ICCJ. Decizia nr. 5646/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5646/2010
Dosar nr. 19932/3/2008
Şedinţa publică din 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 mai 2008, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul C.N.S.A.S. (denumită în continuare în cuprinsul prezentei decizii C.N.S.A.S.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.T., să se constate existenţa calităţii pârâtului de lucrător al Securităţii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, aşa cum rezultă din cuprinsul notei de constatare din 07 mai 2008, precum şi al înscrisurilor ataşate acţiunii, pârâtul, având gradul de locotenent major, în perioada 1987-1989, în cadrul Inspectoratului Judeţean Sălaj - Serviciul 2 a procedat la „dirijarea reţelei informative” pe lângă angajaţii I.E.E.L.I.F., în scopul stabilirii următoarelor:
- „cunoaşterea permanentă a stării de spirit a personalului muncitor, a persoanelor vinovate de apariţia şi menţinerea unor stări de spirit necorespunzătoare şi întreprinderea măsurilor necesare pentru tragerea lor la răspundere şi înlăturarea cauzelor care le-au determinat”;
- „verificarea elementelor potenţial periculoase, îndeosebi a celor cu antecedente politice, sociale sau penale, a descendenţilor acestora, precum şi a celor care prin comportament sau atitudine prezentă sunt pretabile la comiterea de acte antisociale”;
- elementele cultice sau sectante care desfăşoară activitate de prozelitism, „persoanele pretabile la răspândirea de fiţuici sau înscrisuri cu caracter necorespunzător”, „persoanele care audiază şi colportează ştirile posturilor de radio străine reacţionare”, „persoanele care au solicitat sau intenţionează să solicite plecarea definitivă din ţară şi au manifestări necorespunzătoare la adresa politicii interne şi externe a statului român”.
Pe baza informaţiilor adunate, prin dirijarea reţelei informative, pârâtul „a raportat” următoarele: „în cadrul atelierului de proiectării hidro din cadrul I.E.E.L.I.F. Sălaj - Zalău, persoanele de naţionalitate maghiară fac comentarii cu privire la vizita înaltelor personalităţii sovietice în ţara noastră”.
Mai mult, având gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Judeţean Sălaj, în perioada 1987-1989, în contextul supravegherii informative a unei persoane semnalează că „pe fondul unor dereglări psihice şi a unor tulburări de comportament, a încercat să ajungă la şeful statului pentru a scrie o lucrare de evocare a personalităţii sale”, a dirijat sursa aflată în legătura sa astfel: sursa „a fost instruită să-l influenţeze pe (...) în sensul de a nu face deplasări în capitală sau alte zone din ţară cu prilejul unor evenimente la care participă conducerea superioară. De asemenea, a fost instruită să facă deplasări şi cu alte ocazii la domiciliul obiectivului pentru a sesiza dacă în preocupările sale «literare» acesta abordează şi subiecte legate de activitatea conducerii superioare”.
Reclamantul C.N.S.A.S. a susţinut că activităţile desfăşurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securităţi, au suprimat următorul drept recunoscut şi garantat de legislaţia în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice).
În raport cu aspectele relevate, reclamantul C.N.S.A.S. a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 pentru a se putea constata cu privire la persoana pârâtului calitatea de „lucrător al Securităţii”. Astfel, susţine reclamantul că dispoziţiile respective impun îndeplinirea următoarelor condiţii pentru a se putea reţine calitatea invocată:
Persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945-1989. Or, în speţa dată, această condiţie este asigurată deoarece pârâtul a avut gradul de locotenent major, în perioada 1987-1989, în cadrul Inspectoratului Judeţean Sălaj, Serviciul 2.
În calitatea menţionată la pct. 1 şi în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste, persoana să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Şi această condiţie este asigurată, deoarece activităţile prin care s-au îngrădit drepturile şi libertăţile expuse mai sus au fost justificate prin „cunoaşterea permanentă a stării de spirit a personalului muncitor, a persoanelor vinovate de apariţia şi menţinerea unor stări de spirit necorespunzătoare”, „verificarea elementelor potenţial periculoase, îndeosebi a celor cu antecedente politice, sociale sau penale, a descendenţilor acestora”, stabilirea „persoanelor care audiază şi colportează ştirile posturilor de radio străine reacţionare”, a „persoanelor care au solicitat sau intenţionează să solicite plecarea definitivă din ţară şi au manifestări necorespunzătoare la adresa politicii interne şi externe a statului român”, supravegherea informativă a persoanelor ce au „preocupări literare”.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe următoarele dispoziţii: art. 1 alin. (7) coroborat cu art. 2 lit. a), art. 8 lit. a), art. 11 alin. (1) şi art. 33 alin. (1) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Prin sentinţa civilă nr. 2442 din 24 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa soluţionării cauzei la Curtea de Apel Bucureşti.
Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, prin sentinţa civilă nr. 1410 din 19 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. şi a constatat existenţa calităţii pârâtului de lucrător al Securităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În raport cu dispoziţiile art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea de lucrător al Securităţii trebuie îndeplinite următoarele condiţii: 1. persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945-1989; 2. în calitatea menţionată la pct. 1, persoana respectivă să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
A reţinut Curtea de apel că prima condiţie este îndeplinită, întrucât pârâtul a avut gradul de locotenent major, în perioada 1987-1989, în cadrul Inspectoratului Judeţean Sălaj, Serviciul 2.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, instanţa a reţinut că pârâtul, în exercitarea funcţiei deţinute, a procedat la „dirijarea reţelei informative” pe lângă angajaţii I.E.E.L.I.F., în scopul stabilirii aspectelor şi culegerii de informaţii de natura celor relevate în cuprinsul acţiunii.
Pe baza informaţiilor adunate, prin dirijarea reţelei informative, pârâtul „a raportat” următoarele: „în cadrul atelierului de proiectări hidro din cadrul I.E.E.L.I.F. Sălaj - Zalău, persoanele de naţionalitate maghiară fac comentarii cu privire la vizita înaltelor personalităţi sovietice în ţara noastră”.
Mai mult, având gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Judeţean Sălaj, în perioada 1987-1989, în contextul supravegherii informative a unei persoane semnalată că „pe fondul unor dereglări psihice şi a unor tulburări de comportament, a încercat să ajungă la şeful statului pentru a scrie o lucrare de evocare a personalităţii sale”, a dirijat sursa aflată în legătura sa astfel: sursa „a fost instruită să-l influenţeze pe (...) în sensul de a nu face deplasări în capitală sau alte zone din ţară cu prilejul unor evenimente la care participă conducerea superioară. De asemenea, a fost instruită să facă deplasări şi cu alte ocazii la domiciliul obiectivului pentru a sesiza dacă în preocupările sale „literare” acesta abordează şi subiecte legate de activitatea conducerii superioare”.
Activităţile desfăşurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securităţi, au suprimat dreptul la viaţă privată consacrat de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.
Pentru aceste motive, Curtea de apel a reţinut că în privinţa pârâtului sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se constata existenţa calităţii acestuia de lucrător al Securităţii.
Împotriva sentinţei civile nr. 1410 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul M.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, prin motivele de recurs formulate, următoarele:
- pârâtul nu a avut cunoştinţă de termenul la care cauza a fost judecată în fond, termenul de care a luat cunoştinţă în şedinţă publică apărătorul său fiind 09 aprilie 2010, iar judecata cauzei pe fond a avut loc la data de 19 martie 2010;
- la termenul din 06 noiembrie 2009 instanţa a admis proba cu înscrisuri, iar în ce priveşte proba testimonială a dispus prorogarea discutării admisibilităţii acesteia la următorul termen şi cu toate acestea la termenul din 19 martie 2010, când pârâtul nu s-a prezentat, cauza a fost judecată pe fond;
- sentinţa pronunţată de instanţa de fond este nulă deoarece nu cuprinde menţiunile esenţiale privind susţinerile pârâtului, cu indicarea mijloacelor de probaţiune, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, motivele de respingere a apărărilor pârâtului nefiind nici măcar explicate sumar;
- pe fondul cauzei, recurentul-pârât critică sentinţa şi susţine că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că prin activitatea ce a desfăşurat-o ar fi încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, justificând astfel incidenţa art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, aceasta pentru că în niciuna din situaţii nu s-a dovedit caracterul efectiv şi concret al vătămării produse individului în ceea ce priveşte drepturile subiective sau libertăţile fundamentale ale omului.
Criticile formulate de recurentul-pârât se subsumează motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – „când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.”, respectiv, „când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
Recurentul-pârât a invocat şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., conform căruia instanţa poate să examineze cauza sub toate aspectele.
Recurentul-pârât a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar, în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii formulate de C.N.S.A.S.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce urmează:
Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurent, caz în care s-ar impune casarea cu trimitere a cauzei la instanţa de fond, nu este fondat.
Astfel, cum recunoaşte şi recurentul-pârât, la termenul din 06 noiembrie 2009, pârâtul a fost prezentat prin apărător, acesta luând termen în cunoştinţă, în opinia sa următorul termen acordat fiind 09 aprilie 2010.
În realitate, termenul acordat de instanţă a fost la data de 19 martie 2010, termen presupus a fi cunoscut de pârât, dată fiind prezenta sa prin apărător la termenul precedent din 06 noiembrie 2009, fapt pentru care nu s-a impus o nouă citare a părţilor.
Din conţinutul dosarului de la fond nu rezultă că ar fi avut loc o preschimbare a termenului iniţial acordat şi nici recurentul-pârât nu a făcut o astfel de dovadă, caz în care ar fi fost necesară citarea părţilor, astfel încât acesta nu se poate prevala de faptul că nu a avut cunoştinţă de termenul din 19 martie 2010 şi deci nu poate invoca lipsa de procedură în ceea ce-l priveşte la momentul soluţionării pe fond a cauzei.
Cum pentru termenul din 19 martie 2010, instanţa de fond a considerat a fi procedură completă cu părţile din proces, inclusiv cu recurentul-pârât, în mod corect a trecut la soluţionarea pe fond a cauzei în lipsa acestuia, chiar dacă la un termen anterior i se admisese proba cu înscrisuri şi martori, discutarea admisibilităţii probei testimoniale fiind prorogată până la momentul depunerii înscrisurilor.
S-a considerat că având termenul în cunoştinţă, recurentul-pârât a renunţat la probele solicitate şi s-a dat cuvântul pe fondul cauzei, părţii prezente.
Deci nu i se poate imputa instanţei de fond omisiunea de a se pronunţa asupra admisibilităţii probei testimoniale solicitate de pârât.
Sunt însă întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât care vizează fondul cauzei, astfel cum vor fi analizate în continuare.
Într-adevăr, textul art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 care defineşte noţiunea de lucrător al Securităţii, vizează acele persoane care, „având calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, au desfăşurat activităţi prin care au suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste”.
Astfel, cum în mod corect susţine recurentul-pârât, activitatea desfăşurată de acesta în calitate de locotenent major în cadrul Inspectoratului Judeţean Sălaj, Serviciul 2, în perioada 1987-1989, trebuia să fie una de rezultat, adică în mod concret şi efectiv să fi vătămat drepturi subiective ori libertăţi fundamentale ale unor indivizi.
Nu este aşadar de ajuns ca această activitate să fie numai susceptibilă de a suprima sau îngrădi drepturi sau libertăţi fundamentale ale unei persoane.
Or, din raportul informativ emis la 01 decembrie 1987, depus la dosarul cauzei de către intimatul-reclamant C.N.S.A.S., rezultă în mod clar că persoana avută în vedere şi care îşi exprimase intenţia „să ajungă la şeful statului pentru a scrie o lucrare de evocare a personalităţii sale” prezenta anumite tulburări de comportament, fapt pentru care era absolut necesar ca aceasta să fie în atenţia serviciului de Securitate, care are şi sarcina de a asigura protecţia demnitarilor de rang înalt.
Că recurentul-pârât nu a avut nici măcar intenţia de a suprima sau restrânge vreun drept sau vreuna din libertăţile fundamentale ale persoanei respective, rezultă şi din raportul informativ emis la data de 27 mai 1988 „sursa fiind instruită” să influenţeze persoana respectivă în sensul de a nu face deplasări în capitală sau în alte zone din ţară cu prilejul unor evenimente la care participă conducerea superioară.
Rezultă astfel, mai degrabă, intenţia recurentului-pârât de a ajuta indirect persoana vizată, care în cazul în care ar fi participat la anumite evenimente unde ar fi fost prezent şeful statului, ar fi fost ţinta luării unor măsuri de siguranţă de către autorităţile comuniste.
De altfel, aceste lucruri sunt confirmate chiar de către persoana în cauză, H.I.G. care în declaraţia autentificată, depusă de recurent la instanţa de recurs, precizează că „nu a fost niciodată contactat de către locotenentul major M.T., ca să-l atenţioneze cu privire la comportamentul său”, că acesta „nu i-a făcut niciodată nici cel mai mic rău şi nu a simţit vreodată presiune sau şicanări din partea organelor de Securitate atâta timp cât a lucrat la unitatea Industria Cărnii Zalău, judeţul Sălaj”.
Cât priveşte planul de căutare a informaţiilor în obiectivul I.E.E.L.I.F. Sălaj din 17 mai 1998 întocmit şi semnat olograf de recurentul-pârât, acesta trebuie corelat, prin conţinutul său, cu specificul Direcţiei a II-a Contraspionaj economic, în cadrul căreia a acţionat recurentul, toate elementele acestui plan fiind subsumate obiectivului principal – securitatea economică a statului român. Măsurile luate, conform acestui plan, trebuiau să conducă la „îndepărtarea definitivă a cauzelor şi împrejurărilor de natură a provoca pagube economiei naţionale”.
Este evident că în realizarea acestui plan era folosită metoda rapoartelor informative cu privire la anumite persoane care prin activitatea lor constituia o ameninţare la adresa siguranţei naţionale a statului.
Oricum, nota de constatare a C.N.S.A.S. – Direcţia de Investigaţii nu redă decât conţinutul planului respectiv şi anume informaţiile ce trebuiau culese pentru realizarea acestui plan, dar niciun caz concret de încălcare al unui drept subiectiv al vreunei persoane.
Cu referire la raportul emis în data de 26 mai 1987 acesta reflectă de asemenea inexistenţa oricărei forme de suprimare sau îngrădire a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale unei persoane.
Recurentul-pârât nu a indicat niciun nume al vreunei persoane care, ca urmare acestui raport, să fi fost supusă vreunei forme de persecuţii, ci dimpotrivă a menţionat un fapt care era de notorietate publică, acela că „persoanele de naţionalitate maghiară fac comentarii cu privire la vizita înaltelor personalităţi sovietice în ţara noastră”.
Având în vedere toate aceste considerente, instanţa de control judiciar constată că nu sunt întrunite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe recurentul-pârât, înscrisurile depuse la dosar nedovedind vreo vătămare concretă şi efectivă a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale vreunei persoane.
Hotărârea instanţei de fond, a fost aşadar pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât recursul se priveşte ca fondat şi urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., iar hotărârea instanţei de fond modificată în sensul respingerii acţiunii formulată de C.N.S.A.S., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.T. împotriva sentinţei civile nr. 1410 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5647/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5639/2010. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
