ICCJ. Decizia nr. 5585/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5585/2010

Dosar nr. 160/33/2010

Şedinţa publică de la 14 decembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 146/2010 din 29 martie 2010 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios, administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.I. împotriva pârâtei C.J.P. Cluj şi, în consecinţă, a dispus anularea hotărârii din 20 august 2007 emisă de către pârâtă şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 01 octombrie 1940 – 06 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 mai 2007.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea nr. 22343 din 20 august 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 s-a respins cererea formulată de contestatorul B.I., cu menţiunea că datele sunt contradictorii în dovedirea calităţii acestuia de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

S-a reţinut de către instanţă că atât în faţa organului administrativ, cât şi în instanţă, pentru dovedirea refugiului, reclamantul a depus declaraţii autentificate ale martorilor C.I. şi D.I., constatându-se că aceste declaraţii sunt pertinente, având legătură cu obiectul cauzei.

Instanţa de fond a apreciat că mărturia testimonială este concludentă în cauză, martorii arătând instanţei detalii ale refugiului reclamantului, împreună cu familia acestuia, relatând fapte pe care le-au cunoscut direct şi în care au fost implicaţi personal.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, contestatorul este îndreptăţit să se bucure de efectele O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, motiv pentru care, în temeiul art. 7 alin. (4), raportat la art. 1 lit. c), din acest act normativ, a admis contestaţia, cu consecinţa anulării hotărârii atacate.

În temeiul aceleaşi dispoziţii legale, coroborate cu art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, intimata a fost obligată să recunoască contestatorului calitatea de refugiat în perioada 01 octombrie 1940 – 06 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti ce i se cuvin potrivit prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 mai 2007.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj.

În motivarea recursului se arată că Legea nr. 189/2000 prevede că una dintre dovezile care pot reconstitui evenimente atât de îndepărtate ca cele prevăzute aici sunt declaraţiile de martori, care trebuie să fie foarte clare şi să se susţină reciproc.

Recurenta mai arată că la baza recunoaşterii statutului de refugiat, în cazul în care nu există nici un document oficial, stau declaraţiile notariale a doi martori, or declaraţiile depuse la dosar sunt declaraţii de la persoane care nici nu se născuseră la data refugiului, sau care aveau o vârsta de 1-2 ani, respectiv sunt declaraţii aparţinând unor persoane care se refugiaseră pe cu totul alt traseu decât beneficiarul declaraţiei.

Se mai arată în cererea de recurs formulată că, potrivit pluralului legii ar trebui să avem două surse de informaţie care să indice împreună aceleaşi date: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu, data întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi coroborate în favoarea reclamantului.

Examinând cauza şi sentinţa recurată, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că motivele de recurs nu cuprind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., acesta cuprinzând motive străine cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că aspectele invocate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c): „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor în care instanţa de recurs ar putea reţine din oficiu motive de casare de ordine publică”.

Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanţă.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) şi art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi nici dezvoltarea acestora, în raport cu sentinţa recurată, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 146/2010 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios, administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5585/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs