ICCJ. Decizia nr. 5593/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5593/2010
Dosar nr. 170/45/2010
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin cererea înregistrată la data de 8 martie 2010, sub nr. 170/45/2010 reclamantul C.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea în parte a hotărârii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 12 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi plata drepturilor salariale (bursă pentru auditorii de justiţie prevăzută de Legea nr. 303/2004 cuvenită începând cu data de 01 octombrie 2009), plata daunelor morale cauzate de această hotărâre, în sumă de 100.000 euro precum şi plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a arătat că la data de 21 septembrie 2009 a fost declarat „admis” la concursul de admitere la I.N.M., figurând cu nota finală 7,80, a participat în calitate de auditor de justiţie la deschiderea anului universitar, iar în perioada 02 octombrie-09 octombrie a participat la un stagiu de practică la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad.
La data de 29 octombrie 2009 a aflat de pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii de existenţa hotărârii nr. 1880 din 29 octombrie 2009, ocazie cu care a formulat cerere de suspendare a anului, cerere la care nu a primit niciun răspuns.
A formulat plângerea prealabilă conform Legii nr. 554/2004 împotriva hotărârii nr. 1880/2009, iar la data de 28 ianuarie 2010 i-a fost respinsă plângerea, cu motivaţia că nu îndeplineşte condiţiile privind buna reputaţie, deoarece figurează în evidenţele operative ale organelor de poliţie, fiind condamnat prin sentinţa penală nr. 1256 din 07 decembrie 2000, rămasă definitivă la data de 11 aprilie 2001, la pedeapsa amenzii de 35 RON pentru săvârşirea infracţiunii de insultă, prev. de art. 205 C. pen.
Reclamantul a precizat că în perioada 2006-2009 a fost angajat la Poliţia de Frontieră I.S.P.F. Vaslui - S.P.F. Fălciu şi că datorită procedurilor neclare ale regulamentului privind concursul de admitere în magistratură la data de 06 octombrie 2009 şi-a dat demisia din Poliţia de Frontieră pentru a se prezenta la stagiile de practică şi la cursurile I.N.M. şi mai ales pentru a nu se constata o stare de incompatibilitate.
Consideră reclamantul că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, considerând că o condamnare penală, în privinţa căreia a intervenit reabilitarea de drept, i-ar afecta buna reputaţie.
Prin întâmpinarea formulată Consiliul Superior al Magistraturii a răspuns criticilor formulate de reclamant, dezvoltând pe larg aspectele teoretice care definesc noţiunea de „bună reputaţie”, iar în privinţa reclamantului a apreciat că, întrucât acesta „figurează în evidenţele operative ale organelor de poliţie”, acest fapt este de natură a-i pune la îndoială reputaţia „neştirbită”, afectând percepţia opiniei publice asupra prerogativelor ce trebuie să guverneze activitatea şi statutul magistratului.
A mai susţinut pârâtul că reabilitarea de drept, intervenită în favoarea reclamantului, nu este suficientă pentru a se constata că acesta se bucură de o bună reputaţie, avându-se în vedere atât natura faptei săvârşite, cât şi împrejurarea că s-a impus condamnarea sa.
Prin sentinţa nr. 143/CA din 07 iunie 2010 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea promovată de reclamantul C.C. în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, a anulat în parte hotărârea nr. 1880 din 29 octombrie 2009, respectiv numai dispoziţiile ce-l privesc pe reclamant, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 303/2004.
Prin aceeaşi hotărâre au fost disjunse şi suspendate capetele de cerere privind plata drepturilor salariale şi plata de daune morale, fiind respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată ca nedovedit.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a fost admis Ia I.N.M. sesiunea august-septembrie 2009, după proba eliminatorie tip grilă, făcând parte din cei 240 candidaţi admişi, din totalul de 2.764. Ulterior a susţinut şi testul grilă de verificare a raţionamentului logic, interviul şi testul psihologic, iar conform art. 63 din regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii s-a procedat ulterior la verificarea îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii.
Prin hotărârea nr. 1880 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a constatat neîndeplinirea de către reclamant, alături de alte două persoane, a condiţiei bunei reputaţii, cu motivarea că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că „figurează în evidenţele operative ale poliţiei”, întrucât prin sentinţa penală nr. 1256 din 07 decembrie 2000, rămasă definitivă la data de 11 aprilie 2001, a fost condamnat la pedeapsa amenzii de 35 RON pentru infracţiunea de insultă prev. de art. 205 C. pen.
În privinţa acestei condamnări a intervenit ulterior reabilitarea de drept, având drept consecinţă lipsa antecedentelor penale ale persoanei şi încetarea oricăror interdicţii şi decăderi ce derivă din condamnarea penală definitivă.
Prima instanţă a apreciat, că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii stabilind aprioric că reclamantul nu îndeplinea condiţia bunei reputaţii, nu a examinat în niciun mod fapta pentru care acesta a fost condamnat cu amendă, împrejurările săvârşirii acesteia, conduita concretă a reclamantului la acel moment şi în timpul procesului, conduita ulterioară a acestuia etc., aspecte care, privite coroborat, ar fi fost de natură să creeze o imagine asupra persoanei reclamantului, asupra modului în care acesta este perceput în societate, dacă fapta sa a avut răsunet în comunitate, cum a fost privită şi ce a făcut reclamantul pentru a înlătura orice efecte negative. Ori, din cuprinsul sentinţei penale, rezultă că reclamantul a avut o conduită procesuală coerentă şi corectă, sinceră, nu a încercat să denatureze adevărul sau probele, a depus toate diligentele pentru aflarea adevărului.
S-a mai reţinut de către instanţă că în ceea ce-l priveşte pe reclamant, în măsura în care s-ar fi procedat la o analiză atentă şi complet obiectivă a conduitei acestuia, nu s-ar fi putut ajunge decât la concluzia că acea condamnare intervenită într-un moment al vieţii, în privinţa căreia legea a înlăturat orice consecinţe, nu a mai produs în decursul anilor alte consecinţe, nu a avut şi nici nu are un impact în opinia publică.
Astfel, s-a constatat că ulterior anului 2001 reclamantul s-a înscris la Facultatea de Drept Sibiu din cadrul Universităţii Sibiu şi apoi la Facultatea de Administraţie Publică din cadrul Universităţii Bucureşti, dedicându-şi timpul învăţăturii, iar în perioada 2006-2009 a fost angajat al Poliţiei de Frontieră I.S.P.F. Vaslui - S.P.F. Fălciu.
Instanţa de fond a apreciat că o asemenea interpretare realizată de Consiliul Superior al Magistraturii, fără luarea în considerare a ansamblului de aspecte şi condiţii ce definesc buna reputaţie, rigidă şi unilaterală, este de natură să creeze o imagine deformată asupra însăşi justiţiei, a scopului acesteia şi a rolului în societate.
Având în vedere cele reţinute, instanţa de fond a apreciat că se impune admiterea în parte a acţiunii, în sensul anulării hotărârii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 numai referitor la dispoziţiile ce-l privesc pe reclamant, constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 12 din Legea nr. 303/2004.
Stabilind că celelalte capete de cerere implică un supliment de probatorii care nu pot fi previzibile, instanţa a dispus disjungerea şi suspendarea acestora până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acestui prin capăt de acţiune.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul-pârât
Împotriva acestei hotărâri pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul Consiliul Superior al Magistraturii a criticat hotărârea primei instanţe ca fiind dată cu greşita aplicare a legii, în esenţă, în considerarea următoarelor argumente prezentate:
- instanţa de fond a nesocotit prevederile art. 12 din Legea nr. 303/2004 potrivit cu care admiterea în magistratură a judecătorilor şi procurorilor se face prin concurs, pe baza competenţei profesionale, a aptitudinilor şi a bunei reputaţii ca şi pe cele ale art. 27 din Regulamentul privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a I.N.M., aprobat prin hotărârea nr. 439/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că a apreciat că nu prezintă relevanţă din perspectiva acestor texte, faptul că reclamantul C.C. a fost condamnat, prin sentinţa penală nr. 1256 din 07 decembrie 2000, definitivă la 11 aprilie 2001, la pedeapsa amenzii de 35 RON pentru săvârşirea infracţiunii de insultă prevăzută de art. 205 C. pen.;
- în cauză condiţia bunei reputaţii nu este îndeplinită, raportat la împrejurarea că o astfel de cerinţă presupune ca moralitatea corpului de magistraţi şi aparenţa de moralitate, esenţiale pentru încrederea publicului în justiţie, urmărind satisfacerea interesului general, să nu fie lezate în niciun mod;
- exigenţele pe care le reclamă funcţia de demnitate publică a magistratului conduc la concluzia că noţiunea de bună reputaţie de care trebuie să dea dovadă viitorii magistraţi trebuie interpretată extensiv tocmai pentru a satisface cerinţele opiniei publice cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească viitorii judecători;
- faptul că în cazul reclamantului a intervenit reabilitarea de drept nu este suficient pentru a se constata că acesta se bucură de o bună reputaţie având în vedere că faţă de natura faptei săvârşite s-a impus condamnarea acestuia, fiind evident că lipsa antecedentelor penale, ca o condiţie distinctă de cea a bunei reputaţii, este verificabilă anterior înscrierii la concursul de admitere la I.N.M.;
- în fine, se impunea ca instanţa de contencios administrativ să analizeze nu numai legalitatea, dar şi oportunitatea actului administrativ atacat în funcţie de definiţia interesului public prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, republicată.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., reţinând şi apărările cuprinse în întâmpinarea depusă, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru motivele în continuare expuse şi urmează a fi admis, cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de intimatul-reclamant C.C.
Prin hotărârea nr. 1880 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost validate rezultatele concursului de admitere la I.N.M., organizat în perioada 25 iunie-25 septembrie 2009, ocazie cu care a fost reţinută neîndeplinirea cerinţei prevăzută de art. 12 şi 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, vizând buna reputaţie, de către mai mulţi candidaţi, printre care şi reclamantul-intimat.
În ceea ce îl priveşte pe acesta din urmă, în cuprinsul sus-arătatei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a reţinut că nu poate fi reţinută ca fiind îndeplinită condiţia „bunei-credinţe”, date fiind menţiunile ce figurează în evidenţele operative ale organelor de poliţie, informaţii transmise de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi calificate ca secretizate.
Instanţa de fond a admis acţiunea promovată de intimatul-reclamant şi a anulat în parte actul administrativ contestat, respectiv hotărârea nr. 1881 din 29 octombrie 2009 a Plenului, numai în ceea ce îl priveşte pe acesta, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 303/2004.
Examinând cererea reclamantului şi actele dosarului prin raportare la dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cu care la concursul pentru admiterea la I.N.M. se poate înscrie persoana care îndeplineşte cumulativ mai multe condiţii, printre care şi pe cea a lipsei antecedentelor penale sau a cazierului fiscal [art. 14 lit. c)], prima instanţă a reţinut că în mod evident reclamantul a îndeplinit această condiţie întrucât prin reabilitarea de drept intervenită în privinţa condamnării sale la pedeapsa amenzii, în cuantum de 35 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen. (sentinţa penală nr. 1256 din 7 decembrie 2000 rămasă definitivă la 11 aprilie 2001), efectul este acela al lipsei antecedentelor penale.
Ca un argument suplimentar în favoarea admiterii acţiunii reclamantului judecătorul fondului a arătat, în esenţă, cu referire la condiţia bunei reputaţii, prevăzută ca o condiţie pentru dobândirea calităţii de magistrat, că recurentul Consiliul Superior al Magistraturii a dat o interpretare simplistă şi limitată situaţiei concrete a reclamantului, ignorând conduita acestuia şi împrejurările survenite ulterior condamnării primite, ceea ce este de natură să-i afecteze sine die reputaţia.
Contrar celor reţinute de prima instanţă şi în acord cu susţinerile recurentei, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe a fost dată cu greşita aplicare a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a prevederilor Regulamentului privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a I.N.M., aprobat prin hotărârea nr. 439/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, candidaţii admişi la acest concurs urmează a fi verificaţi sub aspectul îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 677/2001, pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, validarea rezultatelor concursului fiind tot o prerogativă a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Înalta Curte apreciază că, în cauză, Consiliul Superior al Magistraturii şi-a exercitat atribuţiunile în cadrul prerogativelor legale conferite, fără a se putea reţine că marja sa de apreciere a fost excesivă, de natură a atrage nelegalitatea actului contestat.
Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia judecătorului fondului în sensul că, din perspectiva modului de abordare a problemei bunei reputaţii a reclamatului de către Consiliul Superior al Magistraturii, simpla existenţă în evidenţele proprii ale poliţiei ale unei fapte, faţă de care a intervenit reabilitarea, nu afectează şi nu trebuie să-i afecteze în niciun mod reputaţia.
În realitate, în mod evident, astfel cum a prevăzut şi legiuitorul cele două condiţii, cea a lipsei antecedentelor penale şi cea a bunei reputaţii sunt distinct prevăzute şi verificabile la momente diferite în cadrul procesului de selecţie al viitorilor magistraţi şi este firesc să fie aşa câtă vreme exercitarea demnităţii de magistrat este privită şi reglementată, în ideea în care exigenţele pe care le reclamă această funcţie sunt deosebite.
Este adevărat că actul normativ aplicabil nu defineşte nici buna reputaţie şi nici noţiunea de „evidenţă operativă a poliţiei”.
Nu mai puţin însă nu se poate susţine că prin reglementările prevăzute s-a urmărit ca selecţia viitorilor candidaţi să se realizeze după cele mai exigente standarde atât în ceea ce priveşte cunoştinţele profesionale dar şi cu referire la faptele, conduita, atitudinea unei persoane care potenţial, ar putea altera încrederea societăţii în capacitatea de a răspunde exigenţelor profesiei, sau mai succint spus, cu referire la reputaţia sa.
În situaţia concretă a reclamantului şi în lipsa unor criterii impuse de actul normativ aplicabile, Înalta Curte reţine că recurentul-pârât şi-a exercitat dreptul de apreciere cu respectarea principiului legalităţii şi mai ales în ideea menţinerii acestor standarde ridicate, corespunzătoare exigenţelor speciale impuse pentru exercitarea unui serviciu public în care încrederea opiniei publice în imparţialitatea, probitatea şi demnitatea magistratului este esenţială, fără ca aceste sintagme să fie abordări rigide, aşa cum a apreciat prima instanţă.
Situaţia personală, reputaţia viitorilor magistraţi se impune a fi pe măsura demnităţii profesiei şi a responsabilităţilor pe care şi le asumă. Din această perspectivă, chiar reţinând buna conduită a reclamantului ulterior datei la care acesta a fost condamnat pentru o faptă de insultă, pe care a şi recunoscut-o, Înalta Curte apreciază că în raport tocmai de natura faptei săvârşite şi faţă de ceea ce reprezintă latura obiectivă a unei astfel de infracţiuni şi impactul potenţial al unei astfel de conduite asupra opiniei publice, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în mod just a apreciat că în situaţia reclamantului intimat nu este îndeplinită cerinţa bunei-reputaţii.
În fine, relevanţă prezintă, astfel după cum a indicat şi recurentul, împrejurarea că şi reglementările internaţionale referitoare la criteriile de selecţie a viitorilor magistraţi, cum ar fi Carta Universală a Judecătorului, Carta Europeană privind statutul judecătorului, şi Recomandarea nr. 12 a Comitetului Miniştrilor din Consiliul Europei reclamă o maximă exigenţă din partea organismelor abilitate în ceea ce priveşte evaluarea profesională, dar şi probitatea morală şi conduita socială ireproşabilă de care trebuie să dea dovadă aspiranţii la calitatea de magistrat, înţelegându-se prin aceasta şi lipsa oricărei încălcări a legii.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 143/CA din 07 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acţiune reclamantului C.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5651/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5592/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
