ICCJ. Decizia nr. 5741/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5741/2010
Dosar nr. 8749/2/2009
Şedinţa publică de la 21 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta P.V. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia, prin intermediul Ambasadei României la Chişinău, să stabilească o zi, într-un termen rezonabil, scurt, de maxim 30 de zile, pentru depunerea cererii şi a actelor necesare redobândirii cetăţeniei române.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în luna septembrie 2006, s-a prezentat la secţia consulară a Ambasadei României de la Chişinău în vederea depunerii cererii şi actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în temeiul art. 12 alin. (2) şi art. 101 din Legea nr. 21/1991, însă a fost refuzată, pe motiv că trebuie să facă o cerere scrisă de programare prin poştă, pentru a fi invitată să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele necesare, urmând ca invitaţia de programare să o primească peste 6 luni.
A mai menţionat că a depus o astfel de cerere, însă nu a fost programată nici peste 6 luni, cum a asigurat-o responsabilul de la secţia consulară şi nici până în prezent, deşi a revenit cu o nouă cerere, la data de 15 iunie 2009, solicitând Ambasadei României de la Chişinău stabilirea într-un termen de maxim 30 de zile a datei de depunere a cererii.
Prin întâmpinarea formulată la data de 19 februarie 2010, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1022 din 25 februarie 2010, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de pârât şi a admis acţiunea reclamantei, obligând pârâtul să stabilească o zi în care reclamanta să depună cererea şi actele necesare redobândirii cetăţeniei române, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reclamantei nu este întemeiată, întrucât pârâtul nu a formulat cerere de înscriere în fals potrivit art. 180-185 C. proc. civ., astfel că prezentarea reclamantei în instanţă pentru a confirma sau infirma semnătura sa de pe cererea de chemare în judecată nu este necesară.
Pe fondul cauzei a reţinut că timpul scurs de la data înregistrării primei cereri a reclamantei şi până la data sesizării instanţei (16 septembrie 2009) raportat la cerinţa impusă de legiuitor, în sensul că aceste cereri să fie înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie, precum şi faptul că până la data judecării cauzei reclamanta nu a primit nici un răspuns, conduce la concluzia nerespectării termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.
Recurentul a susţinut că, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. Astfel, se susţine că la dosar nu există nicio dovadă a faptului că reclamanta şi-a asumat acest litigiu şi că în lipsa unui mandat de reprezentare nu are garanţia că se judecă cu o parte care îşi asumă actul de voinţă al promovării acţiunii.
Pe fondul cauzei, s-a susţinut că un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt şi că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantei nu i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei.
S-a mai susţinut că, în nici un caz nu poate fi pus semnul echivalenţei între factorul volitiv definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi factorul obiectiv a imposibilităţii autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române şi pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.
Recursul este nefondat.
Referitor la critica potrivit căreia nu ar exista nicio dovadă că reclamanta şi-a asumat acest litigiu se constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond atâta vreme cât pârâtul nu a formulat cerere de înscriere în fals potrivit art. 180-185 C. proc. civ., prezentarea în instanţă a reclamantei pentru a confirma sau infirma semnătura de pe cererea de chemare în judecată nu este necesară.
Pe fond recursul nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie, însă, să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
În acelaşi sens sunt, de altfel, şi prevederile art. 7 din recomandarea a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinesc atribuţiile într-un termen rezonabil”.
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri septembrie 2006 – şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a secţiei consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acţionării într-un termen rezonabil”, care guvernează materia aflată în discuţie, în conformitate cu art. 10 din Convenţia Europeană pentru cetăţenie şi art. 7 din recomandarea a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, mai sus menţionate.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatei-reclamante de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor necesare reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 1022 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 decembrie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 5739/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5742/2010. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
