ICCJ. Decizia nr. 5725/2010. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5725/2010
Dosar nr. 6121/1/2010
Şedinţa publică de la 17 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Decizia pronunţată în recurs
Prin decizia nr. 3378 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat recursul declarat de M.M.A. împotriva sentinţei civile nr. 3078 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios, administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte, a reţinut că, în raport cu prevederile art. 3 şi art. 5 din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 293/2008, hotărârea primei instanţe este corectă atât cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului, cât şi cu privire la excepţia lipsei de interes.
Faţă de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte a apreciat că legiuitorul a înţeles să trateze distinct situaţia persoanelor care au furnizat informaţii faţă de cea a persoanelor care au înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut.
Astfel, în cea de-a doua ipoteză, legiuitorul a statuat că punerea voluntară la dispoziţie a locuinţei sau a altui spaţiu cu scopul de a înlesni culegerea de informaţii de la alte persoane reprezintă o condiţie suficientă pentru a se constata calitatea, de colaborator al Securităţii, legiuitorul neinstituind şi condiţia culegerii de informaţii de însăşi persoana care a pus la dispoziţie locuinţa sau a producerii unor consecinţe asupra persoanelor vizate de aceste informaţii.
Prin urmare, s-a apreciat că, nefiind contestată punerea la dispoziţie a locuinţei pentru perioada 21 mai 1980 – 16 martie 1991 în scopul menţionat, instanţa fondului a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
S-a mai reţinut că recurentul - pârât nu a candidat pentru funcţia de preşedinte al României, astfel că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind nefondată excepţia tardivităţii acţiunii în constatare invocată de acesta.
2.Contestaţia în anulare exercitată împotriva deciziei de recurs
Recurentul-pârât a atacat decizia menţionată cu o contestaţie în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.,arătând că greşelile materiale la care se referă textul menţionat sunt greşeli de fapt, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului.
O primă greşeală materială invocată de contestator constă în neobservarea existenţei la dosarul cauzei a unei cereri de amânare pentru lipsă apărare, fapt ce a dus la încălcarea dreptului fundamental la apărare şi a principiului contradictorialităţii, precum şi, în consecinţă, a dreptului la un proces echitabil aşa cum este definit acesta în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi în jurisprudenţa C.E.D.O.
Totodată, contestatorul a invocat neobservarea invocării, în concluziile scrise depuse la dosarul de recurs, a excepţiei de ordine publică a tardivităţii introducerii acţiunii în constatare şi nedezlegarea acestei chestiuni de drept prin decizia pronunţată în recurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
1.Argumente de fapt şi de drept relevante
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 317 -318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., temeiul de drept invocat de contestator, „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale…”.
În ipoteza acestei prevederi legale se încadrează greşelile materiale evidente, legate de aspectele formale ale judecării recursului, de o asemenea gravitate încât au dus la pronunţarea unei soluţii greşite, pe calea contestaţiei în anulare nefiind posibilă remedierea unor greşeli vizând aprecierea probelor sau interpretarea unor dispoziţii legale.
Neobservarea de către instanţă a unui act de procedură, cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată, ar putea constitui greşeală materială, dar niciuna dintre susţinerile contestatorului nu-şi găseşte suport în datele cauzei de faţă.
Astfel, din practicaua încheierii de dezbateri din data de 17 iunie 2010, rezultă că instanţa de recurs a examinat cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de recurentul-pârât şi, în temeiul dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ., reţinând că partea a fost citată încă din data de 4 februarie 2010 şi a avut timp suficient pentru angajarea unui avocat, a respins cererea de acordare a unui termen în acest scop şi a amânat pronunţarea deciziei pentru formularea de concluzii scrise.
Excepţia tardivităţii acţiunii (constituind, în realitate, un motiv de recurs de ordine publică) a fost şi ea examinată de instanţa de recurs, în considerentele deciziei reţinându-se că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru că recurentul-pârât nu a candidat la funcţia de Preşedinte al României - ipoteză avută în vedere de textul legal menţionat.
Prin urmare, instanţa a cunoscut existenţa cererilor şi susţinerilor contestatorului şi a făcut aprecieri asupra lor, neexistând o greşeală materială în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate cu privire la contestaţia în anulare
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.M.A. împotriva deciziei nr. 3378 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5724/2010. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 5733/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
