ICCJ. Decizia nr. 5572/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5572/2010
Dosar nr. 3385/2/2009
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 10 aprilie 2009, reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Practicienilor în insolvenţă din România, a solicitat instanţei desfiinţarea deciziei nr. 2 din 09 ianuarie 2009 şi obligarea pârâtei să sancţioneze disciplinar pe lichidatorul judiciar C.I., să dispună acestuia aplicarea corecta a legii şi să întrerupă orice acţiune a acestuia care aduce atingere drepturilor şi intereselor sale legitime, cu consecinţa reparării daunelor materiale şi morale ce i-au fost create prin comportamentul abuziv şi nelegal al acestuia.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esenţă că a formulat plângere împotriva lichidatorului judiciar menţionat mai sus, invocând mai multe abuzuri ale acestuia, iar prin Decizia criticată i-a fost respinsă plângerea, pârâta concluzionând ca faptele lichidatorului C.I. au fost cenzurate şi soluţionate de către judecătorul sindic.
A mai arătat reclamanta că pârâta i-a încălcat dreptul la apărare, întrucât pentru termenul din data de 09 ianuarie 2009 nu a fost convocată legal şi nici nu i-au fost înaintate materialele depuse la dosar de către lichidator prin apărător, în vederea pregătirii apărării.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 714 din 09 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
La data de 04 octombrie 2007, reclamanta, în calitate de creditor al SC Z.T. SA, aflată în procedură de insolvenţă, a formulat o plângere împotriva numitului C.I., în care arăta că în calitatea acestuia de lichidator judiciar numit al debitoarei a încălcat dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, deoarece nu s-a prezentat niciodată la sediul societăţii debitoare, nu a întocmit un raport în care să arate cauzele ce au condus la starea de insolvenţă, nu a inventariat toate bunurile societăţii şi nu a identificat şi examinat creanţele societăţii.
Prin Decizia nr. 2 din 30 iunie 2008, Comisia de disciplină a Filialei Bucureşti a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România a respins plângerea formulată de reclamantă, iar reclamanta a contestat Decizia, arătând în esenţă că nu au fost analizate motivele concrete invocate în plângere, ci fapte în legătură cu care nu s-a plâns.
Prin Decizia nr. 2 din 09 ianuarie 2009, pârâta a respins contestaţia, reţinând că motivele ce stau la baza plângerii decurg din calitatea pârâtului de lichidator judiciar al debitoarei SC Z.T. SA, împrejurare ce a făcut obiectul mai multor acţiuni în faţa judecătorului sindic. S-a mai reţinut că acţiunile au fost soluţionate de judecătorul sindic conform competenţelor, ca singurul organ de cenzură în raport cu actele de procedură săvârşite de către lichidatorul judiciar.
Instanţa a mai reţinut că aşa cum reiese din plângerea aflată la dosar, reclamanta nu a învederat aspecte care să se încadreze în prevederile citate mai sus, ci a criticat activitatea depusă de lichidatorul judiciar C.I., în principal în ce priveşte neexecutarea unor titluri de creanţă. Aceste aspecte însă, privesc strict obligaţiile profesionale ale lichidatorului judiciar, în raport cu prevederile legale, şi pot fi cenzurate numai de judecătorul sindic, aşa cum corect a apreciat şi pârâta.
În ceea ce priveşte aspectele de ordin procedural, invocate de reclamantă, instanţa a constatat că din actele dosarului nu reiese că pârâta ar fi încălcat dreptul la apărare al reclamantei prin necomunicarea actelor depuse de lichidatorul judiciar. În acest sens, s-a reţinut că în cuprinsul deciziei contestate s-a menţionat că actele depuse de lichidatorul judiciar sunt identice cu cele depuse la primul dosar, şi care au fost cunoscute de reclamantă. Prin urmare, în lipsa unei probe contrare, nu se putea reţine că prin necomunicarea înscrisurilor către reclamantă i s-ar fi produs acesteia o vătămare.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta M.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:
În calitate de creditoare a SC Z.T. SA a fost grav prejudiciată de către lichidatorul C.I., în Dosarul nr. 154/3/2002 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, ca urmare a săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 68 din OUG nr. 86/2006.
A formulat plângere la Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, împotriva lichidatorului, care i-a fost însă respinsă prin Decizia nr. 2/2008.
Împotriva acestei din urmă decizii a formulat, de asemenea contestaţie, care însă i-a fost respinsă prin Decizia nr. 2/2009.
În ambele decizii s-a reţinut că cele reclamate sunt nefondate şi că singurul organ de cenzură este judecătorul sindic.
În Statutul de organizare şi funcţionare al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România sunt cuprinse principiile fundamentale de etică profesională, pe care însă lichidatorul C.I. nu le-a respectat, or încălcarea acestor principii constituie abatere disciplinară, conform prevederilor art. 68 din OUG nr. 86/2006.
În sentinţa recurată s-a reţinut că nu au fost învederate aspecte care să se încadreze în prevederile art. 68 din OUG nr. 86/2006, însă din toate înscrisurile depuse la dosar rezultă că lichidatorul a încălcat în mod repetat dispoziţiile Legii nr. 85/2006, precum şi principiile fundamentale din Codul de etică profesională şi disciplină al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.
Recursul este nefondat.
În recursul său reclamanta susţine că hotărârea atacată este nelegală, deoarece a dovedit cu prisosinţă că lichidatorul pe care l-a reclamat a comis abaterile prevăzute de art. 68 din OUG nr. 86/2006, însă instanţa de fond, cu toate acestea, i-a respins acţiunea.
Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o analiză detaliată a celor susţinute în acţiune de către reclamantă, examinând plângerile formulate prin prisma abaterilor disciplinare enumerate în art. 68 din OUG nr. 86/2006.
Cu această ocazie, în mod corect judecătorul fondului a constatat că cele reclamate prin acţiune vizează activitatea depusă de către lichidatorul judiciar C.I., fiind vorba, cu precădere, de aspecte ce ţin de neexecutarea unor titluri de creanţă fiscală. Cum toate acestea privesc activitatea profesională desfăşurată de acel lichidator judiciar, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, cererile reclamantei nu pot fi cenzurate decât de către judecătorul sindic.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că recursul reclamantei M.M. este nefondat, îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M. împotriva sentinţei civile nr. 714 din 09 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5574/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5595/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
