ICCJ. Decizia nr. 5602/2010. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5602/2010
Dosar nr. 5981/2/2008
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 7 august 2008, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii SA Bucureşti a chemat în judecată Curtea de Conturi a României, solicitând anularea parţială a deciziei din 30 iulie 2009 emisă de Preşedintele Secţiei de Control Financiar Ulterior.
Astfel, cu privire la bunurile considerate ca având caracter public aflate în patrimoniul societăţii, s-a învederat că acestea constituie proprietatea privată a acesteia, dobândite atât prin actul de înfiinţare, precum şi ulterior, în îndeplinirea obiectului de activitate, fiind nelegală menţinerea în sarcina reclamantei a obligaţiei de a declara aceste bunuri ca fiind proprietate publică.
Referitor la onorariul de avocat achitat de societate în baza contractului de asistenţă juridică privind pregătirea procesului de privatizare a societăţii, suma plătită constituie cheltuieli deductibile, fiind efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
Cauza a fost înregistrată la secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti care, prin încheierea din 11 februarie 2009, a invocat din oficiu excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (4) din H.G. nr. 372/1998, referitoare la dispoziţia de trecere a reţelelor aflate în administrarea R.A. Radiocomunicaţii, în proprietatea reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 3433 din 21 octombrie 2009, instanţa a respins excepţia de nelegalitate şi de asemenea, a respins şi acţiunea ca neîntemeiată.
Referitor la excepţia de nelegalitate, instanţa a considerat-o nefondată, în raport de împrejurarea că hotărârea de guvern, ca act administrativ unilateral cu caracter individual a fost adoptată anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut, în esenţă, că reţelele de transport şi distribuţie de telecomunicaţii, prevăzute la pct. 2 din decizia contestată, sunt bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului, H.G. nr. 372/1998 neproducând efecte asupra caracterului proprietăţii.
Cu privire la pct. 6 din decizie, s-a constatat că în mod justificat s-a dispus înregistrarea în patrimoniul public al statului a contravalorii echipamentelor dobândite din fonduri publice, în raport de hotărârea Curţii de Conturi nr. 18/2005.
Instanţa a respins şi solicitarea reclamantei de a se constata ca fiind deductibile fiscal cheltuielile în sumă de 187.270,24 RON reprezentând onorariu de avocat, întrucât acestea nu au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Societatea Naţională de Radiocomunicaţii SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că sentinţa cuprinde motive contradictorii, întrucât pe de o parte, respinge excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 372/1998, prin care a fost înfiinţată societatea, în patrimoniul căreia au fost transferate bunurile Regiei Autonome de Radiocomunicaţii, iar pe de altă parte, nu ţine cont de prevederile hotărârii de guvern.
Astfel, în H.G. nr. 273/1998 s-a prevăzut expres că la data reorganizării regiei autonome nu existau în administrarea acesteia bunuri proprietate publică a statului şi s-a dispus totodată, ca bunurile aparţinând domeniului privat al statului, inclusiv reţelele de transport şi distribuţie de telecomunicaţii, să treacă în proprietatea societăţii reclamante.
Faţă de aceste prevederi, a arătat reclamanta, este nelegală soluţia dispusă la pct. 2 al deciziei contestate, menţinută de instanţă, privind inventarierea bunurilor de natura reţelelor de transport şi distribuţie de telecomunicaţii, precum şi includerea lor în domeniul public al statului.
Cât priveşte susţinerea că, potrivit prevederilor constituţionale – art. 135 alin. (4) – cu forţă juridică superioară dispoziţiilor cuprinse în hotărârea de guvern, aceste bunuri ce reprezintă căi de comunicaţie ar forma obiectul exclusiv al proprietăţii publice, reclamanta a arătat că, potrivit Legii telecomunicaţiilor nr. 74/1996 reţelele de telecomunicaţii nu pot fi cuprinse în sintagma „căi de comunicaţii”.
De asemenea, reclamanta a criticat respingerea cererii de anulare a pct. 6 din decizia atacată, prin care s-a dispus înregistrarea în patrimoniul public al statului a sumei de 59.143.000.000 RON, contravaloarea echipamentelor dobândite din fonduri publice. Reclamanta a arătat că şi aceste bunuri constituie proprietatea sa, decizia nr. 18/2005 emisă de pârâtă, la care face referire sentinţa atacată neavând legătură întrucât are un cu totul alt obiect.
Referitor la soluţia dată pct. 3 al deciziei, reclamanta a învederat că instanţa a interpretat în mod eronat prevederile art. 21 alin. (1) C. fisc., conform cărora, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cele efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.
Onorariul achitat unei societăţi de avocaţi pentru pregătirea procesului de privatizare constituie, după opinia reclamantei, cheltuieli deductibile, efectuarea lor fiind obligatorie potrivit H.G. nr. 774/2005 şi Legii nr. 137/2002.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune modificarea sentinţei numai sub aspectul anulării pct. 2 din decizia din 3 iulie 2008 şi din procesul-verbal de constatare din 23 iunie 2008 al Curţii de Conturi, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Astfel, critica privind caracterul contradictoriu al motivării sentinţei este întemeiată, instanţa, deşi a respins excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 372/1998, înlăturând prevederile acesteia, pe considerentul că potrivit art. 135 alin. (4) din Constituţie şi Legii nr. 213/1998 reţelele de telecomunicaţii constituie proprietate publică a statului.
Astfel cum s-a menţionat în întâmpinarea formulată de Guvernul României – citat în proces urmare a invocării excepţiei de nelegalitate – regimul juridic al reţelelor de transport şi distribuţie de telecomunicaţii aflate în patrimoniul reclamantei a fost stabilit prin H.G. nr. 372/1998, dată în aplicarea O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome.
La data adoptării ordonanţei de urgenţă şi a hotărârii de guvern susmenţionate, s-a avut în vedere faptul că reţelele de telecomunicaţii făceau parte din domeniul privat al statului şi nu se încadrau în categoria bunurilor enumerate la art. 53 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, ce rămâneau în proprietatea statului şi erau date în administrare directă.
Prin H.G. nr. 372/1998 s-a dispus înfiinţarea Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii prin reorganizarea Regiei Autonome de Radiocomunicaţii, menţionându-se expres în art. 3 alin. (1) că la data reorganizării regia nu are în administrare bunuri proprietate publică.
Totodată, prin art. 3 alin. (4) din hotărâre s-a dispus trecerea bunurilor din domeniul privat al statului, inclusiv reţelele aflate în administrarea regiei autonome, în proprietatea societăţii nou înfiinţate.
În consecinţă, este întemeiată susţinerea reclamantei privind netemeinicia dispoziţiei cuprinse la pct. 2 din decizia contestată prin care s-a dispus ca societatea să inventarieze bunurile de natura reţelelor de transport şi de distribuţie de telecomunicaţii, să le includă în domeniul public al statului şi să încheie pentru aceste bunuri contract de concesiune cu Ministerul Comunicaţiilor.
Faţă de cele expuse, Curtea va modifica sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii şi a anulării prevederilor susmenţionate.
Cea de-a doua critică formulată de reclamantă, privind dispoziţia cuprinsă la pct. 6 din decizie, nu este fondată, fiind corectă soluţia instanţei sub acest aspect.
Astfel, organele de control ale Curţii de Conturi au dispus înregistrarea în patrimoniul public al Statului a sumei de 59.143.000.000 ROL, reprezentând contravaloarea echipamentelor dobândite din fonduri publice, în urma rămânerii irevocabile a unei hotărâri judecătoreşti.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, suma susmenţionată se regăseşte şi în decizia nr. 18/A/2005 a Curţii de Conturi prin care s-a dispus majorarea domeniului public al statului cu acea valoare, constatându-se majorarea nejustificată a domeniului privat al statului cu contravaloarea echipamentelor dobândite prin achiziţie publică, ce constituie bunuri de interes public.
Dispoziţia nu a fost executată de reclamantă, deşi întâmpinarea pe care aceasta a formulat-o a fost respinsă prin decizia Curţii de Conturi nr. 1122/2005, iar contestaţia împotriva acesteia a fost anulată ca netimbrată prin sentinţa civilă nr. 3500/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin decizia nr. 2209/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Curtea nu va primi nici susţinerea reclamantei privind anularea măsurii dispuse la pct. 3 din decizia atacată, privind diminuarea pierderii fiscale pentru anul 2005 cu suma de 187.270,24 RON, considerată ca o cheltuială nedeductibilă a societăţii.
Astfel, Curtea reţine că nu pot fi calificate drept deductibile cheltuielile constând în onorariul de avocat, chiar dacă plăţile, reprezentând cheltuieli pentru pregătirea şi realizarea privatizării societăţii, au fost aprobate a fi achitate de către reclamantă, conform art. 51 lit. b) din Legea nr. 137/2002.
Sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu toate cheltuielile reglementate prin acte normative sunt deductibile, ci doar acelea efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
Or, plata onorariului de avocat în sumă de 187.270, 24 RON nu a fost efectuată în scopul prevăzut de art. 21 alin. (1) C. fisc., fiind în mod justificat stabilită ca fiind nedeductibilă fiscal.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea, admiţând recursul, va modifica sentinţa numai cu privire la pct. 2 din decizia emisă de Curtea de Conturi, urmând a menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Societatea Naţională de Radiocomunicaţii SA împotriva sentinţei nr. 3433 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că admite, în parte, acţiunea.
Anulează pct. 2 din decizia din 30 iulie 2008 a Preşedintelui secţiei de control financiar ulterior a Curţii de Conturi şi pct. 2 din procesul-verbal de constatare din 23 iunie 2008 al Curţii de Conturi.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5601/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5603/2010. Contencios → |
|---|
