ICCJ. Decizia nr. 5612/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5612/2010
Dosar nr. 2636/2/2009
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 23 martie 2009, reclamantul C.V. a chemat în judecată Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, solicitând obligarea pârâtului de a-i recunoaşte dreptul de a obţine avizul C.N.M.F.P. pentru înfiinţarea muzeului de artă – sculptură în lemn, V.C. în comuna Z., judeţul Bacău.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că refuzul pârâtului este nejustificat, fiindu-i încălcat dreptul ca, în calitate de artist plastic, să-şi poată expune lucrările într-un spaţiu public organizat, prin impunerea condiţiei de a avea calitatea de absolvent al unei instituţii de învăţământ superior de specialitate.
Reclamantul a invocat şi excepţia de nelegalitate a pct. 11 anexa 3 a ordinului nr. 2356/2006 emis de pârât, dispoziţii ce au stat la baza emiterii răspunsului nefavorabil şi care contravin prevederilor art. 52 şi 53 din Constituţie.
Prin sentinţa civilă nr. 2737 din 8 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis excepţia şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor susmenţionate şi totodată a admis acţiunea şi a dispus obligarea pârâtului să răspundă cererii înregistrate din 5 ianuarie 2009, fără a ţine seama de criteriul stabilit prin prevederile nelegale ale ordinului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că dispoziţia cuprinsă din ordinul privind depunerea la documentaţia necesară obţinerii avizului a unui act care să ateste calitatea de absolvent al unei facultăţi de specialitate contravine prevederilor Legii nr. 120/2006 care nu condiţionează emiterea avizului de pregătirea academică a artistului.
În consecinţă, instanţa a obligat pârâtul să analizeze cererea reclamantului şi să răspundă solicitării, făcând abstracţie de prevederile a căror nelegalitate s-a constatat pe cale de excepţie.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamantul C.V. şi pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a învederat că instanţa de fond, deşi a admis acţiunea, nu a dispus obligarea pârâtului şi la plata daunelor morale, în valoare de 400.000 euro, urmare a consecinţelor negative produse de refuzul autorităţii ce i-au afectat starea sănătăţii şi situaţia socială.
În recursul pârâtului s-a invocat nelegalitatea soluţiei, instanţa dispunând în mod eronat obligarea instituţiei să răspundă cererii reclamantului, în condiţiile în care nu s-a dovedit vătămarea prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul a învederat că, potrivit Legii nr. 120/2006, C.N.M.F.P. stabileşte strategia privind modalităţile de realizare a monumentelor şi decide asupra conţinutului documentaţiei, fiind singura în măsură să verifice condiţiile pentru acordarea avizului.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, Curtea reţine că instanţa de fond a dat o rezolvare corectă capătului de cerere privind despăgubirile civile neacordând reclamantului daunele morale solicitate.
În acest sens, trebuie avut în vedere că refuzul pârâtului a avut la bază neîndeplinirea condiţiei privind pregătirea universitară a artistului, dispoziţie cuprinsă în ordinul nr. 2356/2006, normă a cărei nelegalitate a fost constatată doar cu prilejul soluţionării cauzei în fond. În aceste împrejurări, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele răspunderii civile delictuale, nu pot fi acordate despăgubiri pentru a compensa prejudiciul moral suferit de reclamant.
Referitor la recursul promovat de pârât, criticile formulate sunt de asemenea, neîntemeiate, excepţia de nelegalitate fiind corect admisă, ca fiind contrară prevederilor Legii nr. 120/2006 a monumentelor de for public, ce nu impun condiţia ca autorul unui asemenea monument să fie absolventul unei instituţii de învăţământ superior de specialitate.
Astfel, potrivit art. 5 din lege, amplasarea monumentelor de for public se realizează cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind urbanismul şi autorizarea executării lucrărilor de construcţie, precum şi cu avizul privind concepţia artistică a monumentului emis de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional în baza analizei realizate de C.N.M.F.P.
Cât priveşte susţinerea pârâtului că a fost în mod greşit obligat să răspundă solicitării reclamantului în condiţiile în care verificarea îndeplinirii cerinţelor impuse pentru acordarea avizului este în sarcina exclusivă a C.N.M.F.P., Curtea reţine că această critică este neîntemeiată.
Această comisie funcţionează ca organ de specialitate al ministerului care are competenţa de a se pronunţa asupra analizei efectuate de aceasta şi de a emite avizul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 120/2006.
În raport de cele expuse mai sus, ambele recursuri fiind nefondate, Curtea le va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de C.V. şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional împotriva sentinţei nr. 2737 din 08 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5610/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5614/2010. Contencios → |
|---|
