ICCJ. Decizia nr. 5583/2010. Contencios. Anulare act emis de autorităţi publice locale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5583/2010
Dosar nr. 3817/1/2010
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 245/42/2008, reclamanta SC D. SA a formulat plângere împotriva dispoziţiei nr. 435 din 14 februarie 2008 privind soluţionarea contestaţiei din 09 ianuarie 2008 emisă de Primarul com. Brazi, considerând că este nelegală.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că prin contestaţia formulată a arătat că organul contestator nu a respectat dispoziţiile art. 109 C. proCod Fiscal, în sensul că raportul de inspecţie fiscală nu a fost întocmit potrivit Ordinului nr. 1187/2007 al Ministerului Economiei şi Finanţelor, în sensul că s-a efectuat verificare fără a justifica vreo competenţă în acest sens, nu a fost înştiinţată asupra efectuării verificării, nu au fost înscrise în registrul unic de control date despre efectuarea verificării, nefiind cuprinsă în raport perioada când a fost efectuată verificarea, lipsind motivele de fapt şi de drept care au condus la modificarea bazei de impunere.
Urmare examinării actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat sentinţa nr. 112 din 02 mai 2008, prin care a admis acţiunea completată, formulată de reclamanta SC D. SA, în contradictoriu cu pârâtul Primarul com. Brazi; a admis contestaţia şi a anulat dispoziţia nr. 52 din 14 februarie 2008; a constatat nulitatea deciziei de impunere din 05 decembrie 2007 şi a raportului de inspecţie fiscală din 30 noiembrie 2007. Totodată, pârâtul Primarul com. Brazi a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 4.000 RON, către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că organul de control avea obligaţia să precizeze motivele pentru care au fost calculate impozite majorate pentru anii 2004-2006.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs pârâtul Primarul com. Brazi, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2002 din 03 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 205/42/2008, a admis recursul, a casat sentinţa atacată, cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că Decizia de impunere din 05 decembrie 2007 este într-adevăr sumar redactată, dar în cuprinsul ei se face referire expresă la raportul de inspecţie fiscală, prin urmare instanţa de fond a greşit dispunând sancţiunea extremă a nulităţii actului.
Dosarul a fost retrimis la Curtea de Apel Ploieşti pentru rejudecare în fond după casare, iar prin sentinţa nr. 63 din 18 martie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte, în fond, după casare, contestaţia completată formulată de contestatoarea SC D. SA, în contradictoriu cu intimatul Primarul com. Brazi, judeţul Prahova, în sensul anulării în parte a dispoziţiei nr. 52 din 14 februarie 2008, a deciziei de impunere din 05 decembrie 2007 şi a raportului de inspecţie fiscală din 30 noiembrie 2007, numai în ceea ce priveşte impozitul pe clădiri aferent anului 2004 şi a penalităţilor corespunzătoare.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a avut în vedere, îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2002 din 03 aprilie 2009, astfel:
Prin încheierea din 12 noiembrie 2009 a încuviinţat probele solicitate de părţi, respectiv acte şi expertiză tehnică de specialitate contabilă, dispunând, tot la cererea părţilor, numirea câte unui expert consilier.
S-au stabilit, tot prin această încheiere, obiectivele expertizei, după care, conform art. 202 şi urm. C. proc. civ. s-a desemnat expertul pentru efectuarea lucrării, iar nicio parte nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză.
Aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit, aflat la dosar, mai exact din concluziile lucrării, conform actelor şi documentelor puse la dispoziţia expertului de către părţi, reevaluarea mijloacelor fixe, constând în imobilele cu destinaţia construcţii: Hala nr. 1, Hala nr. 2, Hala nr. 3 şi Hala nr. 4 nu a fost înregistrată în balanţele de verificare sau în bilanţurile contabile din perioada anilor 2004-2006.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a apreciat că revenind la valoarea impozitului şi penalităţilor aferente pentru clădirile, mijloacele fixe aparţinând reclamantei (cele patru hale) actele de control fiscal au respectat prevederile art. 253 alin. (6) din Legea nr. 571/2003, care reglementează că pentru clădirile neevaluate în ultimii 3 ani, anteriori anului de referinţă, cota impozitului se stabileşte de consiliul local între 5% şi 10%, impozite şi taxe, care pot fi majorate anual, tot de consiliul local, până la 20%, conform art. 287 Cod Fiscal, dispoziţii exprese, respectate în speţă de către organul de control.
Concluzionând, instanţa de fond, coroborând probele administrate în cauză cu ocazia rejudecării în fond, după casare, cu dispoziţiile legale incidente în speţa de faţă, respectiv art. 253, 287, 46 din Legea nr. 571/2003, modificată, a procedat la admiterea în parte a acţiunii completate şi a dispus anularea în parte a dispoziţiei nr. 52 din 14 februarie 2008 şi a deciziei de impunere din 05 decembrie 2007 şi a raportului de inspecţie fiscală din 30 noiembrie 2007, referitor la impozitul şi penalităţile aferente anului 2004, urmând să menţină actele fiscale contestate numai cu privire la impozitele pe clădiri şi la penalităţile corespunzătoare anilor 2005 şi 2006, calculate până la 30 noiembrie 2007, conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză.
Instanţa a mai reţinut că în situaţia în care pârâta apreciază că penalităţile i se cuvin până în anul 2010 poate formula o acţiune separată în acest sens, instanţa nefiind sesizată decât pentru perioada celor 3 ani anteriori anului de referinţă, adică anul 2007.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC D. SA Brazi a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:
Hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Instanţa de fond a dat o eficienţă maximă raportului de expertiză, fără să verifice corectitudinea acestei lucrări prin prisma legislaţiei fiscale incidente şi fără a se referi la documentaţia ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere contestată.
În ceea ce priveşte reevaluarea mijloacelor fixe, reevaluarea nu putea fi înregistrată în anii 2004-2005 deoarece abia la sfârşitul anului 2005 au fost finalizate lucrările de renovare şi rapoartele de expertiză prin care se stabileşte valoarea de circulaţie a acelor imobile.
Neînregistrarea în contabilitate a raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul N.D., pentru anul 2006, nu reprezintă decât contravenţie, conform art. 41 din Legea nr. 82/1991 şi în nici un caz nu poate constitui temei legal pentru stabilirea de obligaţii fiscale suplimentare la bugetul local atâta timp cât SC D. SA Brazi a comunicat Primăriei com. Brazi noile valori de circulaţie a celor 4 hale industriale.
Deşi instanţa de fond a reţinut că au fost respectate prevederile art. 253 alin. (6) Cod Fiscal, procentul de 12% pentru hala nr. 2 nu are temei legal, conform textului legal amintit cota impozitului putând fi stabilită de consiliul local între 5% şi 10%, iar prin hotărârea nr. 68 din 23 noiembrie 2004 cota a fost stabilită la 10%.
Instanţa de fond nu a răspuns apărărilor formulate în legătură cu nelegalitatea procentului de 12%, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului, modificarea legislativă care acorda posibilitatea majorării cu 20% a taxelor producându-se abia în anul 2007 în baza Legii nr. 343/2006.
Instanţa de fond nu a făcut nici o referire la probele administrate de către SC D. SA Brazi. Astfel, pentru 2006 s-a luat măsura reevaluării celor 4 hale industriale, în acest sens fiind întocmite rapoartele de expertiză de către expertul N.D. Expertul a verificat pe teren obiectivele expertizate şi a studiat documentaţia referitoare la renovările efectuate.
SC D. SA nu datorează penalităţi de întârziere, nefiind culpa sa în ceea ce priveşte recalcularea impozitelor pentru perioada 2005-2006, însă instanţa nu s-a preocupat în niciun mod de motivarea respingerii cererii vizând exonerarea de la plata acestor penalităţi.
Recursul este nefondat.
Instanţa nu este legată de părerile experţilor. Aprecierea raportului de expertiză este lăsată la aprecierea instanţei, la fel ca şi în cazul celorlalte mijloace de probă. Împrejurarea că, în speţă, prima instanţă a fost de acord cu concluziile cuprinse în raportul de expertiză întocmit de expertul I.M.A. nu afectează în vreun fel legalitatea hotărârii pronunţată în cauză de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal. Critica din recurs că prima instanţă nu a verificat corectitudinea acestei lucrări, raportat la legislaţia aplicabilă în cauză nu este fondată. În realitate, constată Înalta Curte, prima instanţă a reţinut corect care sunt normele legale incidente în cauză şi, de asemenea, a făcut o corectă interpretare a acestora, după cum se va vedea cu ocazia examinării motivelor de recurs ce ţin de fondul cauzei.
Susţinerea recurentei că reevaluarea celor 4 hale industriale a fost realizată de expertul N.D., este lipsită de relevanţă în raport de prevederile art. 253 alin. (5) Cod fiscal Conform acestor prevederi legale valoarea impozabilă a clădirii este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului. Or, cum reevaluarea halelor în discuţie nu a fost înregistrată în contabilitatea SC D. SA Brazi, corect pârâta a făcut aplicarea art. 253 alin. (6) Cod Fiscal, fără a lua în considerare lucrările efectuate de expertul N.D. Astfel, conform acestui text legal, cota impozitului pe clădiri se stabileşte de consiliul local între 5 şi 10% şi se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrate în contabilitate.
La rândul său, art. 287 Cod Fiscal împuterniceşte consiliile locale să majoreze anual impozitul pe clădiri, în consonanţă cu acest text de lege procedându-se şi în cazul de faţă. Astfel, cuantumul iniţial a fost stabilit prin hotărârea nr. 68 din 23 noiembrie 2004 a Consiliului Local Brazi, în ceea ce priveşte anul 2005, şi prin hotărârea nr. 69 din 26 septembrie 2005 pentru anul 2006.
Susţinerea reclamantei că art. 287 Cod Fiscal a fost modificat abia prin Legea nr. 343/2006, în sensul posibilităţii de majorare cu 20% a impozitului, nu poate fi primită. În realitate, observă Înalta Curte, învestirea consiliilor locale/judeţene cu puterea juridică de a majora impozitele sau taxele locale s-a produs prin ordonanţa nr. 83/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, textul art. 287 având următorul conţinut: „Consiliul local sau consiliul judeţean, după caz, poate majora anual cu maximum 20%, faţă de nivelul stabilit pentru anul 2004, în funcţie de condiţiile specifice zonei, orice impozit sau taxă locală prevăzută în prezentul titlu, cu excepţia taxelor prevăzute la art. 295 alin. (11) lit. b)-d)”. De asemenea, o altă modificare s-a produs prin art. unic, pct. 36 din Legea nr. 494/2004, însă tot în sensul majorării impozitelor, de această dată chiar fără limitare a cuantumului majorării: „Peste nivelul impozitelor şi taxelor locale prevăzute în prezentul titlu, consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau consiliile judeţene, după caz, pot modifica anual impozitele şi taxele locale, fără discriminare între categoriile de contribuabili, în termenul prevăzut de art. 288 alin. (1), în funcţie de condiţiile specifice zonei, cu excepţia taxelor prevăzute la art. 263 alin. (4) şi (5) şi la art. 295 alin. (11) lit. b)-d).”
Prin urmare, impozitarea reclamantei cu 12% este perfect legală, din acest punct de vedere fiind irelevant ce documente a prezentat reclamanta, câtă vreme aceasta nu şi-a înregistrat în contabilitate valoarea reevaluată a halelor industriale, pentru că în raport de prevederile art. 253 alin. (5) Cod Fiscal numai valoarea evidenţiată în contabilitate este luată în considerare la calculul impozitului.
Apoi, este irelevant că pârâtul ar fi impozitat-o pe reclamantă cu doar 1,2% pentru celelalte hale (nr. 1, 3 şi 4), din perspectiva acţiunii în contencios administrativ promovată de SC D. SA Brazi. În materia contenciosului administrativ subiectiv, cum este cazul în speţă, admisibilitatea acţiunii în justiţie depinde de vătămarea produsă prin actul administrativ contestat reclamantului, în drepturile/interesele sale legitime. Or, rezultă cu evidenţă că impozitarea reclamantei cu doar 1,2% pentru celelalte hale industriale nu i-a produs o vătămare în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte critica din recurs în legătură cu obligarea la plata penalităţilor de întârziere, de asemenea, este nefondată, în raport de cele de mai sus fiind evidentă culpa reclamantei, calculul majorat al impozitului pe clădiri datorându-se împrejurării că SC D. SA Brazi nu a procedat la evaluarea celor 4 hale industriale cu respectarea prevederilor imperative şi inderogabile ale art. 253 Cod Fiscal
În fine, casarea cu trimitere spre rejudecare, cum solicită reclamanta, nu este posibilă faţă de prevederile art. 312 alin. (61) C. proc. civ., care limitează această soluţie la situaţiile prevăzute în textul legal precitat, SC D. SA Brazi invocând un alt caz decât cele menţionate în respectiva prevedere legală.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC D. SA Brazi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D. SA Brazi împotriva sentinţei nr. 63 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5591/2010. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 5581/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
