ICCJ. Decizia nr. 5592/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5592/2010
Dosar nr. 786/42/2010
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 26 CC din 04 august 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în pretenţii formulată de reclamantul P.L., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Sănătăţii, în favoarea Judecătoriei Moreni.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că obiectul litigiului cu care petiţionarul P.L. a învestit instanţa de judecată îl formează despăgubirile (pretenţiile) acestuia îndreptate împotriva Statului Român şi a instituţiilor pârâte indicate în cuprinsul acţiunii introductive, ca urmare a inacţiunii/pasivităţii acestora de a răspunde unor reclamaţii ale petentului, arătând că din concluziile scrise şi precizarea acţiunii depuse la dosar rezultă aceeaşi cerere, reiterată sub altă formă.
Instanţa a constatat că, în raport de valoarea pretenţiilor reclamantului, de 10.000 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ. şi potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competenţa soluţionării cauzei revine Judecătoriei Moreni, motiv pentru care a trimis acesteia dosarul spre competentă soluţionare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.L.
În susţinerea cererii de recurs, recurentul-reclamant arată că a fost judecat de Judecătoria Moreni, care şi-a declinat competenţa, că a fost judecat de forul superior - Tribunalul Dâmboviţa, şi că a fost judecat de Curtea de Apel Ploieşti, care nu-şi asumă responsabilitatea unei hotărâri.
Recurentul-reclamant solicită Curţii de Apel să nu îl mai poarte pe drumuri, să ia o hotărâre, sau să trimită dosarul mai departe la un for superior, eventual Curtea Constituţională a României.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nul.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că motivele de recurs nu cuprind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., acesta cuprinzând motive străine cauzei.
Prin urmare, Înalta Curte constată că aspectele invocate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c): „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor în care instanţa de recurs ar putea reţine din oficiu motive de casare de ordine publică”.
Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanţă.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) şi art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi nici dezvoltarea acestora, în raport cu sentinţa recurată, se va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de P.L. împotriva sentinţei nr. 26 CC din 04 august 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5593/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5591/2010. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
