ICCJ. Decizia nr. 5587/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5587/2010
Dosar nr. 1118/33/2010
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin cererea înregistrată la data de 6 iulie 2010, reclamanta SC F.A.D.F. SRL T. a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din data de 15 iunie 2010 emisă de Primăria mun. Câmpia Turzii - Serviciul Impozite şi Taxe, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ, având ca obiect anularea deciziei a cărei suspendare o solicită.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia de impunere a Primăriei mun. Câmpia Turzii - Serviciul Impozite şi Taxe s-a stabilit în sarcina sa, din oficiu, obligaţia de plată a taxei pentru foraje şi excavări prev. de art. 267 alin. (4) C. fisc., în cuantum de 1.304.477 RON şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind declanşarea procedurii administrative prealabile, existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente pentru a se putea dispune măsura suspendării solicitată.
Prin întâmpinare, intimata Primăria Câmpia Turzii a solicitat respingerea cererii, susţinând că împrejurările de fapt şi drept nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi nu există iminenţa producerii unei pagube.
Prin sentinţa civilă nr. 297/2010 din 11 august 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC F.A.D.F. SRL T., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Câmpia Turzii - Serviciul Impozite şi Taxe şi a suspendat executarea deciziei de impunere din 15 iunie 2010 emisă de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond, în esenţă, a avut în vederea următoarele consideraţiuni.
În primul rând s-a menţionat că reclamanta a făcut dovada consemnării cauţiunii în sumă de 65.224 RON, stabilită de către instanţă, depunând în acest sens recipisa din 4 august 2010, înscrisă în Registrul de valori al Curţii de Apel Cluj.
Reclamanta a probat de asemenea că s-a adresat Serviciului de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei municipiului Câmpia Turzii, solicitând anularea deciziei de impunere a cărei suspendare se cere în prezenta cauză, contestaţia sa fiind înregistrată din 30 iunie 2010, fiind astfel îndeplinită condiţia ce vizează declanşarea etapei procedurii prealabile administrative, sub forma recursului graţios sau ierarhic.
Cu referire la lucrările pentru care pârâta a considerat că se impune eliberarea unei autorizaţii de foraje şi excavări, ce au fost efectuate în baza contractului de concesiune din 11 aprilie 2006 încheiat chiar cu instituţia pârâtă în scopul amenajării unei zone de agrement turistic, în condiţiile în care nici pe parcursul derulării lucrărilor, nici în momentul încheierii procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, respectiv la data de 29 ianuarie 2010, administraţia nu i-a adus la cunoştinţă reclamantei obligaţia de obţinere a autorizaţiei de foraje şi excavări, s-a apreciat că s-a adus atingere principiului încrederii legitime, existând astfel un caz bine justificat în speţă.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, prima instanţă a apreciat, faţă de conţinutul actelor depuse la dosar, că executarea deciziei de impunere din 15 iunie 2010, prin care se stabileşte o obligaţie bugetară într-un cuantum important, ar crea dificultăţi insurmontabile, ducând la perturbarea semnificativă a activităţii societăţii reclamante, imposibilitatea de executare de către reclamantă a obligaţiilor decurgând din raporturi comerciale şi în final, de realizarea obiectului său de activitate.
Ca urmare, s-a constatat că sunt îndeplinite cumulativ toate cerinţele prevăzute de art. 215 C. proc. fisc., coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi în consecinţă a fost admisă cererea de suspendare, astfel cum a fost formulată de societatea reclamantă.
2. Recursul exercitat de recurenta-pârâtă
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Primăria Municipiului Câmpia Turzii – Serviciul Taxe şi Impozite a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ..
Printr-un prim motiv de recurs s-a susţinut de către recurentă că potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Tribunalul Cluj era instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă.
Totodată recurenta a susţinut lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Câmpia Turzii, dată fiind natura acesteia de structură funcţională cu activitate permanentă, fără personalitate juridică.
În fine, recurenta, printr-un al treilea motiv de recurs a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a considerat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât în mod evident nu este satisfăcută în speţă cerinţa existenţei unui caz bine justificat.
În acest sens s-a arătat că administraţia publică locală nu avea obligaţia ca pe parcursul derulării lucrărilor de către reclamantă sau la momentul încheierii procesului verbal de recepţie să-i aducă acesteia la cunoştinţă obligaţia de obţinere a autorizaţiei de foraje şi excavări, astfel cum greşit a interpretat instanţa, care a apreciat că s-a adus atingere principiului încrederii legitime.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ. şi ţinând totodată seama de apărările intimatei-reclamante dar şi de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins ca atare, în considerarea celor în continuare prezentate.
Primul motiv de recurs invocat de recurentă, vizând necompetenţa materială a Curţii de apel în soluţionarea cererii de suspendare executare acte administrative formulată de intimata-reclamantă nu poate fi primit.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată, competenţa materială de fond este reglementată de lege în funcţie de două criterii, şi anume, poziţionarea autorităţii publice emitente în sistemul administraţiei publice şi respectiv valoarea impozitului, taxei, contribuţiei, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, după cum acestea sunt de, până la sau mai mari de 500.000 RON.
În cauzele care au ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, criteriul valoric este cel ce delimitează competenţa materială a Tribunalului faţă de cea a Curţii de Apel, în funcţie de suma în litigiu.
Cum în cauza de faţă s-a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din 15 iunie 2010 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a taxei pentru foraje şi excavări în cuantum de 1.304.477 RON, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, instanţa competentă este Curtea de Apel şi nu Tribunalul, cum eronat a susţinut recurenta, suma în litigiu fiind mai mare de 500.000 RON.
Nici motivul de recurs vizând lipsa calităţii procesuale pasive a recurentei nu poate fi primit câtă vreme în cauză a fost legal citată structura administrativă emitentă a actului a cărui suspendare s-a solicitat, respectiv Serviciul Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii.
După cum constant a statuat Înalta Curte în jurisprudenţa sa, în materia contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea autorităţii publice astfel cum este aceasta definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării şi executarea în concret a legii.
De altfel cu ocazia soluţionării cererii de faţă de către instanţa de fond recurenta-pârâtă nu a contestat calitatea sa de emitent al actului atacat, respectiv a deciziei de impunere din 15 iunie 2010.
În fine, Înalta Curte apreciază că nefondate sunt şi celelalte critici ale recurentei vizând aprecierea instanţei de fond cu privire la îndeplinirea cumulativă a cerinţelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative.
Raportat la considerentele sentinţei atacate dar şi la probatoriile administrate, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod judicios a analizat şi argumentat existenţa atât a cazului bine justificat cât şi pagubei iminente.
Împrejurarea că instanţa de fond s-a referit şi la principiul încrederii legitime, consacrat ca atare şi în jurisprudenţa comunitară, nu numai că nu este de natură să invalideze argumentaţia judecătorului fondului, ci, dimpotrivă demonstrează că au fost avute în vedere suficiente indicii de natură a răsturna prezumţia de legalitate a actului administrativ şi a face verosimilă iminenţa procedurii unei pagube, în situaţia particulară supusă analizei, expres arătate în considerentele sentinţei atacate.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Primăria Municipiului Câmpina Turzii – Serviciul Impozite şi Taxe împotriva sentinţei civile nr. 297/2010 din 11 august 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5585/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5589/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
