ICCJ. Decizia nr. 5584/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5584/2010
Dosar nr. 192/2/2010
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
I.Prima instanţă
a.Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamanţii V.I. şi M.S. au chemat în judecată pe pârâţii M.A.I. şi I.G.P.F., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora la plata sumelor de bani ce li se cuvin potrivit art. 27 din O.G. nr. 38/2003, respectiv câte 62.120 RON, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 38/2003 pentru fiecare reclamant şi 6.212 RON, pentru V.I. şi 18.636 RON pentru M.S., potrivit art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că şi-au desfăşurat activitatea în calitate de funcţionari publici cu statut special, în cadrul M.A.I., până la data de 31 august 2009, respectiv 30 aprilie 2009, când le-au încetat raporturile de serviciu, cu drept de pensie, aşa cum rezultă din decizia de pensionare din 07 octombrie 2009, emisă pentru V.I. şi decizia de pensionare din 04 iunie 2009, emisă pentru M.S.
Reclamanţii au mai arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, erau îndreptăţiţi la acordarea unui ajutor stabilit în raport de salariul net avut în luna schimbării poziţiei de activitate, precum şi a unui ajutor egal cu două salarii nete, însă plata acestor drepturi nu a fost efectuată, deşi existenţa debitelor a fost recunoscută de M.A.I., prin adresa din 09 decembrie 2009.
La data de 17 iunie 2010, reclamanţii au formulat precizare la acţiune, în sensul micşorării pretenţiilor la suma de 26.137 RON pentru V.I. şi 30.889 RON pentru M.S.
b. Întâmpinările pârâţilor
Prin întâmpinarea formulată la data de 29 aprilie 2010, pârâtul I.G.P.F. a invocat excepţia lipsei de obiect pentru sumele de 42.195 RON (V.I.), respectiv 49.867 RON (M.S.), având în vedere faptul că de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data formulării întâmpinării au fost achitate câte două tranşe de plată pentru fiecare reclamant, în raport de creditele bugetare aprobate pe lunile februarie şi aprilie 2010.
Pe fond, s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătându-se că niciodată nu a fost pusă în discuţie problema neplăţii drepturilor băneşti solicitate de reclamanţi, că atât la nivelul I.G.P.F., cât şi al M.A.I. au fost luate în evidenţă sumele necesare acordării ajutoarelor cuvenite reclamanţilor la încetarea raporturilor de serviciu, fiind puse în aplicare măsuri de efectuare a unor plăţi parţiale, urmând ca restul sumelor datorate să fie achitate ulterior, pe măsura aprobării deschiderilor de credite bugetare.
Referitor la capătul de cerere reprezentând cheltuielile de judecată, pârâtul a solicitat să fie respins ca neîntemeiat, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., întrucât nu a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, pentru a răspunde în solidar în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată.
Pârâtul M.A.I. a formulat întâmpinare la data de 06 mai 2010, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că atribuţiile privind stabilirea şi plata drepturilor băneşti de care beneficiază fiecare poliţist în parte în cadrul I.G.P.F., sunt în competenţa exclusivă a şefului acestui inspectorat, care este ordonator secundar de credite.
Pe fondul cauzei, pârâtul M.A.I. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând în esenţă că drepturile băneşti se achită în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie, că la nivelul ordonatorului principal de credite s-au luat în evidenţă sumele necesare privind acordarea ajutoarelor cuvenite poliţiştilor, la încetarea raporturilor de serviciu, pentru a fi alocate după aprobarea bugetului M.A.I., pentru această natură de cheltuieli.
Referitor la solicitarea reclamanţilor de plată a dobânzii legale aferentă sumelor privind ajutoarele cuvenite la trecerea în rezervă, pârâtul a arătat că actul normativ care reglementează dobânda legală, respectiv O.G. nr. 9/2000, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 356/2002, nu este aplicabil în cauză, întrucât această instituţie nu numai că nu a stabilit printr-o convenţie dobânda legală, dar nici nu poate fi pus în întârziere, deoarece angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat instituţiei se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Prin urmare, s-a susţinut că nu există temei legal care să permită achitarea dobânzii legale la suma de bani reprezentată de ajutorul stabilit în raport de salariul de bază net avut în luna schimbării poziţiei de activitate, deoarece, în raport de dispoziţiile art. 5 şi ale art. 968 C. civ., această solicitare contravine prevederilor legale.
c. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3097 din 24 iunie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de obiect şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.A.I.; a admis în parte acţiunea precizată; a obligat pârâţii la plata către reclamantul V.I. a sumei de 26.137 RON şi către reclamantul M.S. a sumei de 30.889 RON, cu titlu de ajutor cuvenit la încetarea aporturilor de serviciu, drepturi băneşti actualizate în raport de rata inflaţiei, de la data rămânerii irevocabile a sentinţei şi până la data plăţii efective şi a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect invocată de pârâtul I.G.P.F., instanţa a apreciat că este neîntemeiată şi a respins-o ca atare, având în vedere că acţiunea promovată de reclamanţi, astfel cum a fost precizată, a vizat instituirea în sarcina pârâţilor a obligaţiei de plată a sumei de 26.137 RON pentru reclamantul V.I. şi a sumei de 30.889 RON pentru reclamantul M.S., iar cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada executării acestei obligaţii.
Curtea de Apel a reţinut că pârâtului M.A.I., în calitate de ordonator principal de credite, îi revine obligaţia de a depune la Ministerul Finanţelor Publice, până la data de 15 iulie a fiecărui an, propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimativ pentru următorii 3 ani, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate, potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, iar ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002.
S-a mai reţinut că aceste dispoziţii legale justifică legitimarea procesuală pasivă a pârâtului M.A.I., astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanţa de fond a constatat că dreptul reclamanţilor la plata sumelor de 26.137 RON şi respectiv 30.889 RON este legal, că obligaţia de plată a acestor drepturi nu a fost contestată de pârâţi şi nu este afectată de un termen sau o condiţie suspensivă, acţiunea promovată de reclamanţi, astfel cum a fost precizată, fiind în parte întemeiată, pentru sumele menţionate anterior, reprezentând diferenţă ajutor bănesc cuvenit la încetarea raporturilor de serviciu.
S-a mai apreciat că, în vederea acoperii integrale a prejudiciului cauzat reclamanţilor prin devalorizarea monedei naţionale, este justificată solicitarea de a se dispune actualizarea drepturilor băneşti cuvenite acestora în raport de rata inflaţiei, de la data rămânerii irevocabile a sentinţei şi până la data plăţii efective.
A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale, având în vedere faptul că actualizarea drepturilor băneşti în raport de rata inflaţiei acoperă prejudiciul cauzat prin neexecutarea la scadenţă a obligaţiei de plată şi că cerinţele impuse de dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000 pentru plata dobânzii legale nu sunt îndeplinite în cauză.
II. Instanţa de recurs
a. Motivele de recurs
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâţii M.A.I. şi I.G.P.F., care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinice, pentru următoarele motive:
Recurentul-pârât M.A.I. a arătat că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, deoarece potrivit dispoziţiilor legale – art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 30/2007 ministrul administraţiei şi internelor are calitatea de ordonator principal de credite şi stabileşte prin ordin conducătorii unităţilor şi subunităţilor care au calitatea de ordonatori de credite, conform art. 12 alin. (2) din acelaşi act normativ, aşa încât recurentul M.A.I. nu are calitate procesuală pasivă în proces, neavând atribuţii privind stabilirea şi acordarea drepturilor băneşti solicitate de intimaţii-reclamanţi.
A învederat recurentul că I.G.P.F., unitate cu personalitate juridică, în cadrul căreia au fost angajaţi cei doi intimaţi, avea calitatea de ordonator secundar de credite, căruia îi revenea sarcina stabilirii şi plăţii drepturilor băneşti ale poliţiştilor, inclusiv ale intimaţilor din prezenta cauză, conform art. O.U.G. nr. 104/2001.
Cea de a doua critică vizează lipsa fondurilor băneşti necesare achitării ajutoarelor legale cuvenite intimaţilor-reclamanţi, conform art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 38/2003, recurentul arătând că potrivit art. 57 din acest act normativ drepturile băneşti cuvenite poliţiştilor se acordă în limita fondurilor aprobate anual de M.A.I.
S-a mai susţinut că în conformitate cu art. 14 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 500/2002, la nivelul ordonatorului principal de credite s-au luat în evidenţă sumele necesare privind acordarea ajutoarelor cuvenite poliţiştilor la încetarea raporturilor de serviciu, pentru a fi alocate după aprobarea bugetului M.A.I., pentru această natură de cheltuieli, respectivele ajutoare putând fi achitate în termen de 3 ani de la data la care trebuiau plătite, potrivit art. 47 din O.G. nr. 38/2003, neputându-se schimba destinaţia precisă şi limitată a cheltuielilor bugetare, în acest sens invocându-se dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 500/2002.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât, iar în subsidiar respingerea acţiunii intimaţilor-reclamanţi, ca neîntemeiată faţă de recurentul-pârât.
Recurentul I.G.P.F. a criticat la rândul său sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că plata sumelor cuvenite intimaţilor-reclamanţi nu s-a făcut datorită lipsei fondurilor băneşti, invocându-se dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, potrivit cărora ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective, precum şi art. 57 din O.G.nr. 38/2003 în baza cărora acordarea drepturilor băneşti reglementate de această ordonanţă se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual.
Recurentul-pârât a susţinut că nu trebuie pusă la îndoială executarea obligaţiei de plată ce-i revine faţă de intimaţii-reclamanţi, incert fiind numai momentul executării, care nu depinde de această instituţie, ci de aprobarea creditelor bugetare, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
b. Considerentele instanţei de recurs
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Cu privire la recursul formulat de M.A.I., Curtea reţine următoarele:
Prima critică formulată de recurentul-pârât M.A.I., care vizează soluţionarea pretins greşită a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive este fondată, deoarece potrivit art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 30/2007, ministrul administraţiei şi internelor este ordonator principal de credite şi are obligaţia stabilită prin art. 34 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, de a depune la Ministerul Finanţelor Publice, până la data de 15 iulie a fiecărui an, propunerile pentru proiectul de buget şi anexele acestuia, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli şi estimativ pentru următorii trei ani, însoţită de documentaţii şi fundamentări detaliate.
În conformitate cu art. 21 alin. (1) din acelaşi act normativ ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora.
În consecinţă, instituţia pârâtă chemată în judecată M.A.I. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neavând atribuţii cu privire la propunerea proiectului de buget,pentru anul următor sau repartizarea creditelor bugetare aprobate, aceste atribuţii revenind ministrului administraţiei şi internelor, care nu se confundă cu instituţia pe care o conduce.
Astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul M.A.I., urmând a se modifica în parte sentinţa atacată, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul- pârât şi respingerii acţiunii precizate formulată de reclamanţi, faţă de recurentul-pârât, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.
Această soluţie face inutilă cercetarea celui de-al doilea motiv de recurs, care priveşte lipsa fondurilor băneşti necesare achitării drepturilor cuvenite intimaţilor-reclamanţi.
Cu privire la recursul formulat de pârâtul I.G.P.F.
Recurentul a formulat o singură critică, care vizează lipsa fondurilor băneşti necesare plăţii ajutoarelor cuvenite intimaţilor-reclamanţi potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 38/2003.
Curtea constată că acest motiv de recurs nu priveşte legalitatea sentinţei atacate, ci executarea acesteia, etapă care excede actualului cadru procesual, iar pe de altă parte, lipsa disponibilităţilor băneşti nu poate justifica neplata unui drept prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtului I.G.P.F., în temeiul dispoziţiilor art. 312, alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.G.P.F. împotriva sentinţei civile nr. 3097 din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de M.A.I. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea precizată a reclamanţilor faţă de pârâtul M.A.I., pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5579/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5585/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
