ICCJ. Decizia nr. 5649/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5649/2010
Dosar nr. 42943/3/2007
Şedinţa publică din 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 30 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 42943/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a trimis spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor HG nr. 930/2002, Anexa IV, poziţia 961, invocată de pârâta Agenţia Domeniilor Statului în cadrul litigiului privind pe reclamanţii Consiliul Local al com. Afumaţi, prin Primar G.G., Comuna Afumaţi, prin Primar G.G. şi pe pârâţii SC S.M.I.E. SRL, SC P.I. SA şi Agenţia Domeniilor Statului.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanta a arătat faptul că, prin actul atacat, a fost inclus în domeniul public al com. Afumaţi iazul Boltaj, în condiţiile în care nu există un act constitutiv de drepturi, în baza căruia acest bun să aparţină comunei Afumaţi.
Curtea de Apel Bucureşti a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Guvernului României, ca emitent al actului atacat, precum şi a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, ca succesor în drepturi al reclamantei Agenţiei Domeniilor Statului.
La dosar s-au depus hotărârea atacată şi actele care au stat la baza emiterii ei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1927 din 27 aprilie 2010, a admis excepţia şi a constatat nelegalitatea HG nr. 930/2002, Anexa IV, poziţia 961.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin HG nr. 930/2002, Anexa IV, poziţia 961, astfel cum a fost modificată prin HG nr. 2439/2004, au fost incluse în domeniul public al com. Afumaţi mai multe iazuri, între care şi iazul Boltaj.
La baza actului administrativ a cărui nelegalitate se invocă au stat un inventar în care erau nominalizate titluri de proprietate din anul 1864, precum şi evidenţe cadastrale din perioada interbelică.
În opinia primei instanţe, în raport de evoluţia ulterioară a regimului proprietăţii publice, aceste titluri nu mai sunt suficiente pentru a face dovada proprietăţii.
În perioada comunistă, terenurile în litigiu au devenit terenuri proprietate socialistă, iar după căderea regimului comunist au fost adoptate o serie de acte normative prin care Statul Român a decis cu privire la regimul juridic al acestor terenuri.
În acest sens, instanţa a individualizat dispoziţiile Legii nr. 268/2001, care reglementează regimul juridic al terenurilor agricole exploatate de societăţi comerciale supuse privatizării şi în care se prevede faptul că aceste terenuri constituie proprietate de stat.
În consecinţă, s-a procedat la intabularea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri, aşa cum rezultă din încheierea din 17 ianuarie 2007.
Aşadar, instanţa a arătat faptul că, în anul 2004, terenurile în cauză nu mai făceau parte din patrimoniul comunei Afumaţi, ci erau proprietate de stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Guvernului României, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a HG nr. 930/2002, Anexa IV, poziţia 961, astfel cum a fost modificată prin HG nr. 2439/2004.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Recurentul a invocat excepţia tardivităţii introducerii excepţiei de nelegalitate, în raport de prevederile art. 1 C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care consacră principiul neretroactivităţii legii.
În concepţia recurentului, instanţa de contencios administrativ poate exercita controlul de legalitate, prevăzut de Legea nr. 554/2004, modificată, numai cu privire la actele administrative adoptate sau emise după intrarea în vigoare a acestei legi, până la această dată fiind aplicabile principiile generale de drept, recunoscute atât de doctrina, cât şi de jurisprudenţa în materie.
În acest sens, recurentul a menţionat, cu titlu de practică judiciară relevantă, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 1052 din 28 martie 2006.
Pe de altă parte, recurentul a susţinut faptul că HG nr. 930/2002 a fost emisă în baza prevederilor art. 108 din Constituţia României şi art. 21 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.
În plus, recurentul a precizat faptul că, la adoptarea acestui act administrativ, au fost respectate prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin HG nr. 555/2001 (în vigoare la aceea dată).
Totodată, recurentul a subliniat faptul că, în raport de dispoziţiile Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, nu are competenţa legală de a atesta (sau nu), prin hotărâre, apartenenţa bunurilor la domeniul public de interes local sau judeţean, cu alte cuvinte, nu are abilitatea legală de a inventaria el însuşi aceste bunuri, adică de a interveni într-un fel sau altul asupra inventarelor, astfel cum au fost însuşite de către consiliile locale, respectiv de cele judeţene, prin hotărâri ale acestora.
Pârâtele Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi SC S.M.I.E. SRL au formulat întâmpinări în cauză în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Pârâtul Consiliul Local al comunei Afumaţi, prin Primar G.G., a depus la dosar concluzii scrise, în care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea excepţiei de nelegalitate.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin hotărârea Consiliului Local Afumaţi nr. 44/1999, modificată şi completată prin hotărârea aceleiaşi autorităţi publice nr. 30/2000, a fost aprobat inventarul bunurilor imobile care aparţin domeniului public al comunei Afumaţi, iar, ulterior, prin HG nr. 930/2002, a fost atestat domeniul public al acestora, precum şi cel al judeţului Ilfov.
Prin HG nr. 2439/2004, Anexa nr. 4 la HG nr. 930/2002 s-a completat cu o nouă poziţie, nr. 961, unde figurează iazurile de pe raza comunei Afumaţi (Afumaţi I-IV şi Boltaj), cu o suprafaţă totală de 56,71 ha.
Astfel, în cadrul cererii deduse judecăţii, intimata-reclamantă a invocat excepţia de nelegalitate a HG nr. 930/2002, Anexa IV, poziţia 961, astfel cum a fost completată prin HG nr. 2439/2004.
Instanţa de control judiciar apreciază că excepţia de nelegalitate a actului administrativ unilateral cu caracter individual anterior nominalizat este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate; în acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ şi suspendă cauza (…).
Actul administrativ aflat în discuţie este anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Pe acest aspect, este de menţionat faptul că instanţa constituţională, prin deciziile nr. 425 şi nr. 426 din data de 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ sunt constituţionale, în raport de prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 din Constituţie.
Însă, în ceea ce priveşte cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituţie, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor” (a se vedea C.E.D.O., Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu contra României, nr. 2, M. Of. nr. 830/05.12.2007).
Aşadar, prin raportare la normele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi la jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în speţa de faţă a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reţinând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenţionale a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În concret, normele aflate în discuţie, întrucât permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 C.E.D.O., precum şi de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii juridice.
Ca o consecinţă a celor expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 din Constituţia României, instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre nelegală atunci când a apreciat că excepţia de nelegalitate invocată în cauză trebuie admisă, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge excepţia de nelegalitate a HG nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Ilfov, cu referire la Anexa IV, poziţia 961, iazul Boltaj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 1927 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate a HG nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Ilfov, precum şi al oraşelor şi comunelor din judeţul Ilfov, cu referire la Anexa IV, poziţia nr. 961 – iazul Boltaj, invocată de intimata-reclamantă Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură prin mandatar Agenţia Domeniilor Statului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5598/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5647/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
