ICCJ. Decizia nr. 5616/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5616/2010
Dosar nr. 9930/2/2009
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1273 din 11 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii L.P. şi L.A., cetăţeni moldoveni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (actualmente Ministerul Justiţiei); a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 1000 RON reprezentând daune morale şi a sumei de 4,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată şi a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea existenţei refuzului nejustificat de soluţionare a cererilor şi obligarea pârâtului la analizarea/avizarea acestora.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, invocată de acesta, având în vedere dispoziţiile art. 17 şi art. 19 alin. (4) din O.U.G. nr. 5/2010, precum şi faptul că la data soluţionării cauzei nu s-a făcut dovada că A.N.C. a devenit operaţională, aşa încât, nu a operat o transmisiune a calităţii procesuale pasive.
A respins excepţia autorităţii de lucru judecat, în ceea ce priveşte cererea formulată de reclamanta L.P., invocată de pârât, întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1201 C. civ., în sensul depunerii unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care să fi fost soluţionat un litigiu între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.
Pe fondul cauzei, a constatat că cererile formulate de reclamanţii L.A., respectiv L.P. prin care aceştia au solicitat redobândirea cetăţeniei române, în temeiul art. 101 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 au fost examinate şi avizate pozitiv de Comisia pentru cetăţenie, în şedinţele din 15 decembrie 2009 şi 17 decembrie 2009, ulterior sesizării instanţei (22 octombrie 2009), astfel încât capetele de cerere ce vizează constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererilor şi obligarea pârâtului la soluţionarea acestora au rămas fără obiect
Cu privire la daunele morale solicitate, în cuantum de 1.000 RON, prima instanţă a apreciat că lipsa totală de acţiune a autorităţii a avut ca efect privarea reclamanţilor de dreptul legal şi constituţional de a beneficia de redobândirea cetăţeniei române, fără ca întârzierea în soluţionarea cererii să fie în vreun fel justificată.
2. Recursul declarat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
Criticile recurentului au vizat următoarele aspecte:
2.1 În mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pârâtului, în raport de prevederile O.U.G. nr. 5/2010 şi de atribuţiile Preşedintelui Autorităţii pentru Cetăţenie;
2.2 În mod greşit a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât prima cerere formulată de reclamanta L.P. a fost respinsă ca rămasă fără obiect, prin sentinţa Curţii de Apel Bucureşti pronunţată la data de 10 februarie 2010 în Dosarul nr. 9191/2/2009, fiind aşadar îndeplinită în speţă tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ.
2.3 În raport de soluţia pronunţată pe capătul principal de cerere şi de faptul că reclamanţii nu a probat existenţa unui prejudiciu, se impunea respingerea capătului de cerere accesoriu privind daunele morale, ca neîntemeiat.
De asemenea, nu se poate vorbi de un refuz sau o tergiversare în soluţionarea cererilor reclamanţilor care le-ar fi cauzat un prejudiciu moral sau material, având în vedere existenţa unui număr extrem de mare de cereri pentru dobândirea-redobândirea cetăţeniei române înregistrate, precum şi procedura existentă înainte de modificarea Legii nr. 21/1991.
2.4. În mod greşit a fost soluţionat capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, în considerarea faptului că cererile reclamanţilor au fost soluţionate înainte de comunicarea acţiunii formulate de reclamanţi.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., şi ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor şi de probele administrate în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea reclamanţilor de a se constata refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a le soluţiona cererile de redobândire a cetăţeniei române şi de a fi obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii.
Cum prin adresa din 02 martie 2010, Serviciul cetăţenie a comunicat că cererile reclamanţilor au fost avizate pozitiv de Comisia pentru cetăţenie în şedinţa din 15 decembrie 2009 şi respectiv 17 decembrie 2010, în speţă nu se mai poate vorbi de existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul de “exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane”, aşa cum este definită această noţiune de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, primul capăt de cerere rămânând, deci, fără obiect.
În speţă, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care, în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 C. civ. în persoana recurentului-pârât
În cauză, intimaţii-reclamanţi au solicitat daune morale în sumă de 1.000 RON, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a nesoluţionării într-un termen rezonabil a cererii sale de redobândire a cetăţeniei române.
În literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate, în general, ca reprezentând o atingere adusă integrităţii fizice a persoanei, sănătăţii, cinstei, demnităţii, onoarei sau prestigiului profesional.
Potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale aparţine reclamantei, conform principiului actori incumbit omnus probandi.
Cu alte cuvinte, potrivit dreptului comun, reclamantul are obligaţia de a face dovada existenţei prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit a faptei pârâtului, a săvârşirii faptei ilicite cu vinovăţie şi a raportului de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamant şi fapta pârâtului.
Aşadar, daunele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ, ci trebuie administrate probe care să justifice producerea unor suferinţe morale.
În speţa de faţă, intimaţii-reclamanţi nu au probat faptul că au suferit un prejudiciu moral, faţă de împrejurarea că cererile de redobândire a cetăţeniei române au fost soluţionate într-o perioadă de timp mai îndelungată.
Pe de altă parte, trebuie menţionat faptul că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Mazăre contra României) se arată că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, arătând că anularea unui act poate constitui în sine repararea adecvată a prejudiciului moral menţionat de reclamant.
Înalta Curte apreciază că motivarea primei instanţe nu este de natură convingătoare nici pentru acordarea daunelor morale şi nici pentru cuantumul acestora, în raport de considerentele mai sus invocate, intimaţilor-reclamanţi nefiindu-le afectate drepturile fundamentale referitoare la demnitatea umană, astfel încât, va respinge cererea reclamanţilor de acordarea a daunelor morale, ca nefondată.
Referitor la obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că, în mod legal instanţa de fond a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, acesta fiind pus în întârziere faţă de cererea de chemare în judecată.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanţii L.P. şi L.A. de acordare a daunelor morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1273 din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că, respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanţii L.P. şi L.A. de acordare a daunelor morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5614/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5617/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
