ICCJ. Decizia nr. 555/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 555/2010
Dosar nr. 7095/2/200.
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3552 din 16 decembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, a obligat pârâta A.N.A.F. să emită un act administrativ prin care să constate că reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de OUG nr. 26/2005, aprobată prin Legea nr. 244/2005.
Pentru a hotărî astfel, având în vedere şi concluziile expertizei întocmite în cauză, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta constituise o garanţie în plus faţă decât era necesar, potrivit convenţiilor de eşalonare, iar raţiunea pentru care a fost adoptată OUG nr. 26/2005 şi apoi prin Legea de aprobare nr. 244/2005 a fost tocmai aceea că debitorii cărora li s-au acordat înlesniri conform reglementărilor anterioare, dar care au înregistrat întârzieri la plata datoriilor eşalonate, să beneficieze de prelungirea termenului limită în care să poată face dovada îndeplinirii condiţiilor impuse în vederea menţinerii înlesnirilor fiscale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.N.A.F., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii.
S-a precizat în cererea de recurs că prima instanţă a dat hotărârea cu încălcarea competenţei altei instanţe, întrucât în raport de dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 137/2002, instanţa de contencios administrativ nu poate soluţiona această cauză.
În motivarea recursului s-a precizat că în raport de obiect, ar fi trebuit introdusă în cauză şi D.G.F.P. Ilfov, pentru că este organul fiscal care are în administrare societatea în momentul de faţă.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Referitor la excepţia lipsei calităţii de reprezentant, invocată din oficiu de instanţa supremă, aceasta va fi respinsă, cu motivarea că din actele depuse la dosar, recursul formulat de d-na Ioana Toma numită în funcţia publică de conducere de director general în cadrul Direcţiei Generale Juridice A.N.A.F., prin Ordinul nr. 420/2009, persoană care legal avea calitatea de reprezentant al A.N.A.F. în faţa instanţei de judecată.
Dealtfel, prin Ordinul nr. 857/1009, emis de Preşedintele A.N.A.F. a fost instituit Regulamentul de Organizare şi Funcţionare A.N.A.F. şi potrivit art. 7 directorul general semnează actele cu caracter juridic necesare reprezentării A.N.A.F. sau Statului Român în procesele aflate pe rolul instanţelor.
Pe fond recursul va fi respins pentru următoarele considerente:
Faţă de motivul invocat în recurs referitor la faptul că instanţa de contencios administrativ nu are competenţa de a se pronunţa în speţă în raport de art. 40 din Legea nr. 137/2002, acesta urmează a nu fi avut în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât cauza dedusă judecăţii priveşte chestiuni de ordin administrativ.
Dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 137/2002, fără posibilitate de tăgadă nu sunt aplicabile în acest litigiu, abrogarea prin OUG nr. 26/2005 a unor dispoziţii ale unor acte administrative normative printre care şi Legea nr. 137/2002, neconducând la concluzia că această lege poate fi aplicabilă cauzei.
Instanţa fondului a apreciat în raport de probele administrate inclusiv raportul de expertiză contabilă că societatea şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin OUG nr. 26/2006, achitând ratele din convenţiile de eşalonare a plăţilor scadente până la 4 august 2005, chiar şi în plus, şi datoriei bugetare.
Privitor la garanţie, ea urma a fi constituită după ce conform OUG nr. 26/2005, recurenta trebuia să calculeze şi penalităţile, care se adăugau la ratele scadente.
Expertiza contabilă a concluzionat în acelaşi sens şi coroborându-se cu restul probatoriilor admise şi administrate.
Rezultă deci, că reclamanta-intimată şi-a îndeplinit îndatoririle prevăzute de OUG nr. 26/2005 şi în mod nejustificat recurenta i-a refuzat dreptul de a beneficia de facilităţi, motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, apreciază că sentinţa Curţii de apel este legală şi temeinică.
Se va respinge recursul declarat de A.N.A.F., ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia privind lipsa calităţii de reprezentant invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 3552 din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 553/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 559/2010. Contencios → |
|---|
