ICCJ. Decizia nr. 563/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 563/2010
Dosar nr. 4938/3/2008
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.M.G. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii a contestat adresa nr. 4456 din 21 iunie 2007 emisă de aceasta şi a solicitat ca instanţa să stabilească dacă pârâta este competentă să inspecteze Episcopia Sloboziei şi a Călăraşilor şi Protoieria Lehliu, precum şi să oblige pârâta să emită un act prin care să-i comunice punctul de vedere în legătură cu neregulile sesizate, urmând să-i plătească daune în cuantum de 20.000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâta a inspectat angajatorul Protoieria Lehliu şi ulterior, i-a comunicat prin adresa nr. 5484 din 16 august 2007 că prevederile Codului Muncii nu sunt aplicabile relaţiilor dintre clerici şi cultele cărora aparţin, conform art. 23 alin. (1) şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, fiind îndrumat să se adreseze angajatorului şi instanţelor de judecată.
Reclamantul a apreciat că răspunsul pârâtei este un refuz nejustificat de soluţionare a cererilor sale, întrucât cele sesizate intră în competenţa acestei autorităţi publice.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 905 din 12 martie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti pe considerentul că, autoritatea publică pârâtă este o autoritate publică centrală în accepţiunea art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 republicată.
Prin sentinţa nr. 746 din 25 februarie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul I.M.G. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, în raport de prevederile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, art. 123 alin. (7) din noul Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române din 16 ianuarie 2008 (M.Of. nr. 50 din 22 ianuarie 2008), Curtea a reţinut că pârâta a răspuns corect şi complet solicitărilor reclamantului, întrucât pentru personalul clerical nu se poate face o repartiţie riguroasă a programului de lucru, datorită naturii activităţii de misiune liber asumată.
A mai reţinut Curtea că în raporturile de muncă ale preotului cu Cultul Eparhial se aplică legile speciale, iar dispoziţiile Codului Muncii numai în măsura în care nu contravin prevederilor speciale.
Cu privire la capetele de cerere subsecvente, Curtea a constatat că sunt de asemenea neîntemeiate în baza principiului conform căruia accesoriul urmează soarta principalului (accesorium sequitur principale).
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs reclamantul I.M.G.
Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat, în esenţă, că sunt greşite concluziile instanţei de fond atâta vreme cât în legea de organizare a Inspecţiei Muncii nu se prevede că este exceptat de la control angajatorul-cult.
În opinia recurentului solicitările sale, legate de programul de lucru, de prezenţa serviciului medical de medicină a muncii şi de instructajul pentru protecţia muncii nu contravin legilor speciale, astfel că prin adresa nr. 5484/2007 a Inspecţiei Muncii i s-a adus un evident prejudiciu, răspunsul intimatei nefiind nici corect şi nici complet.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.
Examinând cauza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu este incident motivul de nelegalitate invocat şi că nici din perspectiva art. 3041 C. proc. civ. nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
Din probatoriul administrat a rezultat că recurentul-reclamant (preot II - slujitor – la parohia Dor Mărunt II, Protoieria Lehliu, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, în perioada noiembrie 2004 – 24 august 2007) a adresat Inspecţiei Muncii mai multe petiţii, urmare cărora inspectorii de muncă au dispus măsuri cu termene concrete de realizare în conformitate cu Legea nr. 108/1999.
Contestaţia depusă împotriva răspunsurilor primite a fost soluţionată prin adresa nr. 5484 din 4 iulie 2007, în cuprinsul căreia sunt precizate limitele impuse de Legea nr. 489/2006 şi faptul că pârâta nu este competentă să soluţioneze petiţia în întregul ei deoarece „pentru problemele de disciplina internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare şi canonice [art. 26 alin. (2) din Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor] - fila 18 dosar fond Tribunalul Bucureşti.
În mod corect şi în acord cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 care lămureşte în viziunea legiuitorului semnificaţia sintagmei „refuz nejustificat de a soluţiona o cerere" prima instanţă a reţinut că nu poate fi acceptată susţinerea reclamantului că actul nr. 5484/2002 reprezintă dovada refuzului nejustificat de a i se soluţiona cererile înregistrate la Inspecţia Muncii.
Nu este lipsită de suport probator şi nici legal concluzia judecătorului fondului în sensul că pârâta a răspuns corect şi complet solicitărilor reclamantului, argumentele fiind pe larg arătate în considerentele sentinţei aflate în control judiciar.
În aceste condiţii, consecinţa firească a acestei abordări este aceea de a nu primi nici cererea privind obligarea intimatei-pârâte la despăgubiri în cuantum de20.000 lei, nefiind întrunite cerinţele prevăzute de art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ.
Ca urmare, văzând art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.M.G. împotriva sentinţei nr. 746 din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 559/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 564/2010. Contencios → |
|---|
