ICCJ. Decizia nr. 5595/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5595/2010
Dosar nr. 131/54/2010
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta N.E. a chemat în judecată pârâţii A.N.R.P. şi M.E.F. - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor să emită şi să comunice Decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.
În motivarea cererii s-a arătat că prin dispoziţia nr. 10561 din 30 iunie 2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către reclamanta N.E., pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova.
S-a arătat că dispoziţia nr. 10561/2005 a rămas definitivă şi a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală, însă nu a fost soluţionat până la data formulării acţiunii.
Reclamanta a mai arătat că Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul şi, constatând că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, să transmită dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi finalizată prin emiterea, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
A susţinut reclamanta că nesoluţionarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 4 ani de la emiterea dispoziţiei nr. 10561/2005 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acţiuni este unul legitim şi urmăreşte obligarea pârâţilor la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Reclamanta a mai arătat că pârâtele nu se pot prevala de faptul că soluţionarea dosarului trenează datorită faptului că entităţile investite cu soluţionarea notificărilor nu ar deţine întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii dispoziţiei, întrucât au la dispoziţie pârghiile legale pentru urgentarea soluţionării procedurii, acesta fiind principalul scop pentru care pârâta a fost înfiinţată.
Reclamanta a mai susţinut că autorităţile pârâte nu au luat măsuri eficiente pentru soluţionarea dosarului de despăgubiri în termenul rezonabil la care se referă art. 6 din C.E.D.O., precum şi faptul că prin neîndeplinirea obligaţiei de a emite titlul de despăgubire pârâtele aduc atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile şi valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la C.E.D.O.
La data de 18 februarie 2010 pârâta A.N.R.P. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., arătând că atribuţiile sale sunt prevăzute de art. 2 din HG nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare, iar în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu A.N.R.P. este învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Faptul că A.N.R.P. asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale nu îi conferă calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea A.N.R.P. la plata daunelor cominatorii, pârâta A.N.R.P. a susţinut că această cerere este inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost emisă Decizia reprezentând titlu de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea A.N.R.P., această obligaţie revenind Comisiei Centrale.
La data de 18 februarie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei referitoare la obligarea Comisiei Centrale la plata daunelor cominatorii, pârâta a arătat că această cerere este inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost emisă Decizia reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea Comisiei Centrale, în condiţiile în care procedura administrativă prevăzută de Titlul II din Legea nr. 247/2005 nu a fost finalizată.
Prin sentinţa nr. 150 din 22 martie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta N.E., în contradictoriu cu pârâtul M.E.F. - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; a obligat pârâta Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru reclamantă şi a respins capătul de cerere având ca obiect daune cominatorii.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă faptul că acţiunea formulată de reclamantă este întemeiată numai în parte, respectiv în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire cu privire la imobilul preluat abuziv ce a aparţinut reclamantei.
În acest sens s-a reţinut de către instanţă că reclamanta a solicitat ca în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, judeţul Dolj, iar prin dispoziţia nr. 10561 din 30 iunie 2005, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în favoarea reclamantei, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr. 12635/CC din 07 aprilie 2006.
S-a constatat că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului său, ori a contravalorii acestuia, prin formularea unei notificări în anul 2001 (201/N/2001), autoritatea locală cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunţându-se la 30 iunie 2005.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că, deşi dosarul a fost înaintat autorităţilor pârâte la data de 07 aprilie 2006, până la data la care s-au formulat întâmpinări în prezenta cauză dosarul reclamantei nu fusese analizat, aceste aspecte fiind de natură să definească atitudinea culpabilă în nesoluţionarea cu celeritate a dosarului privind-o pe reclamantă.
Instanţa a constatat că în speţa de faţă prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie, cât şi a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, motiv pentru care s-a apreciat că absenţa totală a despăgubirilor creează reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect daune cominatorii, instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiat, întrucât executarea unei sentinţe pronunţate în contencios este supusă regimului sancţionator prevăzut de art. 24 din Legea nr. 54/2004, astfel încât aplicarea unor daune cominatorii ar echivala cu o dublă sancţiune.
Faţă de considerentele expuse anterior, instanţa de fond a admis acţiunea, a obligat pârâta Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru reclamantă şi a respins capătul de cerere având ca obiect daune cominatorii.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., se critică hotărârea instanţei de fond pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că în speţă au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei.
Astfel, se arată de către recurentă că în cauza supusă judecăţii etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent dispoziţiei nr. 10561 din 30 iunie 2005 a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 12270/CC.
Referitor la verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilul notificat de reclamantă, precum şi la etapa evaluării, se arată că acestea sunt condiţionate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Mai mult, soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită. Altfel spus, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanşează prin simpla cerere a persoanei îndreptăţite, ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din actul normativ amintit, aşa cum a fost modificat şi completat prin OUG nr. 81/2007.
Legiuitorul, neprevăzând un termen de soluţionare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a stabilit că ordinea de soluţionare a dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Se mai reţine prin motivele de recurs formulate faptul că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariţia OUG nr. 81/2007 şi cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit, dispoziţii însoţite de avizul de legalitate emise de prefecturi.
În cauza dedusă judecăţii, se apreciază că dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înaintea de intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
În aceste condiţii, recurenta apreciază că instanţa de fond nu a reţinut, sub nicio formă, aspectele legate de ordinea de soluţionare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, susţinând, în mod greşit, existenţa depăşirii termenului rezonabil în privinţa soluţionării dosarului aferent dispoziţiei nr. 10561 din 30 iunie 2005 a Primăriei Municipiului Craiova.
Se mai reţine faptul că adoptarea deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, la care s-a făcut referire mai sus, s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie şi pentru a nu se încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înfiinţare (2005). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat principiul egalităţii ca unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar.
Or, în sfera dreptului comunitar, principiul egalităţii exclude ca situaţiile comparabile să fie tratate diferit şi situaţiile diferite să fie tratate similar, cu excepţia cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Totodată, instanţa de fond a obligat Comisia Centrală la emiterea directă a deciziei conţinând titlul de despăgubire, fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligaţii, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce şi la conjuncturi juridice anormale, şi anume existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, care nu poate fi pusă în executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziţiei emise de entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.
Altfel spus, s-ar ajunge în situaţia acceptată potrivit căreia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să fie obligată să emită Decizia de despăgubire în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, deşi executarea obligaţiei nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci de evaluatori.
De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că între data efectuării evaluării şi data emiterii deciziei de către Comisia Centrală există o perioadă în care raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptăţite, acestea din urmă pot formula obiecţiuni la care evaluatorul desemnat trebuie să răspundă şi să comunice acest răspuns atât persoanelor îndreptăţite, cât şi Comisiei Centrale, cu menţiunea că obligaţia de a comunica raportul de evaluare, precum şi răspunsul la eventuale obiecţiuni revin evaluatorului desemnat şi nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru toate aceste considerente, recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea sentinţei civile nr. 150 din 22 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii cererii introductive de instanţă formulată de reclamanta N.E. ca fiind neîntemeiată, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel fiind, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:
- alin. „(1) Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”;
- alin. „(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor”;
- alin. „(21) Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”;
- alin. „(22) Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării”;
- alin. „(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi”;
- alin. „(4) Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură”;
- alin. „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare”;
- alin. „(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”.
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menţionează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”
În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1)-(2) şi (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
În speţa de faţă dosarul de despăgubire pentru dispoziţia emisă a fost transmis şi înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în anul 2006, sub nr. 12635/CC din 07 aprilie 2006.
În cauză s-a efectuat verificarea legalităţii măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.
Recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de soluţionare prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală, însă aceasta avea obligaţia de a trimite dosarul unui evaluator sau societăţii de evaluare desemnate.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăşi acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.
Soluţionarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanţie instituită de art. 6 din C.E.D.O., garanţie ce priveşte, în cauzele de natură civilă, nu numai desfăşurarea procedurii în faţa instanţei de judecată, dar şi procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicţii este condiţionată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în aşa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluţionarea cererilor reclamanţilor de emitere a titlurilor de despăgubire se aduc grave prejudicii acestora.
Legea nr. 247/2005 este o lege de reparaţie, iar autorităţile executive ale statului au obligaţia de a o pune în executare prin derularea procedurilor administrative într-un termen rezonabil compatibil cu Constituţia României, dreptul intern şi normele internaţionale (art. 6 din C.E.D.O.).
Cum dosarul reclamantei N.E. a fost înregistrat la Comisie sub nr. 12635/CC din 07 aprilie 2006, se reţine că nesoluţionarea acestuia într-un termen de aproximativ 4 ani şi neîndeplinirea obligaţiei de a emite un titlu de despăgubire, aduce o atingere evidentă noţiunii de bun garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că autoritatea recurentă este în culpă, pentru că nu a luat măsuri eficiente pentru soluţionarea cererii reclamantei şi, în consecinţă, a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În concluzie, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 150 din 22 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5572/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5596/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
