ICCJ. Decizia nr. 5576/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5576/2010
Dosar nr. 11879/2/2009
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 decembrie 2009, reclamanta V.M. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâţilor în solidar la plata celei de-a doua tranşe de 250.000 RON din suma de 500.000 RON stabilită prin Decizia nr. 1859 din 01 noiembrie 2007 emisă în baza Legii nr. 247/2005, actualizată, începând cu 01 noiembrie 2009.
În motivare acţiunii reclamanta a susţinut că prin dispoziţia din 08 noiembrie 2006 a Primarului Municipiului Bucureşti, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 1859 din 01 noiembrie 2007, stabilind titlul de despăgubiri pentru suma de 559.605,43 RON.
Reclamanta a apreciat că prin trecerea termenului de 1 an de la emiterea deciziei nr. 1859 din 01 noiembrie 2007, în care trebuia plătită prima tranşă, pârâtele se află în întârziere, asimilată unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, conform art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prematuritătii introducerii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, raportat la dispoziţiile OUG nr. 81/2009, care prevede în art. 22 că „se înfiinţează Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în structura Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor” deci nu Comisia Centrală are atribuţii de a acorda despăgubiri în numerar.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât şi inadmisibilitatea acţiunii reclamantei faţă de acest pârât.
Prin sentinţa civilă nr. 920 din 22 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale invocate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a admis excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a respins ca prematur formulată acţiunea reclamantei V.M., în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Reclamanta a solicitat prin acţiune, obligarea pârâţilor în solidar la plata celei de-a doua tranşe din suma de 500.000 RON, stabilită prin Decizia nr. 1859 din 01 noiembrie 2007, emisă în baza Legii nr. 247/2005, actualizată.
În speţă, Decizia conţinând titlul de despăgubiri a fost emisă la 01 noiembrie 2007, iar reclamanta şi-a exprimat opţiunea la 17 iunie 2008.
Analizând cu prioritate excepţiile invocate de pârâţi, în raport de disp. art. 137 C. proc. civ., Curtea de apel le-a apreciat ca întemeiate.
Astfel, referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanţa a constatat că în conformitate cu art. 20 din OUG nr. 81/2007 „Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor coordonează procesul de acordare a despăgubirilor, realizând activităţile prevăzute de acte normative speciale, precum şi activităţile necesare implementării prezentei legi, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acţiuni şi activitatea despăgubirilor în numerar”, deci prin urmare, Comisia Centrală nu are atribuţii de a acorda despăgubiri în numerar, ci Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
De asemenea, s-a constatat ca fiind întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, arătându-se că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu poate sta în judecată decât în condiţiile prevăzute de acte normative speciale şi prin autorităţile publice despre care se prevede în mod expres că reprezintă Statul Român.
Or, regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, este stabilit în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi prin OUG nr. 81/2007 şi HG nr. 1095/2005 care stabilesc procedura şi plata despăgubirilor.
Pentru considerentele expuse, au fost admise ca întemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; s-a apreciat ca întemeiată şi excepţia prematurităţii acţiunii invocată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, fiind respinsă acţiunea ca prematur introdusă.
Astfel, s-a reţinut că în conformitate cu prev. art. 182 lit. a) Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi art. 18 alin. (1) lit. a) din Normele de aplicare, emiterea unui titlu şi plata despăgubirilor băneşti în numerar către persoanele îndreptăţite se face în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare.
În consecinţă, plata în numerar se face în ordinea numerelor de opţiune, în speţă cererea de opţiune a reclamantei fiind înregistrată la 17 iunie 2008, iar până în prezent despăgubirile în numerar s-au efectuat până la cererea de opţiune înregistrată la 31 martie 2008.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta V.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând, în esenţă, următoarele:
În mod greşit instanţa de fond a admis excepţia prematurităţii acţiunii, soluţie în contradicţie cu principiul executării cu bună credinţă de către stat a obligaţiilor care îi revin faţă de proprii cetăţeni, obligaţia de plată fiind una de rezultat şi nu de diligenţă.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mai multe cauze împotriva statului român reţinând că prin absenţa unor reacţii coerente şi rapide din partea autorităţilor, acesta şi-a încălcat obligaţia de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Recursul este fondat.
Instanţa de fond a respins cererea reclamantei V.M. reţinând că plata în numerar a despăgubirilor se face în ordinea numerelor de opţiune, cererea acesteia fiind înregistrată la 17 iunie 2008, iar până la data pronunţării hotărârii s-au acordat despăgubiri în numerar până la cererile înregistrate la 31 martie 2008.
Conform art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite fie un titlu de conversie, fie un titlu de plată, acesta din urmă fiind remis Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în vederea efectuării plăţilor.
Dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă de maxim 500.000 RON, titularul acestuia poate să solicite realizarea conversiei în acţiuni la Fondul Proprietatea sau acordarea de despăgubiri fie în numerar, fie parte în acţiuni, parte în numerar.
Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor, în baza art. 141 alin. (3), acordă despăgubiri titularilor titlurilor de plată, în limita sumei maxime de 500.000 RON, în condiţiile prescrise art.3 lit. h) din acelaşi act normativ.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că termenul de eşalonare a sumelor indicate în titlurile de despăgubire, de un an pentru prima tranşă şi de doi ani pentru cea de a doua tranşă sunt termene maxime pentru plata despăgubirilor, în funcţie de existenţa disponibilităţilor financiare, însă în cadrul acestor termene plata trebuie efectuată, nu în afara lor.
Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, cererea reclamantei nu trebuia respinsă ca prematură, ci soluţionată pe fond.
Aşadar, rezultă că prima instanţă a făcut o greşită interpretare a prevederilor legale cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, consecinţa fiind pronunţarea unei hotărâri nelegale, pe excepţia prematurităţii, şi aceasta cu atât mai mult cu cât prin sentinţa civilă nr. 3842 din 12 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost admisă acţiunea reclamantei, iar pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost obligată la plata primei tranşe de 250.000 RON către doamna V.M.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul reclamantei V.M. şi va casa hotărârea atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de V.M. împotriva sentinţei civile nr. 920 din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5580/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5574/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
