ICCJ. Decizia nr. 5565/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5565/2010
Dosar nr. 7174/2/2009
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de interes şi a suspendat executarea HG nr. 749/2009, astfel cum a fost modificată şi completată de HG nr. 943/2009, în privinţa reclamantei, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Temeiul prezentei cereri de suspendare este art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar cererea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2923 din 14 august 2009 a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din aceeaşi lege. În raport cu aceste circumstanţe şi având în vedere momentul până la care operează suspendarea reglementată de cele două texte de lege, instanţa de fond a respins excepţia ca neîntemeiată.
Referitor la cererea de suspendare, s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
În ce priveşte condiţia cazului bine justificat, s-a reţinut, la o analiză sumară, că circumstanţele în care a fost adoptată HG nr. 749/2009, ulterior modificată de HG nr. 943/20029, se înscriu în ipoteza prevăzută de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, întrucât conţinutul este identic cu cel al HG nr. 676/2007 şi 635/2008, care se refereau la anii universitari anteriori, şi care au fost anulate prin sentinţa civilă nr. 3326 din 02 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. În aceste condiţii, conduita pârâtului, de a adopta o soluţie reglementară care a fost cenzurată anterior pe cale judiciară, constituie o împrejurare de natura a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului aflat în discuţie. Evident că această împrejurare va fi analizată în amănunt cu ocazia soluţionării fondului, în raport cu argumentele părţilor, argumente care nu pot fi examinate cu ocazia soluţionării cererii de suspendare.
În ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa de fond a apreciat că executarea dispoziţiilor referitoare la reclamantă, cuprinse în Anexa 3 la HG nr. 749/2009, aşa cum a fost completată, înainte de analiza legalităţii actului, este de natură a aduce prejudicii reclamantei, datorită eliminării unor forme de învăţământ şi modificării numărului de credite transferabile la unele facultăţi, în contradicţie cu prevederile din Carta Universităţii.
Aşa fiind, instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes şi a admis cererea, dispunând suspendarea dispoziţiilor din HG nr. 749/2009, ulterior modificată de HG nr. 943/2009, în ce priveşte reclamanta.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului pârâtul Guvernul României a arătat, în esenţă, următoarele:
Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ, însă, în speţă, instanţa de fond s-a limitat a reţine conţinutul identic al hotărârii de guvern în discuţie cu cel al HG nr. 676/2007 şi HG nr. 635/2008, care se refereau la anii universitari anteriori, hotărâri anulate de Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 3326 din 02 decembrie 2008.
Pe de o parte, instanţa de fond nu şi-a motivat suficient hotărârea, pe de altă parte, sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, concluzia privind îndeplinirea cumulativă a condiţiilor legale pentru a dispune măsura suspendării este eronată, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. 4726/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost admise recursurile împotriva sentinţei civile nr. 3326 din 02 decembrie 2008 şi au fost respinse cererile reclamantei vizând anularea parţială a HG nr. 676/2007 şi HG nr. 635/2008.
În cauza de faţă, reclamantei nu i se produce un prejudiciu, dimpotrivă, prejudiciul este cauzat unor beneficiari ai procesului educaţional desfăşurat în afara cadrului legal de Universitatea S.H., aspect reţinut şi de către instanţa supremă în Decizia nr. 4726/2009.
În recursul său, intervenientul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a arătat următoarele:
În mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes, cu motivarea că suspendarea reglementată de art. 15 din Legea nr. 554/2004 operează până la alt moment decât suspendarea întemeiată pe art. 14 care a constituit temeiul de drept al cererii soluţionate prin sentinţa civilă nr. 2923/2009. Instanţa s-a mulţumit cu interpretarea asupra momentului până la care operează suspendarea şi nu analizat în totalitate argumentele prezentate, cum ar fi că însăşi reclamanta s-a angajat să nu organizeze admiterea la formele de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă care nu se regăseau pe pagina web a ministerului, ca autorizate să funcţioneze provizoriu.
În ceea ce priveşte suspendarea executării HG nr. 749/2009, soluţia este greşită pentru că instanţa de fond analizând cazul bine justificat s-a raportat la o sentinţă judecătorească care nu era irevocabilă, ignorând toate argumentele prezentate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Oricum, unicul argument reţinut în motivarea îndeplinirii cazului bine justificat nu mai poate fi susţinut atâta vreme cât prin Decizia nr. 4726/2009 a instanţei supreme au fost admise recursurile declarate împotriva sentinţei invocate de judecătorul fondului din prezenta cauză, iar cererea reclamantei de anulare a HG nr. 676/2007 şi HG nr. 635/2008 a fost respinsă.
Referitor la condiţia pagubei iminente, soluţia primei instanţe este criticabilă. Conform Anexei 3 a HG nr. 749/2009, astfel cum a fost modificată şi completată, Universitatea S.H. figurează în structura instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, iar reclamanta a organizat concurs de admitere pentru anul universitar 2009-2010, susţinerile acesteia referitoare la imposibilitatea exercitării acestui drept fiind nepertinente.
Recursurile sunt fondate.
Hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală în ceea ce priveşte soluţia de suspendare a executării HG nr. 749/2009, modificată şi completată de HG nr. 943/2009, deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Hotărârea este însă corectă în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei de interes, excepţie formulată de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Sub acest din urmă aspect, nu poate fi în discuţie o lipsă de interes în promovarea cererii de suspendare a executării HG nr. 749/2009, motivat de faptul că anterior reclamanta obţinuse suspendarea aceluiaşi act administrativ normativ prin sentinţa civilă nr. 2923/2009 a Curţii de Apel Bucureşti. Aşa cum a reţinut judecătorul fondului cele două cereri de suspendare au un temei juridic diferit: prima, art. 14 din Legea nr. 554/2004, cea de a doua, art. 15 din acelaşi act normativ. Având în vedere şi că suspendarea operează în primul caz doar până la pronunţarea instanţei de fond, iar în cel de-al doilea până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, este cât se poate de evident că reclamanta justifică interesul de a obţine blocarea efectelor juridice ale hotărârii contestate, până la finalizarea litigiului.
În ceea ce priveşte suspendarea executării HG nr. 749/2009, Înalta Curte reţine următoarele:
În art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
În termenii textului legal precitat, exigenţele legale ale suspendării executării actelor administrative sunt formulate astfel: „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.”
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigenţă legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menţionat, se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
Având ca reper aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că, în speţă, condiţia cazului bine justificat nu este îndeplinită.
Astfel, argumentul că hotărârea de guvern a cărei suspendare se solicită în prezenta cauză are un conţinut identic cu hotărâri anterioare, anulate de către o instanţă judecătorească, apare ca neconvingător în lumina definiţiei legale a cazului bine justificat.
La nivelul analizei sumare a legalităţii HG nr. 749/2009, argumentul reţinut de judecătorul fondului, nu pune în evidenţă o aparenţă de nelegalitate a hotărârii de guvern în discuţie. Dimpotrivă, cu ocazia „pipăirii fondului” se poate vorbi despre deplina consonanţă a HG nr. 749/2009 cu normele legale pe care le pune în executare, Guvernul fiind învestit cu puterea juridică de a stabili structura instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, domeniile de studii universitare, de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate, pe de o parte. Pe de altă parte, nu poate fi invocată autonomia universitară ca temei al organizării învăţământului superior în afara cadrului legal stabilit de stat.
Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, de asemenea, Legea contenciosului administrativ conţine o definiţie a ei. În termenii art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
Din perspectiva acestor prevederi legale, Înalta Curte reţine că nici condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză. Practic, concluzia instanţei de fond că reclamanta ar fi prejudiciată prin executarea dispoziţiilor din HG nr. 749/2009, înainte de analiza legalităţii actului, nu este conformă cu definiţia legală din art. 2 lit. ş) al Legii nr. 554/2004. Admiţând punctul de vedere al primei instanţe, ar însemna că judecătorul învestit cu o cerere de suspendare a unui act administrativ, automat, ar ordona o astfel de măsură până când se soluţionează acţiunea principală ce vizează anularea acelui act, ceea ce însă nu este în consonanţă cu regulile suspendării judiciare a actelor administrative, astfel cum au fost fixate prin legea contenciosului administrativ.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite ambele recursuri şi va modifica încheierea din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în parte, în sensul respingerii cererii de suspendare a hotărârii atacate, urmând să fie menţinute dispoziţiile aceleiaşi hotărâri în privinţa soluţiei pronunţate asupra excepţiei lipsei de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva încheierii din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte încheierea recurată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării ca nefondată.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5570/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5564/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
