ICCJ. Decizia nr. 5591/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5591/2010
Dosar nr. 80/39/2010
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 87 din 22 martie 2010 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii formulării cererii, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanţii B.C., C.I.C., C.D., C.D.V. şi S.G.M., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice; a respins ca nefondate cererile de chemare în garanţie formulate de către pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie, în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Pentru a fi incidentă excepţia inadmisibilităţii acţiunii este necesar să existe o dispoziţie legală care, fie să interzică formularea unei asemenea acţiuni şi să o oblige să urmeze o altă cale legală (ex. art. 111 C. proc. civ., care interzice formularea unei acţiuni în constatare în situaţia în care partea poate uza de acţiunea în realizare), fie să prevadă obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile fără de care instanţa nu se poate pronunţa pe fondul cauzei. Instanţa a constatat că în cauză nu este vorba de niciuna dintre aceste situaţii.
S-a reţinut că pârâtul a invocat inexistenţa unui text legal în temeiul căruia s-ar putea acorda reclamanţilor sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru viitor şi că reglementarea unui astfel de spor este exclusiv atributul puterii legislative.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din OUG nr. 43/2002, fiind salarizaţi (anterior datei de 31 decembrie 2009) conform dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă, care prevăd că „Ofiţerii de poliţie judiciară din Parchetul Naţional Anticorupţie beneficiază, cu excepţia sporului pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru şi a celor lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, de drepturile prevăzute la art. 11 şi în Anexa nr. 4 la OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de drepturile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. Salariul pentru funcţia îndeplinită de ofiţerul de poliţie judiciară se stabileşte potrivit Anexei nr. 1 cap. A nr. crt. 29 din OUG nr. 177/2002, de şeful de birou, potrivit Anexei nr. 1 cap. A nr. crt. 28, de şeful de serviciu, potrivit Anexei nr. 1 cap. A nr. crt. 27 şi de şeful de brigadă, potrivit Anexei nr. 1 cap. A nr. crt. 26.”
Instanţa a apreciat că din textul de lege citat rezultă că salariul de bază al ofiţerilor de poliţie judiciară a fost stabilit în conformitate cu coeficienţii de multiplicare prevăzuţi de OUG nr. 177/2002 pentru procurori şi că, prin trimiterea făcută în art. 28 alin. (3) din OUG nr. 43/2002 numai la dispoziţiile Anexei nr. 1 cap. A, rezultă, printr-o interpretare logică, faptul că ofiţerii de poliţie judiciară nu au dreptul şi la sporurile speciale acordate magistraţilor.
Pe de altă parte, textul de lege citat face trimitere şi la drepturile prevăzute de art. 11 şi în Anexa nr. 4 la OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, reclamanţii invocând, în susţinerea acţiunii, dispoziţiile art. 1 lit. a) din Anexa 4 la OG nr. 38/2003.
S-a mai reţinut de către instanţă că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. a) din Anexa 4 la OG nr. 38/2003, „poliţiştii detaşaţi în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcţii în afara Ministerului de Interne beneficiază de următoarele drepturi salariale: salariul de bază al funcţiei îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizaţii, premii, sporuri şi alte drepturi care se acordă personalului civil din unităţile unde îşi desfăşoară activitatea, potrivit legislaţiei care se aplică în unităţile respective”.
În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie lucrează mai multe categorii de personal civil, respectiv funcţionari publici, personal contractual, magistraţi şi personal auxiliar de specialitate, reclamanţii considerând că au dreptul la sporurile şi drepturile salariale cuvenite magistraţilor, dar dispoziţiile legale în vigoare stabilesc, dimpotrivă, că poliţiştii au calitatea de funcţionari publici.
Rezultă că ofiţerii de poliţie judiciară nu pot beneficia, în temeiul art. 1 lit. a) din Anexa 4 la OG nr. 38/2003 de sporurile prevăzute de lege pentru magistraţi, ci de sporurile prevăzute pentru funcţionarii publici din unităţile unde îşi desfăşoară activitatea, potrivit legislaţiei care se aplică în unităţile respective.
La pronunţarea sentinţei atacate instanţa de fond a avut în vedere, cu privire la sporurile care pot fi acordate funcţionarilor publici din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, de Decizia nr. 23 din 12 mai 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, prin care a statuat că funcţionarii publici din cadrul instanţelor şi parchetelor nu beneficiază de drepturile băneşti reglementate de legislaţia specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul aceloraşi instanţe sau parchete.
Faţă de considerentele arătate, instanţa a respins acţiunea ca nefondată.
Cât priveşte cererile de chemare în garanţie formulate de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de către pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, instanţa a constatat că soluţia dată cererii de chemare în garanţie depinde de modul de soluţionare a cererii principale, fiind necesar să se distingă după cum cererea incidentală a fost formulată de reclamant sau de pârât. Cum, în cauză, cererile de chemare în garanţie au fost formulate de către pârâţi şi cum aceştia nu au căzut în pretenţii, acţiunea reclamanţilor fiind respinsă, instanţa a apreciat că se impune ca şi cererea incidentală să fie respinsă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii B.C., C.I.C., C.D., C.D.V. şi S.G.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, recurenţii arată că, în mod eronat şi netemeinic, cererea a fost respinsă ca nefondată, fiind interpretate în mod greşit prevederile art. 1, lit. a) din Anexa 4 la OG nr. 38/2003 şi cele ale art. 1, alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului.
Recurenţii consideră că instanţa s-a pronunţat fără a dezbate asupra tuturor motivelor invocate de către reclamanţi în cererea de chemare în judecată şi s-a pronunţat doar pe baza argumentelor invocate de pârâţi.
Se arată în motivele de recurs formulate că potrivit art. 1, alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, acesta „este funcţionar public civil cu statul special, înarmat, ce poartă de regulă uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului”, dar acest lucru este valabil pentru activităţile pe care poliţiştii le desfăşoară în cadrul Ministerului de Interne, situaţie în care este stabilit şi modul de salarizare, precum şi sporurile aferente.
Ori în situaţia recurenţilor, fiind detaşaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie, aceştia beneficiază de prevederile art. 1, lit. a) din Anexa 4 la OG nr. 38/2003, potrivit cărora „poliţiştii detaşaţi în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcţii în afara Ministerului de Interne beneficiază de următoarele drepturi salariale: a) salariul de bază al funcţiei îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizaţii, premii, sporuri şi alte drepturi care se acordă personalului civil din unităţile unde îşi desfăşoară activitatea, potrivit legislaţiei care se aplică în unităţile respective.”
Recurenţii apreciază că în cazul ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, salariul de bază al funcţiei îndeplinite este la nivelul procurorilor sau judecătorilor, potrivit Anexei A nr. crt. 28, 27 sau 26 la OUG nr. 27/2006.
Având în vedere aceste argumente, atâta timp cât salariul de bază al funcţiei îndeplinite de ofiţerii de poliţie judiciară detaşaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie este asimilat procurorilor sau judecătorilor, recurenţii consideră că sunt îndreptăţiţi a beneficia şi de sporurile la care are dreptul această categorie de funcţionari publici, printre care şi cel de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat lunar la salariul de bază.
Recurenţii invocă şi prevederile Legii nr. 330 din 05 noiembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 762/09.11.2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care la Anexa 6 „Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei” art. 4 alin. (1) acordă spor de risc şi solicitare neuropsihică ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, arătând că actul normativ nu face decât să recunoască şi pentru viitor un spor de care au beneficiat legal aceleaşi categorii profesionale şi în trecut şi la care ofiţerii de poliţie judiciară au avut şi au dreptul conform normelor legale.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanţă reţinând în mod corect situaţia de fapt, având în vedere materialul probator administrat în cauză şi realizând o încadrare juridică adecvată.
Recurenţii-reclamanţi sunt ofiţeri de poliţie judiciară care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind deci ofiţeri de poliţie detaşaţi în cadrul unei instituţii civile, drept pentru care au un regim de salarizare distinct, regăsit în Anexa 4 din OG nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.
Deci, ofiţerii de poliţie judiciară detaşaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie sunt asimilaţi din punct de vedere salarial personalului civil din unitatea unde îşi desfăşoară activitatea, însă numai salariul de bază se calculează în funcţie de cel al unui judecător/procuror cu grad de judecătorie, conform Anexei 4 din OG nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, coroborată cu art. 11 alin. (4) din OUG nr. 27/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 45/2007.
Salariul de bază se stabileşte potrivit nr. crt. 31 de la lit. A din anexă pentru agenţii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nr. crt. 28 pentru ofiţerii de poliţie judiciară, nr. crt. 27 pentru şefii de birou şi nr. crt. 26 pentru şefii de serviciu.
Astfel, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din Direcţia Naţională Anticorupţie beneficiază de drepturile prevăzute în Anexa nr. 4 la OG nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi art. 1 lit. a) şi c) din OG nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, poliţiştii detaşaţi în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcţii în afara Ministerului de Interne beneficiază de salariul de bază al funcţiei îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizaţii, premii, sporuri şi alte drepturi care se acordă personalului civil din unitatea unde îşi desfăşoară activitatea, potrivit legislaţiei care se aplică în unităţile respective.
Conform aceleiaşi reglementări, în situaţia în care drepturile astfel stabilite sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca poliţişti încadraţi în instituţiile din structura poliţiei pe funcţii similare celor pe care le îndeplinesc la instituţiile unde sunt detaşaţi, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadraţi în unităţile de poliţie.
Reclamanţii sunt asimilaţi magistraţilor, din punct de vedere salarial, dar nu pot beneficia şi de celelalte drepturi băneşti prevăzute în actul normativ privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.
Prin urmare, nu există posibilitatea combinării dispoziţiilor cuprinse în OUG nr. 27/2006 cu cele cuprinse în OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.
De altfel, chiar OG nr. 38/2003 prevede că poliţiştii detaşaţi în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcţii în afara Ministerului de Interne pot doar opta pentru una din cele două forme de salarizare, şi aceasta doar dacă salariul din unitatea îşi desfăşoară activitatea ar fi inferior celui ce i s-ar cuveni dacă ar fi fost încadrat într-o unitate de poliţie.
Prin urmare, dacă s-ar accepta cererea reclamanţilor, aceştia ar cumula atât sporurile ce se acordă funcţionarilor publici, cât şi sporurile ce se acordă judecătorilor şi procurorilor.
În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond a constatat că ofiţerii de poliţie judiciară nu pot beneficia, în temeiul art. 1 lit. a) din anexa 4 la OG nr. 38/2003 de sporurile prevăzute de lege pentru magistraţi, ci de sporurile prevăzute pentru funcţionarii publici din unităţile unde îşi desfăşoară activitatea, potrivit legislaţiei care se aplică în unităţile respective.
Înalta Curte are în vedere faptul că, deşi prin Decizia nr. 23 din 12 mai 2008, pronunţată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat cu privire la dreptul funcţionarilor publici de a beneficia de aceleaşi sporuri cu magistraţii, în considerentele acestei decizii instanţa exprimă foarte clar faptul că „(...) actele normative care reglementează salarizarea doar a unei anumite categorii de personal, cum ar fi magistraţii sau personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, nu îndeplinesc cerinţa de a constitui o legislaţie specifică autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarii publici îşi desfăşoară activitatea.
Aceste acte normative fiind de strictă interpretare, dispoziţiile lor sunt aplicabile numai categoriei de personal la care se referă şi nu întregului personal, astfel încât, în lipsa unei prevederi exprese, nu pot fi extinse şi la alte categorii de personal din cadrul autorităţii sau instituţiei publice.”
Înalta Curte constată faptul că ulterior datei de 12 noiembrie 2009, potrivit art. 4 din Legea nr. 330 din 5 noiembrie 2009, lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice - Anexa nr. VI intitulată „Reglementări specifice personalului din justiţie”, Secţiunea 1, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi personalul de probaţiune beneficiază de spor de risc şi solicitare neuropsihică.
Faptul că Legea nr. 330/2009 prevede în mod expres acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu face decât să confirme faptul că anterior datei de 12 noiembrie 2009, în reglementarea OUG nr. 27/2006, aceştia nu erau îndreptăţiţi la acordarea acestui spor.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că acţiunea formulată în contradictoriu cu Direcţia Naţională Anticorupţie şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este neîntemeiată, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.
Pentru considerentele deja expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că susţinerile recurenţilor-reclamanţi sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.C., C.I.C., C.D., C.D.V. şi S.G.M. împotriva sentinţei nr. 87 din 22 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5592/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5583/2010. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
