ICCJ. Decizia nr. 5574/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5574/2010
Dosar nr. 9249/2/2009
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul L.C. a solicitat instanţei anularea hotărârii nr. 4991, emisă la data de 10 septembrie 2009 de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 şi admiterea cererii prin care a solicitat stabilirea calităţii de beneficiar al legii sus-menţionate.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin hotărârea contestată i-a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu motivarea că, „fiind născut la data de 29 ianuarie 1943 în loc. Gârliţa, jud. Constanţa, nu se încadrează în perioada de strămutare a părinţilor săi şi nu face dovada persecuției etnice”.
A mai arătat reclamantul că din actele dosarului rezultă că se încadrează în perioada prevăzută de lege şi că familia sa a suferit persecuţii pe motive etnice.
Prin sentinţa civilă nr. 1072 din 02 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea; a anulat hotărârea nr. 4991 din 10 septembrie 2009, emisă de pârâtă; a obligat pârâta să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 29 ianuarie 1943-06 martie 1945, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care s-a depus cererea; a obligat pârâta la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin hotărârea nr. 4991 din 10 septembrie 2009, pârâta, prin comisia specializată, a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu motivarea că nu se încadrează în perioada de strămutare a părinţilor şi nu face dovada persecuției etnice.
S-a arătat că, aşa cum rezultă din certificatul de naştere, depus în copie la dosar, reclamantul s-a născut la data de 29 ianuarie 1943, înlăuntrul termenului prevăzut de textul citat, astfel că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, contrar concluziilor autorităţii pârâte.
Având în vedere considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este nelegală, instanţa a admis acţiunea, a anulat actul atacat şi a obligat pârâta să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 29 ianuarie 1943-06 martie 1945, începând cu data de 1 a lunii următoare a celei în care s-a depus cererea.
În baza art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâta la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamant, sumă reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că numai persoanele născute la data strămutării pot beneficia de drepturile stabilite de lege, inclusiv concepute, întrucât conceput se consideră că există, iar drepturile copilului se recunosc încă de la concepţie, dacă s-a născut viu. per a contrario, nu pot beneficia de prevederile legii copiii concepuţi după strămutare.
Recurenta arată că intimatul-reclamant nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, coroborate cu cele ale art. 654 C. civ., întrucât nu s-a născut nici în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu şi nu a fost concepută înainte sau în timpul strămutării, ci a fost născută după strămutarea părinţilor în acea localitate.
Recurenta apreciază că din documentaţia depusă la dosar (situaţia de avere imobilă rurală, certificat naştere) reiese că părinţii contestatorului au fost strămutaţi din judeţul Durostor, că intimatul-reclamant s-a născut la data de 29 ianuarie 1943 în localitatea Gârliţa, jud. Constanţa, şi nu dovedeşte persecuţia etnică, nefiind strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu, întrucât atunci când au fost strămutaţi părinţii, nu era născut şi nici conceput.
Se apreciază că respectând prevederile Legii nr. 189/2000, cu completările şi modificările ulterioare, Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi, în mod corect şi legal, a respins cererea formulată de intimatul-reclamant.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, aflându-se astfel în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoană care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din conţinutul textului de lege sus menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nicio diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, respectiv la data de 29 ianuarie 1943, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi împotriva sentinţei civile nr. 1072 din 02 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5576/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5572/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
