ICCJ. Decizia nr. 5738/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5738/2010
Dosar nr. 5438/2/2009
Şedinţa publică de la 21 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul R.R. a chemat în judecată C.N.C.D., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceasta să se constate că pârâtul nu i-a soluţionat în termen acţiunea şi să-l oblige să-i soluţioneze cererea şi să-i plătească 100.000 RON daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, la data de 17 iulie 2008 a înregistrat la C.N.C.D. sesizarea având ca obiect faptele de discriminare săvârşite de către un avocat la adresa sa, în mai multe cauze având ca obiect reglementarea situaţiei drepturilor sale părinteşti şi ale fiicei sale minore.
Reclamantul a mai arătat că C.N.C.D. a formulat Dosarul nr. 531/2008 pentru soluţionarea căruia a trimis prin fax o cerere la data de 28 aprilie 2009, dar pârâtul nu i-a comunicat nici un răspuns, încălcându-i dreptul său la soluţionarea echitabilă a acestui conflict care are legătură atât cu drepturile sale fundamentale, cât şi cu fiica sa minoră, ale cărui drepturi şi imagine au fost lezate indirect.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul C.N.C.D. a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, motivat de împrejurarea că, în Dosarul nr. 531/2008 a fost pronunţată hotărârea nr. 902 din 12 august 2009.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1014 din 24 februarie 2010, a respins excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii invocată de pârât, ca neîntemeiată şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, în sensul anulării hotărârii nr. 902 din 12 august 2008 emisă de pârât şi a obligării acestuia din urmă să reanalizeze petiţia reclamantului înregistrată la C.N.C.D. din 11 iulie 2008, în termen de 90 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
Totodată, a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată în raport de cererea modificatoare formulată de reclamant şi comunicată autorităţii pârâte.
Faţă de situaţia că din actul administrativ contestat nu rezultă în ce a constatat investigarea şi cum s-a ajuns la concluzia de neconstatare a faptei de discriminare, Curtea a constatat că hotărârea C.N.C.D. este practic nemotivată .
Actul administrativ contestat în speţă, reţine instanţa de fond, nu poate fi apreciat că ar cuprinde o motivare „în formă rezumată” a tuturor argumentelor şi cererilor reclamantului, situaţie faţă de care se impune anularea hotărârii nr. 902/2008 emisă de pârât şi obligarea acestuia să reanalizeze plângerea reclamantului în termen de 90 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În raport de această soluţionare a capătului trei din cererea modificatoare, capetele de cerere privind constatarea că pârâtul nu a răspuns cererilor reclamantului dar şi capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 RON reprezentând daune morale au fost respinse de către instanţă.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs C.N.C.D., susţinând în esenţă următoarele critici.
- Hotărârea judecătorească este lipsită de temei legal şi a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În mod eronat instanţa de fond a reţinut faptul că, C.N.C.D. nu a analizat în concret faptele de discriminare sesizate.
Arată recurentul că „faptele” pe care le indică instanţa ca semnificând „fapte de discriminare sesizate” se constituie în realitate în expresii bănuite de efecte discriminatorii corelative aceluiaşi ipotetic tratament discriminatoriu pe criteriul orientării sexuale.
Se arată că aceste expresii au fost redate cu ocazia unui eveniment singular, respectiv prin intermediul „motivelor de apel din 5 iunie 2008, Dosar nr. 9267/197/2006 Tribunalul pentru minori şi familie Braşov”.
Consideră recurentul că expresiile în cauză nu pot fi divizate, ele nereprezentând capete de cerere individuale, ele reprezintă atât prin substanţa structurii lor cât şi în raport cu singularitatea ocaziei utilizării, o singură faptă de discriminare – pe criteriul orientării sexuale.
Pentru ca respectivele expresii să se fi analizat distinct, percepându-se ca fapte de discriminare diferite, acestea trebuiau să se delimiteze categoric în timp şi spaţiu sau să se cuprindă elemente constitutive diferite.
Hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Instanţa de fond a oferit hotărârii C.N.C.D. un control de legalitate greşit prin prisma art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. privind cerinţele referitoare la desfăşurarea unui proces de judecată.
Arată recurentul că dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. nu au aplicabilitate în ceea ce priveşte jurisdicţia C.N.C.D., această concluzie fiind statuată definitiv şi general obligatoriu de către C.C. prin decizia nr. 1096/2008, decizia nr. 444 din 31 martie 2009, decizia nr. 1470/2009.
Sentinţa pronunţată de instanţa de fond este ineficientă în lipsa unor elemente concrete care să conducă la o soluţie administrativă opusă celei anulate.
În ceea ce priveşte lipsa naturii discriminatorii a faptei sesizate se învederează că trebuie apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare în sensul art. 14 din Convenţie când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
Se arată că în contextul ivirii conjecturalului tratament diferenţiat reclamat, cei doi soţi se aflau în circumstanţe juridice absolut distincte atât în raport cu sursa discriminării cât şi cu ipoteticul generator al actului „fărădelegii” – avocat A.S.L., apărătorul exclusiv al intereselor părţii aflate în opoziţie procesuală cu intimatul.
De asemenea, explică recurentul în completarea determinării elementelor definitorii juridic pentru discriminare că „ pârâta de discriminare urmărea exclusiv îndeplinirea adecvată a mandatului de apărător al părţii procesuale aflate în contradictoriu cu actualul reclamant şi nu discriminarea reclamantului pe criteriul orientării sexuale.
În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamantul intimat R.R. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului. Se arată că şi dacă ne referim la faptele de discriminare aferente motivelor de apel, expresiile în cauză trebuie divizate întrucât vizează aspecte diferite legate de identitatea sa, raportate la orientarea sexuală:lucruri, comportament, valori, cultură.
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că aceasta este fondată pentru considerentele ce vor fi analizate în continuare:
În mod eronat instanţa de fond a reţinut că C.N.C.D. nu a analizat faptele de discriminare invocate de reclamant ca fiind făcute în Dosarele de recurs nr. 15863/1971/2007 şi în apel nr. 9267/197/2006 de către avocatul fostei sale soţii – A.S.L.
În considerentele hotărârii C.N.C.D. din 12 august 2008 sunt enunţate expresiile considerate jignitoare de către reclamant în cererea sa şi sunt analizate prin prisma condiţiilor cerute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, art. 14 din Convenţie şi jurisprudenţa comunitară.
Înalta Curte, consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive ale art. 2 alin. (1), deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute, trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile şi care sunt tratate diferit.
Reclamantul a susţinut că în cazul altor divorţuri nu se face vorbire despre orientarea sexuală a taţilor – dincolo de faptul că această afirmaţie nu este probată, fiind ipotetică ca celelalte temeri ale reclamantului – se reţine că această situaţie particulară privind orientarea sexuală a reclamantului a fost tratată de apărătorul fostei soţii a reclamantului ca un element important în argumentaţia apărării, fiind o situaţie reală care nu putea fi ignorată în contextul unui proces de reîncredinţare minor, aşa cum în cazul altor taţi se invocă alcoolismul sau violenţa sau alte motive de discuţie ale cuplurilor.
Este evident că expresiile folosite în pledoaria apărătorului, soţiei reclamantului, în cursul procesului de reîncredinţare nu întrunesc, condiţia tratamentului diferenţiat într-o situaţie analogă şi comparabilă.
Aşa cum a reţinut şi C.N.C.D. – în mod corect, avocatul urmărea exclusiv să-şi îndeplinească cu succes mandatul său de apărător şi nu să discrimineze reclamantul pe criteriul orientării sexuale, sau să încalce dreptul la demnitate şi imagine ale reclamantului.
În mod eronat instanţa de fond a considerat că hotărârea C.N.C.D. nu a fost motivată, făcând referire la dispoziţiile art. 6 C.E.D.O. – privind procesul echitabil în condiţiile în care toate expresiile invocate ca fiind jignitoare – sunt făcute cu ocazia procesului de reîncredinţare a minorei reclamantului nu reprezintă fiecare cuvânt în sine – o ocazie sau situaţie comparabilă – în scopul ipotetic de a-l denigra, discrimina pe reclamant, C.N.C.D., a analizat corect „expresiile” invocate prin prisma caracterului unitar al petiţiei reclamantului.
În altă ordine de idei, aşa cum s-a precizat pertinent de către recurent, dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. nu au aplicabilitate în ceea ce priveşte procedura jurisdicţională din cadrul C.N.C.D. în accepţiunea prevederilor art. 21 alin. (4) Constituţia României. Această argumentare se desprinde şi din practica jurisprudenţială a Curţii Constituţionale.
În acord cu principiile enunţate de jurisprudenţa C.E.D.O. diferenţa de tratament devine discriminare când se induc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bage pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
În acelaşi sens este art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 – care prevede pentru a ne găsi în situaţia unei fapte de discriminare să avem 2 situaţii comparabile la care tratamentul să fi fost diferit.
Din petiţia reclamantului către C.N.C.D. – rezultă că cele două condiţii prezentate mai sus nu au fost îndeplinite.
Concluzionând, Înalta Curte, va face aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 902 din 12 august 2008 şi obligarea pârâtului la reanalizarea petiţiei reclamantului din data de 11 iulie 2008, înregistrată sub nr. 9595 la C.N.C.D. .
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N.C.D. împotriva sentinţei civile nr. 1014 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind anularea hotărârii C.N.C.D. nr. 902 din 12 august 2008 şi obligarea pârâtului la reanalizarea petiţiei reclamantului din data de 11 iulie 2008, înregistrată sub nr. 9595 la C.N.C.D.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5736/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5739/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
