ICCJ. Decizia nr. 5579/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5579/2010
Dosar nr. 639/36/2009
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată din 11 mai 2009 la Curtea de Apel Constanţa, reclamanta SC L. SA a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
desfiinţarea deciziei din 12 noiembrie 2008 ca nelegală şi netemeinică,
anularea actelor administrativ fiscale întocmite de A.N.A.F. constând în raport de inspecţie fiscală încheiat la data de 29 iulie 2008 şi decizie de impunere din 29 iulie 2008 emisa în baza raportului de inspecţie fiscală menţionat, suspendarea executării actelor administrativ fiscale mai sus menţionate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, conform dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin decizia din 12 noiembrie 2008 emisă de A.N.A.F. prin Direcţia Generală a fost respinsă contestaţia formulată de SC L. SA împotriva actelor administrativ fiscale precizate anterior, pe considerentul că ar fi depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta.
Pe fond, a arătat reclamanta că atât raportul de inspecţie fiscală cât şi decizia de impunere emise în baza acestuia, sunt netemeinice şi nelegale, sumele reţinute în aceste acte administrative, ca obligaţii băneşti faţă de bugetul de stat, fiind rezultatul unor analize eronate a documentelor contabile şi a interpretării dispoziţiilor legale în vigoare.
Cu privire la cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate, a considerat reclamanta că în cauză sunt îndeplinite condiţiile reglementate de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că ne aflăm în prezenţa unui caz bine justificat, măsura fiind necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.
Pârâta A.N.A.F. legal citată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
La data de 19 august 2009, s-a depus la dosar cerere de intervenţie în interes alăturat reclamantei, formulată de S.T. SA, admisă în principiu de instanţă prin încheierea de şedinţă din 02 septembrie 2009.
Intervenienta a făcut dovada achitării cauţiunii stabilită de instanţă pentru cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă.
Prin încheierea de şedinţă din 02 septembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a fost respinsă cererea de suspendare a executării actelor administrative fiscale ca nefondată.
De asemenea, prin încheierea de şedinţă din 14 octombrie 2009 s-a admis cererea intervenientei, dispunându-se eliberarea cauţiunii în sumă de 40.000 RON ce fusese consemnată de aceasta pentru soluţionarea cererii de suspendare executare.
Prin sentinţa civilă nr. 647/CA din 18 decembrie 2009 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanta - SC L. SA, şi cererea de intervenţie în interes alăturat reclamantei formulată de intervenienta S.T. SA în contradictoriu cu pârâta – A.N.A.F., a anulat decizia nr. 375 din 12 noiembrie 2008 emisă de pârâtă şi a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea raportului de inspecţie fiscală din 29 iulie 2008 şi a deciziei de impunere din 29 iulie 2008.
Pentru a pronunţa această soluţia instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Prin decizia din 12 noiembrie 2008 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C. a respins contestaţia formulată de SC L. SA ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta.
În motivarea soluţiei s-a arătat că cererea formulată de SC L. SA privind contestarea raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 29 iulie 2008 nu a fost ştampilată de petentă, iar contestaţia nu a fost formulată împotriva deciziei de impunere din 29 iulie 2008 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală şi nu cuprinde motivele de fapt şi de drept precum şi dovezile pe care se sprijină.
S-a mai arătat că au fost întreprinse demersurile necesare pentru îndeplinirea criteriilor procedurale, prin transmiterea adresei din 09 octombrie 2008, prin care i s-a pus în vedere contestatoarei să-şi însuşească contestaţia prin ştampilare şi să precizeze dacă înţelege să conteste decizia de impunere, singurul act administrativ prevăzut de lege susceptibil de a fi contestat.
Instanţa de fond a reţinut că susţinerea pârâtei potrivit căreia prin adresa din 09 octombrie 2008 i-a adus la cunoştinţă reclamantei obligaţia de a acoperi lipsurile contestaţiei formulate se verifică doar în ceea ce priveşte întocmirea acestei adrese, însă pârâta nu a făcut dovada că reclamanta a luat efectiv la cunoştinţă de conţinutul acestei adrese, întrucât din confirmarea de primire nu rezultă cine a primit adresa., nefiind trecute numele şi prenumele persoanei respective şi nici calitatea acesteia. De asemenea, nu este aplicată ştampila societăţii.
Faţă de acest aspect, instanţa a apreciat că în mod greşit s-a dispus respingerea contestaţiei reclamantei prin reţinerea viciului procedural atât timp cât organul fiscal competent în soluţionarea contestaţiei nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a solicita contestatoarei acoperirea lipsurilor constatate.
Prin urmare, instanţa a anulat decizia din 12 noiembrie 2008 emisă de pârâtă, aceasta având obligaţia de analiza contestaţia după remedierea de către reclamantă a deficienţelor constatate.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea raportului de inspecţie fiscală din 29 iulie 2008 şi a deciziei de impunere din 29 iulie 2008, Curtea a reţinut că acesta este inadmisibil a fi soluţionat pe fond în această fază procesuală, dată fiind soluţia dispusă de pârâtă prin decizia din 12 noiembrie 2008.
Având în vedere că potrivit C. proc. fisc., la instanţa de contencios administrativ se poate formula contestaţie doar împotriva deciziei prin care organul fiscal a soluţionat contestaţia depusă împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale şi că în procedura specială a C. proc. fisc., poate constitui obiect al acţiunii judiciare doar decizia sau dispoziţia dată de organul fiscal în soluţionarea contestaţiei administrative, decizie care nu constituie un simplu răspuns la plângerea prealabilă ci este asimilată ea însăşi unui act administrativ fiscal, instanţa a apreciat că acţiunea prin care se solicită direct instanţei anularea raportului de inspecţie şi a deciziei de impunere este inadmisibilă, dispunând în consecinţă.
Împotriva acestei hotărâri pârâta A.N.A.F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului pârâta a arătat, în esenţă, următoarele:
Prin adresa din 9 octombrie 2008 i-a solicitat reclamantei să precizeze dacă îşi însuşeşte contestaţia, prin ştampilare, şi dacă înţelege să conteste decizia din 27 iulie 2008 în considerarea faptului că raportul de inspecţie fiscală pe care aceasta l-a contestat reprezintă doar un act premergător, decizia de impunere fiind singurul act administrativ susceptibil de a fi contestat, adresă care a fost confirmată de primire la 13 octombrie 2008, însă la care nu a primit răspuns.
Deşi reclamanta susţine că nu a primit adresa menţionată, în realitate, adresa i-a fost comunicată aşa cum rezultă de pe formularul poştal de confirmare a primirii, aflat la dosar, pe care este aplicată semnătura.
De asemenea, instanţa a reţinut că pârâta nu a făcut dovada că reclamanta a luat efectiv la cunoştinţă de conţinutul adresei din 9 octombrie 2008, însă conform celor arătate mai sus comunicarea adresei s-a realizat.
Recursul este nefondat.
În mod corect prima instanţă a observat că pârâta A.N.A.F. nu a făcut dovada comunicării efective a adresei din 9 octombrie 2008, constatând că documentul „confirmare de primire” conţine o serie de lipsuri, situaţie în care nu se poate aprecia cu certitudine că SC L. SA Mangalia a luat la cunoştinţă de solicitarea pârâtei de a completa contestaţia formulată împotriva raportului de inspecţie fiscală din 29 iulie 2008.
Într-adevăr, câtă vreme nu rezultă din confirmarea de primire cine a primit adresa respectivă, în lipsa numelui şi prenumelui persoanei căreia i-a fost înmânată adresa, precum nici calitatea acesteia şi nici nu este aplicată ştampila societăţii reclamante, nu se poate vorbi de o comunicare efectivă a scrisorii în discuţie.
În consecinţă, în mod corect prima instanţă a admis în parte acţiunea principală a reclamantei SC L. SA Mangalia şi a anulat decizia din 12 noiembrie 2008, urmând ca pârâta să procedeze la examinarea pe fond a contestaţiei formulată în procedură prealabilă, evident, după ce reclamanta va face cuvenitele precizări astfel cum au fost solicitate de pârâtă.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta A.N.A.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 647/CA din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5577/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5584/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
