ICCJ. Decizia nr. 5589/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5589/2010
Dosar nr. 692/36/2010
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I.Prima instanţă
a.Cererea de chemare în judecată
Prin cererea formulată, reclamanta M.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin C.C.S.D., obligarea acestuia la plata sumei de 750.000 RON, conform deciziilor - titluri de despăgubire şi a deciziilor de conversie.
De asemenea, reclamanta a solicitat ca suma de 750.000 RON să fie majorată cu 35.700 RON, dobândă aferentă, prin aplicarea cotei medii a dobânzii bancare de 10%, precum şi calcularea de daune cominatorii în cuantum de 500 euro/zi (2.000 RON/zi).
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit legii, cuantumul despăgubirii este plafonat la 250.000 RON/dosar în primul an şi diferenţa eşalonată pe următorii 2 ani, în 2 tranşe egale şi că despăgubirea din primul an se realizează într-o singură tranşă.
A mai arătat reclamanta că deşi a făcut numeroase intervenţii pentru a-şi primi banii, a constatat reaua-credinţă a Direcţiei de Plăţi din cadrul A.N.R.P.,care a motivat că nu sunt fonduri.
b. Întâmpinările pârâţilor
Pârâta A.N.R.P. - D.A.D.N. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, inadmisibilitatea acţiunii cu privire la achitarea sumelor de 750.000 RON conform deciziilor - titluri de despăgubiri şi a deciziilor de conversie şi a solicitat respingerea celorlalte capete de cerere.
Prin sentinţa civilă nr. 177/CA din 24 aprilie 2009, Curtea de Apel Constanţa, a respins ca nefondată acţiunea promovată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a apreciat că excepţia lipsei procedurii prealabile este neîntemeiată, în raport de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu se contestă acte administrative emise, ci se solicită obligarea A.N.R.P. la plata sumelor cuprinse în aceste acte, iar în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, s-a apreciat că aceasta vizează apărări de fond, care trebuie analizate ca atare,în litigiul de fond.
A concluzionat instanţa că pârâta A.N.R.P. nu a nesocotit dispoziţiile legale cu privire la plata sumelor în numerar rezultate din titlurile de despăgubire şi cele de conversie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, recurs ce a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 1744 din 29 martie 2010, prin care s-a dispus casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Pentru a dispune astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că:
- Instanţa de fond nu a analizat acţiunea reclamantei din perspectiva situaţiei excepţionale în care se află (vârstă, stare de sănătate), avută în vedere la admiterea cererii de plată a drepturilor băneşti cu prioritate, conform art. 18 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008, fără să mai aştepte numărul de ordine.
- Hotărârea instanţei de fond s-a întemeiat numai pe susţinerea nedovedită a pârâtei A.N.R.P. cum că nu există disponibilităţi financiare.
- Norma legală prevăzută de art. 182 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi art. 182 pct. 11 şi pct. 182 2.4. din H.G. nr. 128/2008 nu stabileşte niciun termen precis şi determinat la care partea interesată să se raporteze pentru emiterea titlului de plată şi încasarea despăgubirii, dar instanţa de fond era datoare să realizeze o evaluare şi o interpretare a textului legal, în contextul respectării dispoziţiilor constituţionale şi a celor privind drepturile omului, având în vedere că emiterea actului administrativ şi plata propriu-zisă este amânată sine die.
- Instanţa de fond nu a observat că prin acţiunea formulată se solicita şi plata dobânzii şi a daunelor cominatorii pentru întârziere.
- Instanţa de fond nu a analizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ridicate de pârâta C.C.S.D.
După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanta sub nr. 692/36/2010.
La data de 7 iulie 2010, reclamanta a depus precizări, prin care a arătat că obiectul acţiunii îl constituie obligarea pârâtei A.N.R.P. - D.A.D.N. la plata sumelor reprezentând despăgubiri ce sunt cuprinse în deciziile, respectiv diferenţele rezultate în urma emiterii titlurilor de conversie, precum şi la plata dobânzii aferente şi a daunelor cominatorii pentru întârziere.
Pârâta C.C.S.D., prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.C.S.D., arătând că, potrivit disp. art. 13 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, odată cu emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, atribuţiile C.C.S.D. în ceea ce priveşte procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 încetează.
S-a mai arătat că valorificarea deciziei reprezentând titlu de despăgubire se face în conformitate cu prevederile art. 18 şi Capitolului V1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar în cazul de faţă, ca urmare a emiterii de către C.C.S.D. a deciziilor reprezentând titlu de despăgubire, reclamanta a valorificat aceste titluri de despăgubire prin cererile de opţiune.
Întrucât plata efectivă a titlurilor de plată se face de către Direcţia pentru acordarea de despăgubiri în numerar din cadrul A.N.R.P., conform art. 141 alin. (3) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, s-a considerat că pârâta C.C.S.D. nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care, s-a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a C.C.S.D. şi respingerea acţiunii reclamantei faţă de aceasta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pârâta A.N.R.P. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul prevederilor art. 158 -166 C. proc. civ., excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată faţă de A.N.R.P., iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă împotriva A.N.R.P., ca neîntemeiată.
c. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 256/CA din 14 iulie 2010 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, judecând cauza în fond după casare, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a C.C.S.D. şi a respins acţiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca nefondate excepţiile lipsei procedurii prealabile, prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii; a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., pentru D.A.D.N. şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor aferente despăgubirilor în numerar stabilite prin deciziile nr. 2592 din 30 iulie 2008, nr. 2619 din 30 iulie 2008 şi nr. 2696 din 2 septembrie 2008, emise de A.N.R.P.; a respins ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale şi a daunelor cominatorii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Faţă de obiectul acţiunii, respectiv plata în numerar a sumelor stabilite prin titlurile de despăgubire pentru care nu s-au emis titluri de conversie în acţiuni, calitate procesuală pasivă are A.N.R.P., prin D.A.D.N., Comisia Centrală neavând atribuţii în această privinţă, astfel încât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Centrale este întemeiată , fiind admisă în consecinţă.
În ceea ce priveşte excepţiile lipsei plângerii prealabile, prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, s-a reţinut că acţiunea reclamantei, prin care a solicitat obligarea A.N.R.P. la plata unor sume de bani stabilite prin titlurile de despăgubire emise în baza Legii nr. 247/2005, are natura unei acţiuni în contencios administrativ ce are drept scop sancţionarea instituţiei publice pentru nepunerea în executare a unor acte administrative emise în condiţiile legii, această situaţie echivalând cu refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept legitim, caz în care art. 7 alin. (5) prevede că plângerea prealabilă nu este obligatorie.
Totodată, instanţa a considerat că se poate vorbi de prematuritatea acţiunii atunci când dreptul legitim invocat de reclamant nu este actual, or, în speţă, dreptul reclamantei de a obţine despăgubirile stabilite în favoarea sa prin titlurile de despăgubire este un drept actual, în condiţiile în care, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare, reclamantei i s-a admis cererea de plată a drepturilor băneşti cu prioritate, conform art. 182 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008, motivat de situaţia excepţională în care se află.
Pentru aceste motive, constatând că excepţiile lipsei procedurii prealabile, inadmisibilităţii şi prematurităţii acţiunii sunt nefondate, instanţa le-a respins ca atare.
Pe fond, analizând cauza sub aspectul motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile deciziei de casare, instanţa a apreciat că acţiunea este întemeiată în parte.
S-a reţinut în motivarea sentinţei atacate că reclamanta a efectuat toate demersurile prevăzute de lege pentru punerea în executare a titlurilor de despăgubire, respectiv a optat pentru emiterea titlurilor de conversie şi pentru plata diferenţelor în numerar şi că refuzul paratei de a achita despăgubirile stabilite conform legii către reclamantă reprezintă o privare de proprietate ce are drept consecinţă încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.
Faţă de cele reţinute, constatând că reclamanta este vătămată în drepturile şi interesele legitime prin refuzul pârâtei de a pune în executare titlurile de despăgubire, în conformitate cu disp. art. l din Legea nr. 554/2004, instanţa a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele aferente despăgubirilor în numerar, stabilite prin deciziile nr. 2592, nr. 2619 şi nr. 2696.
În ceea ce priveşte acordarea dobânzilor comerciale şi a daunelor cominatorii, instanţa a considerat că potrivit procedurii speciale instituite de Legea nr. 554/2004 pentru punerea în executare a hotărârilor pronunţate în această materie, reclamanta va putea solicita plata despăgubirilor pentru eventualele prejudiciile cauzate prin întârzierea executării, după rămânerea irevocabilă hotărârii.
Pentru considerentele expuse, instanţa a respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale şi a daunelor cominatorii, ca nefondate.
II. Instanţa de recurs
a. Motivele de recurs
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.R.P. – D.A.D.N.
Recurenta-pârâtă a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând în drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că potrivit Legii nr. 247/2005, care este o lege specială ce reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură, preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, actul normativ stabileşte un termen de 15 zile de la data disponibilităţilor financiare, pentru emiterea titlului de plată, după ce s-a depus cererea de opţiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de C.C.S.D., aceste prevederi speciale aplicându-se cu prioritate în raport cu cele generale invocate de instanţa de fond – Protocolul adiţional I Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
S-a învederat că potrivit art. 3, lit. h) şi art. 141, alin. (3) din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 81/2007, despăgubirile în numerar se plătesc în două tranşe pe parcursul a 2 ani de la data emiterii titlului de plată, până la concurenţa sumei 500.000 RON, peste această sumă acordându-se acţiuni la Fondul Proprietatea.
A arătat recurenta că reclamanta a fost înregistrată în baza D.A.D.N. cu 4 Dosare de opţiune: nr. 0282 din 2 octombrie 2007, pentru care s-a achitat suma cu O.P. din 30 decembrie 2007, iar pentru Dosarele nr. 06643 din 25 septembrie 2008, nr. 06644 din 25 septembrie 2008 şi nr. 07234 din 22 octombrie 2008 s-au emis titlurile de conversie din 29 septembrie 2008 şi din 24 octombrie 2008, care au fost transmise depozitarului central prin adresele din 30 septembrie 2008 şi din 27 octombrie 2008, urmând ca titlurile de plată să se emită conform art. 182 lit. a) din Legea nr. 247/2005, coroborat cu art. 182 pct. 1 din H.G. nr. 128/2008, adică în ordinea înregistrării cererilor de opţiune, în 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor băneşti în contul A.N.R.P.
S-a învederat că cererile de opţiune a intimatei-reclamante sunt înregistrate la numerele din 25 septembrie 2008 şi din 22 octombrie 2008, despăgubirile în numerar corespunzătoare primei tranşe fiind achitate în limita disponibilităţilor financiare până la cererea de opţiune înregistrată din 29 aprilie 2008.
Recurenta a mai arătat că sursele de finanţare a despăgubirilor se asigură, până la listarea SC F.P. SA, prin dividendele acţiunilor deţinute de stat la acest fond şi în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice, astfel încât nu poate fi vorba de un refuz nejustificat de a soluţiona cererea intimatei-reclamante în condiţiile în care plata despăgubirilor s-a efectuat către persoanele îndreptăţite cu respectarea criteriului obiectiv, reprezentat de ordinea cronologică de înregistrare a cererilor de despăgubiri.
S-a mai susţinut că deşi intimatei-reclamante i s-a recunoscut dreptul de a beneficia cu prioritate de titlul de plată şi / sau de conversie, conform art. 182 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008, figurând în baza D.A.D.N. cu cerere de prioritate, aceasta nu înseamnă plata imediată a despăgubirilor, în condiţiile în care în evidenţele direcţiei sunt înregistrate 1.500 de cereri de prioritate.
Recurenta a învederat că prin O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legi nr. 221/2009 – art. 3 alin. (1) s-a dispus suspendarea emiterii titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar conform art. 3 alin. (2) şi (3) s-a dispus ca valorificarea –titlurilor de despăgubire să se facă numai prin conversia în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea, iar pentru persoanele care nu au optat pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni, titlurile de plată se emit după perioada de suspendare de 2 ani, astfel că solicitările intimatei-reclamante sunt nejustificate în raport cu dispoziţiile acestui nou act normativ.
b. Considerentele instanţei de recurs
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente , inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Prin sentinţa nr. 256 din 14 iulie 2010 Curtea de Apel Constanţa, a admis acţiunea intimatei-reclamante M.C.M. V. privind achitarea despăgubirilor stabilite prin deciziile din 30 iulie 2008 şi 2 septembrie 2008 cu prioritate, conform art. 182 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008.
Este adevărat că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a stabilit un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluţionare a cererilor de retrocedare şi de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, însă această împrejurare nu reprezintă o justificare pentru finalizarea procedurii într-un termen rezonabil,de către pârâtă.
Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare cât şi la timpul necesar aplicării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea puterilor sale şi a le dota cu un arsenal de mijloace juridice în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 C.E.D.O.
Atunci când Statul român şi-a asumat obligaţia de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri adecvate, transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri şi care astfel au devenit posesoarele unui „bun „ în sensul art. 1 din Protocolul 1 anexă Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, nerestituirea imobilului,combinată cu lipsa oricărei despăgubiri reprezentând o ingerinţă în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor,în acest sens pronunţându-se Curtea de la Strasbourg în cauza Viaşu împotriva României soluţionată la 9 decembrie 2008.
Instanţa europeană a statuat că atunci când principiul restituirii proprietăţilor confiscate abuziv sau despăgubirii persoanelor îndreptăţite a fost deja legiferat de stat, incertitudinea legislativă,administrativă sau legată de practica autorităţilor de a-l pune în aplicare,persistentă în timp,poate fi interpretată,în lipsa unei reacţii rapide şi eficiente din partea statului, ca o omisiune a acestuia de a-şi îndeplini obligaţia pozitivă de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de proprietate, asumată prin semnarea Convenţiei, drept garantat de art. 1 Protocol 1 anexă C.E.D.O. (hotărârea Broniowski contra Poloniei, Panduru contra României.
În speţă, intimata-reclamantă a înregistrat notificări pentru acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 în anul 2001, iar deciziile A.V.A.S. prin care s-a confirmat dreptul la despăgubiri au fost emise în anul 2005, astfel că raportat la perioada îndelungată de circa 9 ani, care a trecut de la data declanşării procedurilor de despăgubiri, prima instanţă a concluzionat corect că s-au încălcat dispoziţiile art. 6 C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil, susţinerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudenţa C.E.D.O. nefiind justificate.
Nefondat este şi motivul de recurs care priveşte suspendarea pentru 2 ani a termenului de plată a despăgubirilor cuvenite celor îndreptăţiţi, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, prin O.U.G. nr. 62/2010, act normativ declarat în cea mai mare parte neconstituţional, prin Decizia nr. 1354/20-10-2010 a Curţii Constituţionale, deoarece dispoziţiile acestei ordonanţe nu pot afecta beneficiul reclamantei de a–i fi recunoscut cu prioritate dreptul la despăgubiri, stabilit printr-o hotărâre judecătorească pronunţată înaintea intrării în vigoare a acestei Ordonanţe.
c. Soluţia instanţei de recurs
Constatând că sentinţa atacată este temeinică şi legală şi nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 pct. 1 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.R.P. – D.A.D.N., împotriva sentinţei civile nr. 256/CA din 14 iulie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5587/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5594/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
