atacate.
Se invocă nepronunţarea cu privire la inexistenţa avizului Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi la modalitatea de trecere a terenului în domeniul public al statului.
10.2. Instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, deoarece este reţinut trunchiat doar prin lecturarea textelor legale incidente şi prin faptul că nu a fost stabilită corespunzător situaţia de fapt, dacă prin hotărârea de guvern în discuţie se respectă suprafeţele de teren înscrise în inventarul domeniului public, urmare a aplicării Legii nr. 213/1998 şi Legii nr. 147/2004.
10.3. Reţinerile instanţei de recurs referitoare la cel de-al treilea motiv sunt străine de natura pricinii.
10.4. Cel de-al patrulea motiv de recurs a fost ignorat cu desăvârşire, acest motiv privind faptul că prin H.G. nr. 131/2008 s-au stabilit şi suprafeţele de teren indispensabile cercetării.
10.5. Cel de-al cincilea motiv de recurs a fost confundat de instanţa de recurs cu motivul patru.
11. Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Intimatul solicită respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată, deoarece motivele de recurs au fost analizate de instanţa ce a soluţionat recursul, în realitate contestatorul criticând neanalizarea fiecărui argument indicat în cadrul motivului de recurs respectiv.
II. Considerentele instanţei investită cu soluţionarea contestaţiei în anulare.
1. Cererea este nefondată.
1.1. Art. 318 C. proc. civ. permite formularea contestaţiei în anulare în cazul în care instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Neînsuşirea motivelor de recurs, nepronunţarea asupra fiecărui argument folosit de recurent în dezvoltarea motivelor de recurs sau neanalizarea distinctă a fiecărui motiv de recurs, nu pot constitui motive ale contestaţiei în anulare.
1.2. Or, se observă că prin contestaţia în anulare analizată, criticile aduse hotărârii instanţei de recurs constau tocmai în neanalizarea unor argumente ale primului motiv de recurs, reţinerea trunchiată a unor argumente din cuprinsul celui de-al doilea motiv de recurs: formularea unor considerente străine de natura pricinii, confundarea unui motiv de recurs cu un altul.
1.3. Criticile contestatorului vizează în realitate modul de dezlegare a pricinii, pretinse greşeli de judecată, ce nu pot fi analizate pe calea contestaţiei în anulare.
2. Faţă de acestea, nefiind întrunite dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de I.C.D.C.B. B., împotriva deciziei nr. 432 din 28 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5530/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5532/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
