ICCJ. Decizia nr. 5594/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5594/2010
Dosar nr. 310/46/2010
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Prima instanţă
a. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea formulată la data de 10 martie 2010 reclamanta SC A.D. SRL Piteşti a solicitat instanţei să dispună suspendarea deciziei de impunere din 17 septembrie 2009, emisă de pârâta D.G.F.P. Argeş, până la soluţionarea irevocabilă de către instanţa de fond a contestaţiei formulată împotriva actului.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a susţinut că în urma unui control fiscal au fost emise raportul de inspecţie fiscală din 17 septembrie 2009 şi decizia de impunere din 17 septembrie 2009, pe care le-a contestat.
Cu privire la condiţia cazului bine justificat, reclamanta a susţinut că debitele fiscale reprezentând 1.094.875 RON impozit pe profit, 92.714 RON majorări de întârziere, 1.300.163 RON T.V.A. şi 163.112 RON majorări de întârziere T.V.A., se bazează doar pe menţiunile cuprinse în nota de constatare din 13 august 2009, încheiată de Garda Financiară Arad, refuzându-se realizarea unui control încrucişat şi la SC A.C. SRL.
A precizat că a înregistrat în contabilitate tranzacţiile, plătind toate facturile emise de furnizor.
Reclamanta a arătat că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, deoarece prin înfiinţarea popririi asigurătorii s-ar produce consecinţe deosebit de grave, constând în imposibilitatea onorării contractelor de leasing pentru mijloacele de transport necesare desfăşurării activităţii, precum şi neonorarea obligaţiilor de plată a ratelor creditelor angajate la instituţiile bancare.
A mai adăugat şi faptul că societatea are un număr de 43 de salariaţi, iar decizia de impunere ar putea conduce la oprirea activităţii societăţii, având drept consecinţă pierderea locurilor de muncă.
b. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 65/F-CONT din 7 aprilie 2010 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de petenta SC A.D. SRL privind suspendarea executării deciziei de impunere din 17 septembrie 2009 emisă de intimata D.G.F.P. Argeş.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din analiza susţinerilor reclamantei, coroborate cu probatoriul administrat, a rezultat că nu era îndeplinită condiţia „cazului bine justificat";, impusă prin dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, Curtea a apreciat că din probe nu a rezultat că organele fiscale nu au realizat controlul încrucişat de care se prevalează, iar pe de altă parte, această măsură se poate realiza în continuare, pe perioada derulării litigiului. Instanţa a concluzionat că, presupunând că acest control încrucişat ar fi probat realitatea unor relaţii comerciale şi înregistrarea corectă în contabilitate a operaţiunilor comerciale, nu se poate trece peste aspectul că facturile fiscale nu conţin elementele obligatorii, impuse de dispoziţiile art. 155 alin. (5) lit. a) C. fisc.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, impusă de textul de lege menţionat anterior, s-a considerat că o astfel de sumă, imputată prin decizia de impunere, poprită ulterior, poate crea pentru societate şi salariaţii săi dezechilibru economic, însă, aşa cum s-a menţionat, neîndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de lege, nu poate conduce la suspendarea actului fiscal.
Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere faptul că suspendarea executării urma să-i profite reclamantei numai până la momentul soluţionării contestaţiei pe cale administrativă,dar calea administrativă de atac s-a finalizat, s-a emis decizia,care a fost contestată la instanţă, existând posibilitatea pentru parte de a reitera o nouă cerere, în contextul în care există deja un alt volum de probe.
Apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă cererea de suspendare, ca nefondată.
II.Instanţa de recurs
a.Motivele de recurs
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC A.D. SRL. Recurenta a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că în speţă erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării deciziei de impunere din 17 septembrie 2009 emisă de intimata-pârâtă D.G.F.P. Argeş.
Astfel, s-a arătat că în cauză exista un caz bine justificat, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, întrucât organele de control nu au stabilit cu certitudine starea de fapt fiscală, considerând greşit că tranzacţiile efectuate nu au fost reale, încălcând prevederile art. 6 C. proc. fisc. şi art. 6 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a acestuia, coroborate art. 7 C. proc. fisc., în sensul că nu s-au utilizat şi analizat informaţiile şi documentele prezentate de contribuabil şi nu s-au urmat procedurile şi metodele de control fiscal, printre care şi controlul încrucişat reglementat de art. 97 lit. b) C. proc. fisc., neputând fi primit argumentul folosit de prima instanţă, cum că exista posibilitate efectuării ulterioare a unui control încrucişat, din moment ce s-a emis deja decizia de impunere, pe baza unei situaţii de fapt stabilită eronat de organul fiscal.
Recurenta a susţinut că a înregistrat în contabilitatea sa toate documentele eliberate de furnizori şi facturi fiscale care îndeplinesc condiţiile legale, acestea figurând şi în jurnalul de cumpărări al societăţii, întocmit pe fiecare lună în parte, aparenţa dreptului vizând realitatea tranzacţiilor efectuate între recurentă şi SC A.D. SRL fiind în favoarea sa, plăţile făcute de această din urmă societate efectuându-se numai prin decontare bancară.
S-a învederat că la 31 august 2009 Garda Financiară a efectuat un control la furnizorul recurentei SC A.C. SRL în urma căruia s-a stabilit că această societate şi-a desfăşurat legal activitatea, nefiind constatate încălcări a legilor fiscale.
Recurenta a concluzionat că a dovedit existenţa unui caz bine justificat, dar şi a unei pagube iminente, astfel încât să se poată dispune suspendarea executării deciziei de impunere emise de intimată.
În dovedirea motivelor de recurs s-a solicitat proba cu înscrisuri depunându-se la dosar balanţa analitică din perioada 1 ianuarie -31 mai 2009, facturi fiscale, jurnal de cumpărări – lunile ianuarie - mai, ordine de plată emise de SC A.D. SRL nota de constatare a Gărzii Financiare Bucureşti.
Intimata deşi legal citată nu a formulat întâmpinare şi nu trimis reprezentant în instanţă.
b.Considerentele instanţei de recurs
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată următoarele.
Prin decizia de impunere din 17 septembrie 2009 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală din aceeaşi dată, intimata pârâtă D.G.F.P. Argeş a stabilit în sarcina recurentei datorii bugetare reprezentând T.V.A. suplimentar în valoare de 1.300.163 RON, 163.112 RON majorări de întârziere aferente şi impozit pe profit suplimentar în valoare de 1.094.875 RON, precum şi majorări de întârziere aferente în valoare de 92.714 RON, ca urmare a înregistrării în contabilitatea societăţii recurente a unor cheltuieli constatate de Garda Financiară Arad a fi „operaţiuni fictive, care nu au la baza un document justificativ potrivit legii, prin care să facă dovada efectuării operaţiunii, sau intrării în gestiune după caz, potrivit normelor” , respectivele cheltuieli nefiind deductibile la calculul impozitului pe profit, cum greşit a considerat recurenta.
Controlul organelor fiscale a stabilit că pe nici o factură din perioada verificată - în care societate recurentă a efectuat achiziţii de cereale intracomunitare din Ungaria - nu au fost înscrise datele obligatorii privind expediţia mărfii, pentru a se putea corela documentele de livrare, pentru a se dovedi efectuarea transportului în mod real, fizic, a mărfurilor livrate şi locul de încărcare a acestora, pentru a se verifica provenienţa licită, toate facturile fiscale în valoare de 8.143.129 RON, din care T.V.A. reprezintă 1.300.163 RON, nu aveau completate seria facturii şi data expedierii bunurilor, încălcându-se prevederile art. 155 alin. (5) lit. a) şi i) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea unui act administrativ este o măsură de excepţie, care nu se poate dispune decât în cazul existenţei cumulative a condiţiilor prevăzute de acest text, adică a unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, pentru a nu se aduce atingere caracterului executoriu al actului administrativ, contribuabilul fiind obligat şi la achitarea unei cauţiuni, în cuantumul prevăzut de art. 215 C. proc. fisc.
Art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 defineşte cazul bine justificat ca fiind acea împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În examinarea cererilor de suspendare a executării, instanţa de contencios administrativ nu poate antama fondul dreptului, în speţă decizia de impunere fiind contestată în temeiul art. 205 C. proc. fisc., însă din verificarea susţinerilor recurentei, prin prisma probatoriilor administrate, ţinând cont de prevederile art. 155 alin. (5) lit. a) C. fisc. potrivit cărora „T.V.A. nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit, în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiuni pentru care se solicită deducerea T.V.A.”, Înalta Curte apreciază că aparenţa dreptului nu este în favoarea recurentei, întrucât documentele justificative nu îndeplinesc cerinţele legale pentru deducerea T.V.A.
Susţinerile recurentei cum că nu s-au utilizat toate informaţiile şi documentele prezentate de ea pentru stabilirea unei situaţii de fapt corecte de către organele fiscale de control sunt nefondate, raportul de inspecţie fiscală din 17 septembrie 2009 fiind întocmit de D.G.F.P. Argeş după întocmirea notei de constatare din 13 august 2009 de către Garda Financiară Arad, aşa încât nu pot fi înlăturate constatările organelor de control aparţinând a două instituţii diferite, după examinarea evidenţelor contabile ale recurentei, probatoriile pretins neexaminate putând forma obiectul contestaţiei acesteia, dar neputând reprezenta o justificare obiectivă şi rezonabilă a măsurii suspendării executării.
Toate celelalte susţineri ale recurentei privind plata preţului prin decontare bancară, înregistrarea facturilor fiscale în jurnalul de cumpărări, nu pot conduce la altă soluţie, reprezentând aspecte ce urmează a fi analizate de instanţa de fond.
Nici nota de constatare a Gărzii Financiare Bucureşti din 31 august 2009 întocmită în urma controlului desfăşurat la SC A.C. SRL nu poate justifica modificarea concluziilor primei instanţe, deoarece vizează o altă societate, nerezultând că s-au verificat operaţiunile comerciale derulate cu recurenta.
Inexistenţa uneia din condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune măsura suspendării executării unui act administrativ, respectiv a cazului bine justificat, face inutilă cercetarea ceRON de a doua condiţii, a pagubei iminente, aşa cum este definită de art. 2 lit. ş) din Legea n r.554/2004, întrucât măsura suspendării nu se poate dispune decât în cazul existenţei cumulative a celor două condiţii.
c. Soluţia instanţei de recurs
Constatând că sentinţa atacată este temeinică şi legală, că nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.D. SRL Piteşti împotriva sentinţei nr. 65/F – CONT din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5589/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5597/2010. Contencios. Despăgubire.... → |
|---|
