ICCJ. Decizia nr. 5603/2010. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5603/2010
Dosar nr. 2530/2/2009
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 martie 2009, reclamanta A.G.V.P.S. România a solicitat anularea dispoziţiilor art. 3 lit. d) şi art. 4 lit. g), h) şi i) din H.G. nr. 1016/2008 privind cuantumul taxelor de licenţiere şi autorizare în pescuit şi acvacultură.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că prin normele contestate a fost prevăzută în mod nelegal obligaţia de a se plăti 25% din valoarea cotizaţiilor achitate de membrii asociaţiei pentru contractele de exploatare durabilă a resursei acvatice vii din apele domeniului public. Reclamanta a învederat că prin plata acestei sumei sunt afectate drepturile conferite asociaţiilor de pescari legal constituite, fiind totodată create premisele eliberării permiselor de pescuit recreativ-sportiv unor persoane care nu au calitatea de membru asociat al unei asociaţii de pescari sportivi.
La data de 13 aprilie 2009, A.J.C.V.P.S. a depus cerere de intervenţie în interesul asociaţiei reclamante, solicitând anularea parţială a actului administrativ atacat.
În interesul pârâtului Guvernul României, la data de 27 mai 2009, a formulat cerere de intervenţie M.A.P.D.R., în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre de guvern.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 607 din 3 februarie 2010, prin care a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de M.A.P.D.R. şi a respins acţiunea formulată de reclamantă şi cererea de intervenţie accesorie formulată de A.J.C.V.P.S.
Instanţa de fond a considerat neîntemeiate susţinerile reclamantei privind încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, constatând că H.G. nr. 1016/2008 cuprinde motivarea, nota de fundamentare şi avizele necesare, fiind emisă în aplicarea O.U.G. nr. 23/2008, care a stabilit obligaţia de plată a taxelor de licenţiere şi autorizare.
În acest sens, s-a avut în vedere că, prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008 pârâtul Guvernul României a fost delegat să stabilească valoarea taxelor respective, ceea ce s-a realizat în mod legal prin actul administrativ dedus judecăţii
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii şi anulării dispoziţiilor art. 3 lit. d) şi art. 4 lit. g), h) şi i) din H.G. nr. 1016/2008.
Reclamanta a susţinut că instanţa de fond a apreciat eronat ca nefiind dovedit interesul său, ca organizaţie non profit de interes public, de a acţiona în justiţie în interesul asociaţiilor afiliate, deşi această condiţie a fost îndeplinită prin existenţa contractelor în derulare pentru exploatarea fondului piscicol şi acvacultură. Recurenta-reclamantă a precizat că, din chiar afectarea acestor contracte, rezultă calitatea sa de persoană vătămată, în sensul dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar instanţa de fond nu a motivat în conformitate cu dispoziţiile art. 261 C. proc. civ. concluzia sa privind inexistenţa unui drept recunoscut de lege.
De asemenea, recurenta a arătat că prin hotărârea instanţei de fond s-a reţinut eronat că taxele contestate au fost stabilite prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008, fără a se avea în vedere că acestea au reglementat numai taxele pentru pescuitul comercial şi nu se referă la pescuitul recreativ sportiv.
Recurenta a criticat şi concluzia instanţei de fond privind respectarea prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie şi a principiului comunitar al stabilităţii raporturilor contractuale, arătând că achitarea în plus faţă de clauzele contractuale a sumelor stabilite prin H.G. nr. 1016/2008 reprezintă o plată dublă pentru acelaşi drept de pescuit recreativ-sportiv a resursei acvatice vii, dar şi posibilitatea ca această activitate să nu mai poată fi controlată şi supravegheată de către autorităţile în drept, respectiv Ministerul Agriculturii şi Ministerul Mediului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 15 din O.U.G. nr. 23/2008, contravaloarea licenţelor de pescuit, a permiselor de pescuit şi a autorizaţiilor de pescuit se face venit la bugetul de stat, iar cuantumul taxelor de licenţiere şi autorizare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Faţă de aceste prevederi legale, instanţa de fond a stabilit corect legalitatea dispoziţiilor art. 3 lit. d) şi art. 4 lit. g), h) şi i) din H.G. nr. 1016/2008 prin care s-a stabilit cuantumul taxelor percepute de statul român pentru autorizarea activităţii de pescuit şi acvacultură prin emiterea permiselor, licenţelor şi autorizaţiilor de pescuit de către A.N.P.A.
Actul normativ contestat a prevăzut expres şi cuantumul taxei de autorizare a practicării pescuitului recreativ/sportiv, astfel că apare ca fiind vădit neîntemeiată susţinerea din recurs privind exceptarea acestei activităţi de la obligaţia de plată a taxei, prin derogare de la reglementarea cu caracter general cuprinsă în O.U.G. nr. 23/2008.
Legalitatea H.G. nr. 1016/2008 a fost corect constatată nu numai în raport de actul normativ ierarhic superior în executarea căreia a fost emisă, dar şi faţă de dispoziţiile art. 139 din Constituţie privind „Impozite, taxe şi late contribuţii”, fără însă a se analiza susţinerile vizând un contencios constituţional, pentru care instanţa de fond nu are competenţă a se pronunţa şi nici nu a fost investită cu o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale.
Instanţa de fond a reţinut de asemenea întemeiat şi a motivat, în conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu s-a dovedit dreptul recunoscut de lege care se pretinde a fi fost vătămat prin actul administrativ dedus judecăţii, iar asociaţiile de pescari reprezentate de asociaţia recurentă nu sunt proprietare ale resurselor acvatice vii pentru care s-au încheiat contractele de exploatare.
Reglementarea unei taxe pentru desfăşurarea unei anumite activităţi este independentă de clauzele contractuale stipulate pentru exploatarea resurselor acvatice vii, astfel că normele contestate prin acţiune nu sunt de natură să încalce libertatea contractuală sau principiul stabilităţii raporturilor contractuale, cum neîntemeiat s-a susţinut în recurs.
Pentru aceleaşi considerente, se constată ca fiind neîntemeiate şi susţinerile recurentei privind împiedicarea autorităţilor competente să verifice în continuare respectarea condiţiilor legale în care poate fi exercitată activitatea de pescuit recreativ – sportiv.
Faţă de motivele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.G.V.P.S. România împotriva sentinţei nr. 607 din 03 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 5602/2010. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 5606/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
---|