ICCJ. Decizia nr. 5716/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5716/2010
Dosar nr. 440/43/2009
Şedinţa publică de la 17 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Judecata în prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC P. SRL a solicitat anularea deciziei din 31 august 2009 emisă de D.G.F.P. Mureş.
La termenul de judecată din 26 ianuarie 2010, reclamanta a depus o precizare prin care a solicitat şi suspendarea executării actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
S-a susţinut că în speţă sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea cererii, respectiv existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Astfel, executarea în fapt a sumelor stabilite prin decizia de impunere atacată, ar crea blocajul total al societăţii, cu imposibilitatea achitării ratelor scadente aferente contractelor de credit încheiate şi contractelor de leasing financiar.
De asemenea, s-a invocat faptul că sunt încheiate cu mai multe instituţii şi societăţi contracte de antrepriză, care nu ar mai putea fi onorate în situaţia blocării activităţii.
Prin încheierea nr. 39 din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă.
De asemenea a fost admisă cererea formulată de reclamantă, instanţa dispunând suspendarea executării deciziei din 31 august 2009 a D.G.F.P. Mureş, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Prin încheierea nr. 19/CC a aceleiaşi instanţe a fost admisă cererea formulată de SC P. SRL cu privire la întinderea dispozitivului încheierii nr. 39 din 2 martie 2010, stabilindu-se că suspendarea vizează atât decizia din 31 august 2009 cât şi actele administrative fiscale ce formează obiectul contestaţiei soluţionate prin decizia în speţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, că, într-adevăr, reclamanta a mai formulat o cerere de suspendare, întemeiată însă pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pe când prezenta cerere este întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
S-a mai reţinut cu privire la acest aspect că însuşi legiuitorul prevede posibilitatea introducerii cererii de suspendare în ambele faze, adică anterior introducerii acţiunii şi ulterior sau simultan cu introducerea acţiunii în anulare a actului administrativ.
În ce priveşte fondul cererii de suspendare s-a apreciat că în cauză reclamanta a făcut dovada existentei celor două condiţii impuse de lege, în speţă existenţa cazului bine justificat şi prevenirea pagubei iminente.
Astfel, faţă de reclamantă prejudiciul este unul evident deoarece aceasta nu ar mai putea efectua plăţi către partenerii de afaceri şi nici plata ratelor de credit, ceea ce ar duce inevitabil la faliment şi încetarea activităţii societăţii.
De asemenea, faţă de instituţiile publice s-ar crea prejudicii, deoarece atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii se face prin proceduri speciale, cu fonduri cu destinaţie specială cuprinse în bugetul acestora.
Ar fi totodată în prejudiciul localităţilor cu care sunt încheiate contracte să se întrerupă executarea lucrărilor, având în vedere că acestea sunt de interes general.
2.Recursul pârâtei
Împotriva Încheierii nr. 39 din 2 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios, administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Mureş, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de suspendare a executării, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă critică hotărârea pentru aplicarea greşită a legii, motivat de faptul că instanţa de fond s-a prevalat în adoptarea soluţiei date doar de susţinerile reclamantei, ignorând apărările formulate în cuprinsul actelor depuse la fondul cauzei.
Apreciază recurenta-pârâtă că sunt incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi că instanţa de fond trebuia să reţină excepţia autorităţii de lucru judecat, motivat de faptul că prin decizia din 8 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 310/43/2009, s-a admis recursul D.G.F.P. Mureş formulat împotriva sentinţei din 3 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul cu acelaşi număr şi s-a dispus modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de suspendare a deciziei de impunere din 30 aprilie 2009 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală ca neîntemeiată, cerere formulată de reclamanta SC P. SRL.
În privinţa condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, arată că deşi prima instanţă, reţine că ar exista o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul emis de autoritatea recurentă, această concluzie considerăm că nu este suficient argumentată, cauţiunea plătită nu reprezintă o garanţie suficientă pentru a dispune suspendarea actului fiscal, unde suma contestată este de 695.089 RON, iar prin dispunerea unei astfel de măsuri, s-ar favoriza unele tendinţe de tergiversare a executării silite, cu efecte negative asupra bugetului statului.
3.Apărarea intimatei-reclamante
Intimata-reclamantă prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe, care a apreciat că a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor legale pentru a dispune suspendarea actelor administrativ-fiscale, până la stabilirea realităţii constatărilor fiscale din cuprinsul deciziei de impunere atacate şi arată că prin sentinţa nr. 104 din 29 iunie 2010, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea de fond împotriva deciziei din 31 august 2009 a Biroului de soluţionare a contestaţiilor din cadrul D.G.F.P. Mureş, dispunându-se acestuia resoluţionarea în fond, integral a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere din 30 aprilie 2009.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante
Actul administrativ a cărui suspendare a fost dispusă de instanţa de fond în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 este decizia din 31 august 2009 prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de SC P. SRL împotriva actelor fiscale din 24 aprilie 2009 şi din 30 aprilie 2009, în sensul suspendării contestaţiei până la soluţionarea definitivă pe latură penală pentru suma de 586.830 RON, de admitere a contestaţiei pentru suma de 931 RON, de respingere ca neîntemeiată a contestaţiei pentru suma de 16.821 RON şi de respingere ca fiind fără obiect pentru suma de 14.222, 77 RON.
Prin decizia atacată se reţine că suma contestată este de 618.804,77 RON.
Hotărârea Curţii de Apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor textului de lege menţionat, înscrisurile depuse la dosar conducând la concluzia îndeplinirii condiţiilor prevăzute cumulativ în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Cu referire expresă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1.Motivul de recurs referitor la autoritatea de lucru judecat
Potrivit art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”.
Principiul autorităţii de lucru judecat are în vedere asigurarea stabilităţii raporturilor juridice, dar pentru a se reţine existenţa autorităţii de lucru judecat este necesar ca cele două cereri să fie fundamentate pe acelaşi temei juridic, condiţie neîndeplinită în cauză.
Într-adevăr intimata-reclamantă a mai formulat o cerere de suspendare, care a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar cererea din prezenta cauză are ca temei juridic art. 15 din legea contenciosului administrativ.
Mai mult, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond şi cum se apără şi intimata-reclamantă, motivele pentru care s-a reiterat cererea de suspendare în temeiul art. 15 au fost altele decât cele invocate în prima cerere de suspendare formulată în baza art. 14 din lege, luându-se act de înscrisurile noi depuse în susţinerea cererii de suspendare privind imposibilitatea societăţii de a executa cele 10 contracte încheiate cu instituţii publice, creându-se astfel un prejudiciu nu numai intimatei-reclamante, cât şi autorităţilor publice contractante, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ.
Pe acelaşi raţionament juridic, Înalta Curte constată că legiuitorul în art. 14 alin. (6) din Legea nr. 55/2004, a stipulat că nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive întemeiate pe aceleaşi motive, dispoziţii ce au ca scop sancţionarea exercitării abuzive a drepturilor procesuale ale reclamantului.
Cum în prezenta cauză, motivele invocate în cele două cereri sunt diferite şi nu este îndeplinită una dintre condiţiile necesare pentru a exista autoritatea de lucru judecat şi anume acelaşi temei juridic, în mod corect a fost respinsă excepţia, iar criticile formulate de recurentul-pârât sub acest aspect nu pot fi reţinute.
1.2. Motivul de recurs privind cauţiunea stabilită de instanţa de fond, este nefondat, deoarece potrivit aceloraşi argumente susţinute prin cererea de recurs în temeiul art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., instanţa competentă poate suspenda executarea „dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate”, deci legiuitorul nu a fixat în cuantum de 20% din valoarea sumei contestată ci a stabilit o limită maximă până la care se poate stabili cauţiunea.
În cauză, judecătorul fondului a fixat o cauţiune care se încadrează între aceste limite şi a analizat motivele invocate în cererea de suspendare a executării actelor fiscale, astfel încât stabilirea cauţiunii a fost particularizată în funcţie de condiţiile concrete existente.
1.3. Motivul de recurs privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura suspendării executării actului administrativ, la cererea persoanei vătămate, formulată fie în faza procedurii prealabile administrative (art. 14), fie după declanşarea procedurii judiciare prin acţiunea în anularea actului (art. 15).
În ambele ipoteze, legea impune în mod cumulativ două condiţii, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Îndeplinirea acestor două condiţii este analizată în funcţie de circumstanţele cauzei, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este circumscris de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 împrejurărilor legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În speţă, existenţa cazului bine justificat, reţinută de instanţa de fond cu referire la soluţia dată contestaţiei administrative prin decizia 204 din 31 august 2009 a D.G.F.P. Mureş, a fost confirmată de soluţia de anulare a actelor administrativ-fiscale în litigiu, pronunţată în primă instanţă de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 104 din 29 iunie 2010, depusă în copie, ca act nou, în recurs.
Sentinţa nu are caracter irevocabil, dar vine în sprijinul susţinerilor intimatei-reclamante cu privire la aparenţa de nelegalitate din aplicarea greşită a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, lipsa justificării suspendării soluţionării contestaţiei.
Este de reţinut că deşi cercetările au început încă din luna iunie 2009, nu există până în prezent nicio soluţia privind săvârşirea vreunei infracţiuni sau că împotriva reprezentantului societăţii reclamante să se dispună începerea urmăririi penale.
Referitor la condiţia pagubei iminente, definite în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că recursul nu cuprinde critici concrete în acest sens şi, pe de altă parte, că judecătorul fondului a indicat în detaliu împrejurările rezultate din probele cauzei pe baza cărora şi-a format convingerea că executarea debitului fiscal s-ar repercuta negativ asupra activităţii societăţii.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul art. 14 alin. (4), corelat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Mureş împotriva Încheierii nr. 39 din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5713/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5718/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
