ICCJ. Decizia nr. 5687/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5687/2010
Dosar nr.89/64/2010
Şedinţa publică din 16 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, anularea Ordinului nr. 188 din 27 aprilie 2009 al fostului Ministru al Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin prin care să fie repus în funcţia de director la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional a judeţului Braşov, la plata indemnizaţiei de conducere reprezentând 50% din drepturile salariale ce i se cuveneau începând cu data de 24 mai 2009 şi până la repunerea în funcţia de director executiv şi la plata sumei de 15.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost eliberat din funcţia de director executiv al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional a judeţului Braşov, conform prevederilor art. 3 alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009 şi, ca urmare a aplicării dispoziţiilor ordinului contestat, i s-a pus la dispoziţie funcţia publică de consilier clasa I, gradul profesional superior, treapta de salarizare 1, din cadrul direcţiei, ceea ce a însemnat o diminuare a veniturilor cu indemnizaţia de conducere ce reprezenta 50% din salariul cuvenit.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 97/F din 11 mai 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, a dispus anularea Ordinului nr. 188 din 27 aprilie 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a obligat pârâtul să emită un nou ordin prin care reclamantul să fie repus în funcţia de director executiv la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional a judeţului Braşov.
Prin aceeaşi sentinţă, a obligat pârâtul să plătească reclamantului, începând cu data de 24 mai 2009 şi până la data repunerii în funcţie, drepturile salariale reprezentând indemnizaţia de conducere de 50% din salariul de bază, a respins celelalte pretenţii ale reclamantului şi a obligat pârâtul la plata sumei de 2.000 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, respingând celelalte cheltuieli de judecată solicitate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu, la termenul de judecată din 12 martie 2010, prima instanţă a reţinut că nu este întemeiată raportat la dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 la care reclamantul a făcut trimitere în cuprinsul cererii de chemare în judecată, aceasta putea să introducă acţiune în termen de un an de la data declarării neconstituţionalităţii actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ atacat în cauză, nefiind necesară parcurgerea procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Ordinul nr. 188 din 27 aprilie 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de director executiv al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional a judeţului Braşov, începând cu data de 24 mai 2009, în temeiul art. 3 alin.(1) şi (11) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, acordându-se un termen de preaviz de 30 de zile calendaristice.
Ca urmare a emiterii acestui ordin, reclamantul a optat pentru ocuparea unui post de consilier clasa I, gradul profesional superior, treapta de salarizare 1, din structura Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional a judeţului Braşov.
Totodată, a reţinut că OUG nr. 37/2009, care a constituit temeiul juridic al ordinului contestat, a fost abrogată prin OUG nr. 105/2009, iar legea de aprobare a acestei ordonanţe a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut nelegalitatea ordinului contestat, întrucât temeiul de drept al acestuia îl reprezintă un act normativ care afectează regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice în general, implicit al funcției publice deținute de reclamant, constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ prin care să solicite anularea actelor administrative emise în baza acestora şi după caz repararea prejudiciului cauzat.
În privinţa daunelor morale solicitate, prima instanţă a reţinut că, deşi au fost administrate probe în dovedirea acestora, fiind de necontestat suferinţa morală a acestuia, autoritatea pârâtă a pus în aplicare un act normativ, având obligaţia respectării legii, nefiind în culpă pentru crearea acestui gen de prejudiciu. În plus, pârâtul a pus la dispoziţia reclamantului o altă funcţie adecvată gradului şi treptei profesionale deţinute de acesta.
4. Recursul exercitat de reclamant
Împotriva aceastei sentinţe a declarat recurs reclamantul M.G. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a criticat hotărârea atacată în privinţa daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
A susţinut astfel că în mod greşit prima instanţă i-a respins cererea privind acordarea daunelor morale solicitate, reţinând inexistenţa culpei autorităţii pârâte în crearea prejudiciului moral, întrucât acestea au fost dovedite, în speţă s-a constatat nelegalitatea actului administrativ atacat, iar suferinţa sa morală a fost probată. În plus, se află în contradicţie cu faptul că prejudiciul material a fost constatat de către instanţă.
În privinţa cheltuielilor de judecată solicitate, recurentul a arătat că prima instanţă a diminuat cuantumul acestora de la 5.000 RON la 2.000 RON, fără însă a arăta motivele, din hotărâre se poate trage concluzia că aceste cheltuieli au fost reduse ca urmare a admiterii în parte a acţiunii, or, în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ. a apreciat că nu se impunea luarea acestei măsuri.
5. Apărarea intimatului-pârât
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Prin Ordinul nr. 188 din 27 aprilie 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de director executiv al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional a judeţului Braşov, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din OUG nr. 37/2009 care au prevăzut desfiinţarea funcţiei publice respective în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Prin adresa din 21 mai 2009, intimatul-pârât i-a comunicat recurentului-reclamant că îi pune la dispoziţie postul vacant de consilier clasa I, gradul profesional superior, din cadrul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional a judeţului Braşov, respectând astfel prevederile art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, iar prin adresa din 22 mai 2009 înregistrată la autoritatea pârâtă în aceeaşi dată reclamantul şi-a exprimat acordul cu încadrarea pe postul oferit de ministerul intimat.
În ceea ce priveşte criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Cu privire la motivul de recurs privind daunele morale
În raport de conţinutul ordinului contestat şi faţă de adresele invocate de autoritatea intimată, instanţa de control judiciar constată că hotărârea instanţei de apel este pusă la adăpost de orice critică.
Astfel, instanţa de control judiciar reţine că emiterea ordinului contestat a avut drept consecinţă încetarea funcţiei publice de conducere, însă autoritatea pârâtă a respectat prevederile Legii nr. 188/1999, în sensul că a pus la dispoziţia recurentului-reclamant o altă funcţie adecvată gradului şi treptei de salarizare în cadrul aceleiaşi autorităţi publice, pentru care acesta şi-a exprimat acordul la 22 mai 2009.
Existenţa unui prejudiciu, ca temei pentru acordarea daunelor morale solicitate, nu poate fi constatată în raport de cauza juridică a ordinului emis de ministerul intimat pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 37/2009.
Funcţia publică de conducere ocupată de recurentul-reclamant a fost desfiinţată prin dispoziţia cuprinsă în art. 3 alin. (1) din OUG nr. 37/2009, iar ordinul nr. 188 din 27 aprilie 2009 a reprezentat numai executarea practică, efectivă a respectivei prevederi legale, astfel că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a ministerului intimat, în calitate de emitent al actului administrativ individual de aplicare a unui act normativ de nivel superior.
1.2. Referitor la motivul de recurs privind cheltuielile de judecată
Este adevărat că onorariile avocaţilor sunt negociabile şi se stabilesc prin contractul de asistenţă juridică, însă acest contract nu este opozabil terţilor în proces şi, ca atare, în raport de natura litigiului şi de criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa poate majora sau micşora, nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat.
În acest context, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 401/2005 a recunoscut dreptul instanţei de judecată de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului de avocat cuvenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, citând astfel şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanţă a aplicat corect prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., diminuând cuantumul onorariului de avocat până la o sumă rezonabilă, faţă de complexitatea cauzei raportată la obiectul dedus judecăţii şi activitatea depusă.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.G. împotriva sentinţei nr. 97/F din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 938/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5686/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
